|
În seara de 24 decembrie Sfântul Părinte a pășit primul prin poarta sfântă a bazilicii "Sfântul Petru", ținând în mâini cartea Evangheliilor, pe care a arătat-o credincioșilor. Credincioși nigerieni, îmbrăcați în costume tradiționale, au anunțat jubileul cântând din corni făcuți din colți de elefant, evocând astfel anunțarea jubileului biblic. Printre cei care au trecut poarta sfântă s-a aflat și Sergio De Giorgio, un cerșetor napolitan în vârstă de 34 de ani, la cererea sa. Aproape 8.200 de credincioși erau în bazilică, iar 40.000 în Piața "Sfântul Petru". Circa 1,5 miliarde de persoane din 58 de țări se estimează că au putut urmări ceremonia prin intermediul televiziunii. S-a deschis astfel un an jubiliar în care se vor celebra 2000 de ani de la nașterea Domnului. Vineri, 31 decembrie, în bazilica "Sfântul Petru" au avut loc celebrarea Vesperelor și a Te Deum-lui, iar apoi în Piața "Sfântul Petru" privegherea de rugăciune a tinerilor pentru trecerea în noul an cu binecuvântarea "urbi et orbi" de la fereastra palatului apostolic. Duminică, 2 ianuarie, aproape 50 de mii de copii din 30 de țări au participat la jubileul copiilor. În fiecare dieceză deschiderea anului sfânt a avut loc în ziua de Crăciun. La Iași jubileul s-a deschis printr-o sfântă Liturghie pontificală concelebrată în catedrala nouă. Alături de PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă au stat preoți de la Episcopie, de la parohiile și congregațiile din Iași, de la Seminar și din dieceză, credincioșii participând într-un număr foarte mare. Semnul specific al inaugurării anului jubiliar a fost intrarea procesională a Bisericii locale - episcop, cler, popor - în catedrală. Celebrarea a început în catedrala veche prin proclamarea veștii bune privind "anul de îndurare al Domnului" (Lc 1,14-21) și prin citirea câtorva fragmente din bula Incarnationis mysterium. A urmat procesiunea spre catedrala nouă în care un loc special l-a avut Evangheliarul purtat de diacon. Toți s-au oprit în fața ușii catedralei frumos împodobită. Episcopul a expus solemn Evangheliarul, mai întâi spre exteriorul și apoi spre interiorul catedralei. Începutul celebrării euharistice a fost marcat de alte două momente care se raportează la inaugurarea anului jubiliar: așezarea Evangheliarului în fața altarului într-un loc de cinste și cântul Proclamatio iubilaei magni, care a avut loc imediat după așezarea pe tron a Evangheliarului. Duminică, 2 ianuarie, jubileul copiilor a fost celebrat solemn și în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași. La sfânta Liturghie de la ora 11.00, prezidată de PS Aurel Percă la care a fost prezent și PS Petru Gherghel, au participat numeroși copii. Înainte de sfânta Liturghie ei au prezentat o scenetă legată de viața Maicii Domnului. După Liturghie, la ora 15.00, la Teatrul "Luceafărul" copiii de la toate parohiile din Iași s-au regăsit din nou în sărbătoare, susținând programe de cântece și scenete. La Roma Numeroase alte manifestări și celebrări la Roma, în Țara Sfântă și în fiecare dieceză, vor face din acest an de har un timp de bucurie, de reconciliere și de convertire. Pentru prima dată în istoria jubileelor Sfântul Părinte a deschis sau va deschide personal toate porțile sfinte: 24 decembrie, seara - poarta sfântă a bazilicii "Sfântul Petru"; 25 decembrie, seara - poarta sfântă a bazilicii "Sfântul Ioan" din Lateran; 1 ianuarie - poarta sfântă a bazilicii "Sfânta Maria cea Mare"; 18 ianuarie - poarta sfântă a bazilicii "Sfântul Paul" din afara zidurilor. Calendarul celebrărilor de la Roma prevede