Interviu cu părintele Pavel Chelaru

M-am simţit misionar...

- Părinte, aţi fost trimis de câteva luni misionar în Kenya. Pe lângă faptul că a fost voia Domnului, cum aţi ajuns misionar?
M-am simţit misionar încă din primul moment al hirotonirii mele cu specificaţia că misiunea se limita între graniţele Diecezei de Iaşi. Am ajuns misionar în Kenya în momentul în care episcopul de Iaşi, Petru Gherghel, a deschis dieceza spre misiuni. Propunerii sale generale i-am răspuns prin manifestarea disponibilităţii mele personale.

- Ce face în Kenya un preot misionar? (de obicei, există impresia că se petrec aceleaşi lucruri care se petreceau cu primii misionari: înfruntau pericole, ostilitate; se întâmplă la fel acum?)
În primii ani de misiuni, un preot nu poate şi nu trebuie să facă altceva decât să se pregătească intens şi serios pentru munca ce-l aşteaptă, aprofundând limba localnicilor, precum şi modul lor de a gândi şi de a trăi.

- Care este atitudinea kenyenilor faţă de misionari şi faţă de străini, în general?
În general, pentru kenyeni, orice alb este un englez, iar orice englez este un fost sau chiar actual colonist. Un misionar trebuie să aibă mereu în minte această mentalitate şi să caute mijloacele cele mai adecvate pentru a o schimba, câştigând încrederea oamenilor.

- Descrieţi puţin societatea kenyană, Biserica de acolo, viaţa unei comunităţi în general.
Spaţiul acordat paginii misionare nu-mi permite să răspund aşa cum mi-aţi cerut sau cum aş vrea s-o fac. Pot doar să pomenesc două aspecte care îngreunează nespus de mult atât societatea civilă, cât şi cea bisericească din Kenya: lipsa ideii clare de naţiune, datorită existenţei a 70 de triburi cu limbi, port şi tradiţii diferite, precum şi fărâmiţarea religioasă, datorată existenţei a aproximativ 900 de confesiuni religioase din cele mai curioase.

- Care sunt cele mai frapante diferenţe culturale şi de mentalitate dintre ei şi români, de exemplu?
Sunt multe diferenţe. Aş pomeni doar câteva: lipsa noţiunii de timp aşa cum o avem noi, europenii; lipsa ideii de răsplată sau de remuneraţie; cultul morţilor.

- Sigur, familia şi acolo este nucleul vieţii sociale. Ne puteţi descrie puţin relaţiile de familie?
În Kenya familia este de tip patriarhal, tatăl fiind capul familiei. În general familiile sunt numeroase şi relaţiile dintre membrii familiei lărgite sunt foarte puternice întrucât de acestea depind bunăstarea, capacitatea de apărare, perpetuarea clanului. Desigur, modul lapidar în care v-am răspuns nu satisface. Sper să am ocazia să dezvolt acest subiect cu altă ocazie.

- În ce fel se implică tinerii în viaţa socială, comunitară, cum îşi trăiesc ei credinţa? Există diferenţe mari între ei şi alţi tineri?
Mi se pare că da. I-am găsit bine organizaţi, cu iniţiative, capabili de sacrificii. Am remarcat faptul că nu trebuie mânaţi de la spate în tot ceea ce fac.

- În ce domeniu poate o persoană laică să desfăşoare o activitate misionară în Kenya?
În mai toate domeniile. Eu nu înţeleg cum o Biserică poate fi pe deplin misionară trimiţând doar preoţi în misiuni. Laicii pot şi trebuie să însoţească pe preoţii misionari, având un rol important şi de neînlocuit. Laicii pot preceda pe preot, îl pot acompania, pot munci în paralel şi chiar pot continua munca începută de el.

- Cunosc deja tineri dornici să dea mărturie despre Cristos prin viaţa misionară, tineri care se pregătesc intelectual, spiritual. Credeţi că e posibil să fie trimise şi persoane laice din dieceză?
Numaidecât. Se cere în schimb o sănătate de oţel, o pregătire specifică şi temeinică, însoţită de intenţie dreaptă şi zel nemăsurat.

- Cum putem noi, cei de acasă, să ajutăm activitatea misionară?
În primul rând prin rugăciune, în al doilea rând prin rugăciune, în al treilea rând prin rugăciune. Dacă vreţi şi altceva, atunci mai putem adăuga şi alte lucruri foarte importante, dar nu prioritare rugăciunii.

- De ce aţi venit acasă după această perioadă de misiune?
Pentru că m-a chemat episcopul, care, de fapt, m-a şi trimis. El a considerat de cuviinţă să mă cheme pentru a clarifica câteva probleme legate de sănătate. În această perioadă voi încerca să răspund propunerii Preasfinţitului Petru Gherghel de a pune la dispoziţia Centrului Misionar Diecezan scurta mea experienţă misionară acumulată în Kenya, contribuind astfel la aprofundarea spiritului misionar în dieceza noastră precum şi la încurajarea vocaţiilor pentru viaţa misionară. Totodată, cred că acest timp este cât se poate de propice pentru a-mi verifica mai serios vocaţia mea de preot misionar.

Interviu realizat de Camelia Anton