Preoţi militari catolici

Cu puţin timp înainte de intrarea României în Cel de-al II-lea Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale a solicitat Episcopiei Catolice de Iaşi, la 10 mai 1941, o listă conţinând propuneri de preoţi militari, confesori pentru unităţile de mobilizare. La acea dată majoritatea preoţilor catolici români aveau calitatea de preoţi confesori de rezervă.

Răspunzând solicitării Ministerului Apărării Naţionale, episcopul Mihai Robu a adresat, la 8 iulie 1941, o scrisoare generalului Ion Antonescu solicitând aprobarea unei liste cuprinzând numele a zece preoţi catolici propuşi să fie integraţi în armata României cu gradul de căpitan asimilat. Primul episcop indigen de Iaşi îşi motiva astfel demersul său: "... ca să poată (preoţii militari, n.n.) întovărăşi trupele noastre viteze şi să poarte de grijă spirituală soldaţilor români catolici, îmbărbătându-i şi împăcându-i cu Dumnezeu". Din lista propusă de episcopul Robu la 8 iulie 1941, reactualizată la 14 iulie şi 8 august acelaşi an, făceau parte preoţii: Anton Tălmăcel, Mihai Dămoc, Petru Băcăoanu, Ioan Minuţ, Petru Biru, Petru Lucaci, Ludovic Lopată, Petru Cădar, Andrei Gherguţ şi Dumitru Matei.

În mod nejustificat, iniţial Guvernul României a aprobat încadrarea ca preot militar activ doar a lui Petru Băcăoanu, în timp ce preotul Dumitru Matei a fost desemnat pentru răniţii din spitalele garnizoanei din Iaşi. Acestora li s-au adăugat treptat preoţii: Petru Lucaci, Anton Tălmăcel (respins ulterior de Ministerul Apărării Naţionale datorită vârstei), Petru Martinescu, Ioan Minuţ (înlocuit apoi cu Andrei Gherguţ) şi Iosif Petrişor.

Adresându-se preoţilor militari, la plecarea acestora pe front, episcopul Robu i-a îmbărbătat cu aceste cuvinte: "Caută să fii totdeauna la înălţimea chemării preoţeşti ca să edifici nu numai cu cuvântul, dar şi cu pilda bună, atât pe catolic, cât şi pe cei de altă credinţă. Ai prilejul cel mai favorabil pentru un apostolat salutar şi fecund".

Despre activitatea acestor preoţi, documentele cercetate nu relevă prea multe informaţii. Relativ la preotul Dumitru Matei, care a însoţit trupele române până la Cotul Donului, acesta s-a reîntors la Iaşi în 1943, unde a rămas mobilizat la Corpul IV Armată la propunerea episcopului Robu pentru "a contribui cât mai mult la întărirea sentimentului naţional, patriotic şi moral, pentru desăvârşita glorie a scumpei noastre oştiri". Mult mai cunoscută este activitatea depusă pe front de preoţii militari Petru Băcăoanu şi Petru Lucaci, graţie rapoartelor de activitate pe care aceştia le-au înaintat Episcopiei de Iaşi.

În rezumat, activităţile preoţilor catolici militari au fost următoarele: spovedirea ostaşilor; acordarea sfântului Maslu răniţilor grav din spitalele de campanie şi din ambulanţe; împărţirea de iconiţe, medalii, cărţi editate de Presa Bună; celebrarea sfintei Liturghii pentru soldaţii decedaţi şi pentru victoria Armatei Române; vizitarea răniţilor români şi germani din spitalele germane; vizitarea deţinuţilor din închisorile militare; oficierea Liturghiilor duminicale în bisericile, capelele şi casele particulare din garnizoanele Chişinău, Galaţi, Tecuci, Cetatea Albă, Bârlad, Vaslui, Belgrad etc. Aceste activităţi au fost elogiate de episcopul Robu, care afirma deseori: "Şi-au îndeplinit conştiincios datoriile de preoţi şi confesori militari, însoţind Armata Română până la..., de unde au scăpat cu viaţă, prin...".

Despre modul în care ostaşii români i-au primit pe preoţii lor militari aflăm dintr-un raport de activitate al preotului Petru Lucaci: "Peste tot unde am fost, soldaţii sunt foarte bine dispuşi să-şi îndeplinească datoriile religioase. Se bucură mult că au ocazia să asiste la sfânta Liturghie şi să asculte cuvântul lui Dumnezeu".

În încheierea acestui articol, trebuie să menţionăm faptul că preoţii militari catolici au fost asistaţi de dascăli provizorii sau definitivi, formaţi în special din rândul soldaţilor foşti seminarişti, şi că regimul comunist i-a supus pe aceşti "preoţi eroi" la un regim de cruntă represiune.

Pr. Alois Moraru şi dr. Dănuţ Doboş