celebrări solemne a fiecăruia din cele șapte sacramente, două manifestări ecumenice și două interreligioase, opt congrese internaționale și 27 de jubilee consacrate grupurilor particulare. Rețin atenția alte două evenimente: 12 martie, prima duminică a Postului Mare, Ziua Iertării (Biserica "nu poate trece pragul noului mileniu fără să-și îndemne fiii să se purifice, în căință, de erori, de infidelități, de incoerențe, de încetineli" - TMA, nr. 33) și 7 mai, a treia duminică a Paștelui, comemorarea martorilor credinței din secolul XX. De asemenea, vor fi trei ceremonii de beatificare (5 martie, 9 aprilie și 3 septembrie) și două de canonizare (21 mai și 1 octombrie). În Țara Sfântă În Țara Sfântă, Biserica Catolică celebrează în șase rituri diferite. Calendarul jubiliar interritual și ecumenic ține cont de această diversitate. El este în același timp interreligios și internațional în măsura în care evrei, creștinii și musulmanii au cu toții o venerație pentru acest pământ pe care ei îl consideră izvor de inspirație. În România și în dieceză În anul jubiliar fiecare dieceză este liberă să organizeze propriile celebrări. În acest sens, pentru fiecare dieceză a fost desemnat un responsabil al jubileului. În timpul anului sfânt majoritatea diecezelor organizează propriile pelerinaje în Țara Sfântă, la Roma sau în sanctuarele naționale. La nivel național rețin atenția pelerinajul la Roma din perioada 7-14 mai și pelerinajul tinerilor din perioada 10-20 august. La primul pelerinaj, din Dieceza de Iași vor fi aproximativ 500 de pelerini. Pentru organizare și înscrieri a fost instituită o comisie pregătitoare a pelerinajului (Pr. Petru Beșleagă, pr. Dumitru Farcaș, pr. Iosif Păuleț și pr. Isidor Dâscă). La pelerinajul tinerilor vor fi 100 de tineri (Pentru înscriere și informații: Dragoș Florean - tel. 094/980323; 032/223296; Mihaela Ciobanu - tel. 092/305015; vezi amănunte în revista Lumina creștinului nr. 9/1999). Jubileele care vor reține atenția într-un mod deosebit în Dieceza de Iași sunt cele dedicate persoanelor consacrate, bolnavilor, preoților, muncitorilor, tinerilor, familiilor și agricultorilor. În perioada Postului Mare vor fi cursuri-prelegeri speciale destinate tuturor preoților, ca o pregătire specială la celebrarea Paștelui și a Euharistiei. Din duminica a II-a a sfintelor Paști (30 aprilie) până la solemnitatea Trupul Domnului (22 iunie) va fi Congresul Euharistic Diecezan. Pr. Cornel Cadar * * * Jubileu, eliberare În ebraică, yobel înseamnă corn de berbec în care se sufla pentru a anunța anul consacrat lui Dumnezeu. După Legea lui Moise (cf. Lev 25,8) acest an de har avea loc o dată la 50 de ani, după șapte cicluri de șapte ani. În timpul acestui an, evreii erau invitați să ierte datoriile, să elibereze sclavii, să împartă echitabil bunurile lor; pământul era lăsat să se odihnească, nu era lucrat. Sărbătoarea jubileului avea ca scop recunoașterea lui Dumnezeu ca acela care are toată puterea și întreaga paternitate pe pământ și în cer. Un alt scop era de a restabili dreptatea între oameni. Conform tradiției catolice, jubileul a luat forma anului sfânt, instituit în 1300 de papa Bonifaciu al VIII-lea. Anul sfânt este numit jubiliar pentru că el este ocazia unei iertări totale a pedepselor pentru păcate, precum jubileul era ocazia eliberării sclavilor. * * * În Țara Sfântă * * * La Roma și în Dieceza de Iași Bisericile pentru pelerinaj: Iași-Centru, Bacău-Centru, Roman-Centru, Barați, Cacica, Focșani, Hălăucești, Huși-Corni, Onești
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |