Ziua Mondială a Misiunilor

Citind mesajul Sfântului Părinte...

Mesajul de anul acesta al Sfântului Părinte, dat cu ocazia Celei de-a 74-a Zile Mondiale a Misiunilor se va celebra în ziua de 22 octombrie. "Toţi sunt misionari în Biserică", spune Ioan Paul al II-lea în mesaj, reamintind catolicilor că "nimeni nu se poate considera scutit de la a colabora la misiunea Bisericii".

Dacă în anumite situaţii vechea maximă latinească: "Roma locuta, causa finita" (Roma a vorbit, discuţia s-a încheiat), este folosită pentru a curma orice discuţie, în cazul unui document papal, în special, aş spune eu, unul ca acela pentru Ziua Mondială a Misiunilor, mi se par mult mai potrivite cuvintele: "Roma locuta causa incepta" (Roma a vorbit, discuţia a început). Dacă am reduce scopul unui document bisericesc numai la acela de a lămuri doar nişte lucruri şi nu şi de a provoca discuţii şi luări de poziţie, am fi în situaţia cât se poate de periculoasă de a ne reduce singuri la simple instrumente pasive, să le zicem receptoare de informaţii, sau chiar rezervoare de cunoştinţe, dar nimic mai mult. La această idee mă gândeam în timp ce parcurgeam rândurile scrise de Sfântul Părinte cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor din anul acesta.

Întregul document vrea să sublinieze două idei. Prima: "reînnoirea conştiinţei despre dimensiunea misionară a Bisericii"; a doua: "urgenţa misiunii "ad gentes" care îi priveşte pe toţi creştinii".

Fiecare dintre cele opt puncte ale mesajului scoate în evidenţă câte o idee:

1. Misiunea îşi sărbătoreşte anul acesta aniversarul de 2000 de ani, iniţiatorul ei fiind Cristos, "primul şi cel mai mare misionar al Tatălui", iar continuatoarea ei fiind Biserica, prin "toţi fiii ei botezaţi".

2. Papa cere "angajarea tuturor forţelor ecleziale pentru noua evanghelizare şi pentru misiunea "ad gentes"".

3. "Misiunea "ad gentes" are nevoie de apostoli dispuşi să persevereze până la capăt", chiar până la "sacrificiul de sine până la moarte".

4. Sentimentului de nevrednicie al misionarilor în faţa măreţiei misiunii trebuie să i se răspundă cu încrederea în "puterea care vine de la Dumnezeu".

5. Câmpul de activitate al misionarilor este imens, "existând încă vaste arii geografice, culturale, umane sau sociale, unde Cristos şi evanghelia sa încă nu au pătruns".

6. "Protagoniştii misiunii specifice "ad gentes" sunt episcopii şi preoţii". "Un rol important le revine însă şi cateheţilor, pentru a căror formare este necesară o pregătire doctrinală, pedagogică precum şi o reînnoire spirituală şi apostolică".

7. "De la copii la vârstnici, de la episcopi la preoţi, de la călugări la credincioşii laici, toţi sunt chemaţi să fie misionari în propria comunitate locală", fiecare fiind conştient că poate colabora la viaţa misionară "prin rugăciune, sacrificiu, oferirea suferinţelor proprii şi contribuţia economică". 8. Concluzia este cât se poate de grăitoare, mesajul vrând să se constituie, după mărturia însăşi a Sfântului Părinte, "într-o încurajare pentru toţi aceia care au la inimă activitatea misionară" şi înţeleg asemenea Mariei să "repete în toate circumstanţele acel "fie mie" la planul mântuirii lui Dumnezeu, în slujba noii evanghelizări".

În încheiere aş avea de remarcat două idei:

1. universalitatea chemării la viaţa misionară, scoasă aşa de frumos în evidenţă prin repetatele insistenţe ale papei, care nu lasă loc nici unui botezat să creadă că "se poate sustrage de la datoria supremă de a-l vesti pe Cristos tuturor popoarelor, contribuind fiecare, în diferite forme, după puteri la susţinerea misiunilor, conştienţi fiind că "nimeni nu este atât de sărac ca să nu poată da ceva".

2. Radicalitatea angajării în viaţa misionară care trebuie să facă din cei chemaţi "apostoli dispuşi să persevereze până la capăt, urmând aceeaşi cale pe care a parcurs-o Cristos, calea sărăciei, ascultării, slujirii, sacrificiului de sine până la moarte".

Ca să fiu loial cu mine şi cu dv., cititorii, nu pot să nu-mi exprim şi ultima impresie cu referire la viaţa mea personală pe care mi-a lăsat-o textul mesajului: să fiu între aceia care nu au fost "credincioşi misiunii primite, care nu şi-au urmat vocaţia misionară, perseverând până la capăt, urmând drumul sărăciei, ascultării, slujirii, sacrificiului de sine până la moarte"? Am ferma convingere morală că nu. Ascultând de îndemnul Preasfinţitului Petru Gherghel de a mă întoarce acasă din Kenya, nu doresc altceva decât să-mi urmez chemarea de misionar aici în Dieceza de Iaşi şi poate într-o zi din nou în Kenya, până la capăt.

Pr. Pavel Chelaru