Întâmpinarea Domnului

Calendarul romano-catolic are înscrisă cu dată fixă pe 2 februarie, la 40 de zile după Crăciun, sărbătoarea îndrăgită de creştini, aceea care este cunoscută îndeobşte ca Sfinţirea Lumânărilor.

Preacurata, Născătoarea de Dumnezeu, care nu avea nevoie de purificare, în duh de smerenie şi ascultare vine împreună cu Fiul ei născut la Betleem pentru desăvârşirea Legii, şi este recunoscut de bătrânul Simeon ca "Lumină spre luminarea popoarelor" (Lc 2,32). Este temei biblic suficient, confirmat de însuşi Isus Cristos: "Eu sunt lumina lumii" (In 8,12) pentru celebrarea liturgică a sfinţirii lumânărilor, cu multiplele lor întrebuinţări în viaţa creştinilor. Sfântul Anselm consideră simbolismul creştin al lumânării sub trei aspecte: ceara, produsul albinei curate-fecioare, reprezentând trupul lui Cristos; firul interior, sufletul lui Cristos; flacăra care străluceşte deasupra este dumnezeirea lui. Orice creştin care ţine în mâna sa lumânarea aprinsă, la Botez, la procesiuni, la binecuvântarea casei şi în multe alte ocazii, se gândeşte că urmându-l pe Cristos - lumina lumii, nu va umbla în întunericul păcatului şi al morţii, ci va avea lumina vieţii. Totodată e convins că la adăpostul luminii lui Cristos va fi apărat de uneltirile Celui Rău şi va ajunge în fericirea copiilor lui Dumnezeu.

Imnul "Legis sacratae" (Legii sfinţite), pe care îl prezentăm în continuare, preluat din volumul "Jubilate Deo" tradus şi prelucrat de pr. Claudiu Dumea, folosit în oficiul lecturii din sărbătoarea de la 2 februarie, ne ajută să aprofundăm cu folos reflecţia creştină legată de acest eveniment din viaţa lui Isus Cristos, a Maicii Sfinte şi a Bisericii.

Mons. Anton Despinescu

* * *

Legis sacratae

Cel ce-a scos din nefiinţă tot ce-n el fiinţă are,
Cel ce-a pus pe boltă stele şi oceanelor hotare,
El, Stăpânul ce domneşte peste spiritele pure,
Om făcut, ce-ndură omul, a voit şi el să-ndure;
S-a făcut supusul Legii şi-a voit să se prezinte
În Ierusalim la templu pentru riturile sfinte.

Dumnezeu e cel pe care trup de carne-l înveşmântă,
Pruncul mic luat în braţe şi purtat de Maica Sfântă.
Sunt divini şi obrăjorii ce-i sărută Mama dulce
Când îşi mângâie odorul, când îl duce să şi-l culce.
Glasul lui plăpând ce plânge, scriitorii sfinţi ne spun că
Este glasul care toate le-a creat cu-a sa poruncă.

Simeon într-însul vede pentru neamuri o lumină,
Pentru Israel e slava cea promisă c-o să vină,
Salvator trimis de Domnul în iubirea-i milostivă,
Ţintă urii şi prigoanei, semn al zicerii-mpotrivă;
E pricină de cădere şi ruină pentru unii
Ca să iasă la lumină toate tainele minciunii.

Slavă, cinste şi mărire fie veşnicului Tată.
Fiul său prinos de slavă să primească totodată.
Duhul Sfânt cel ce ne-alină orice rană ce ne doare
Să primească de asemeni slavă, cinste şi onoare.
Să primească-n veci Treimea preamărire şi cinstire,
Trei Persoane diferite, dar având aceeaşi fire.