De Crăciun

Nu e bine să fii sărac de Crăciun. Totul te atacă: luminile, vitrinele, pachetele, publicitatea. Proiectoarele sărbătorii pun în evidenţă scumpetea, sclipirile amăgitoare şi firele de aur. Vai de cei care nu pot să le stea în faţă! Atunci te întrebi ce ai putea face bun pentru Dumnezeu, pentru a te regăsi făcând coadă la magazinul din centru, căutând un loc de odihnă pentru noapte şi îndurând teribila muşcătură a singurătăţii.

Crăciunul bogaţilor, Crăciunul săracilor. Două plante diferite. Două sărbători care sunt la ani-lumină. Una îl celebrează pe Dumnezeu care a umplut pământul cu ploaie şi binecuvântări, celălaltă are toate motivele să blesteme pe autorul unei lumi atât de pocite. Belşug şi goliciune: două situaţii care fac atât de dificilă ascultarea mesajului de Crăciun. Căci societatea noastră cu tradiţie creştină a adaptat atât de mult această sărbătoare încât credem că mesajul Crăciunului nu-i important.

În realitate sunt atâtea provocări în naşterea lui Isus ca şi în patima sa. Mesajul său cere tot atâta convertire ca şi predica de pe munte. Căci atunci când vine să locuiască printre noi, Dumnezeu nu alege un hotel cu cinci stele, ci o iesle din Betleem. Se naşte în călătorie şi nu e loc pentru el nici în casa de oaspeţi. Primii săi martori sunt păstorii, marginalizaţii societăţii timpului său. Cel care e vestit ca mântuitor nu poate apărea decât ca sărac. Ca şi cum mântuirea ar avea ceva cu sărăcia.

De aici şi invitaţia la convertire pentru cel care are. Pruncul de la Betleem dă mărturie despre un alt Dumnezeu decât banul. Şi "nimeni nu poate sluji la doi stăpâni". Trebuie să poţi privi lumea la scara valorilor naşterii. De aici invitaţia la convertire pentru cel care nu are: Isus n-a putut să se situeze decât de partea celor săraci pentru a condamna sărăcia şi a proclama că Dumnezeu va face dreptate. Crăciunul nu este posesia nimănui. Întâlnirea este totdeauna în afara noastră. Pentru a învăţa să ne naştem din nou. (La Croix, 30 decembrie 1991)

Bruno Chenu