|
Duminică, 1 octombrie, va avea loc consacrarea altarului și sfințirea complexului Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași. Celebrarea va fi prezidată de episcopul diecezan, ES Petru Gherghel, în prezența a numeroși invitați: episcopi catolici de ambele rituri din România, episcopi și prelați din străinătate, binefăcători ai seminarului, autorități locale, arhitecți, ingineri etc. Programul cuprinde: sfânta Liturghie pontificală de sfințire, o academie teologică (în cadrul căreia vor fi evocate diferite momente din istoria seminarului, se vor acorda diplome și distincții, se vor ține alocuțiuni din partea invitaților etc.) și o vecernie de mulțumire pentru darurile cu care Dumnezeu a binecuvântat în decursul anilor Seminarul "Sfântul Iosif" din Iași. Definit și voit ca școală de formare a viitorilor vestitori ai evangheliei și împărțitori ai sfintelor taine, seminarul a început încă din timpul lui Isus, care a adunat în jurul său pe cei 12 apostoli pentru a-i pregăti la marea misiune de a vesti evanghelia până la sfârșitul veacurilor și până la marginile pământului (cf. Mt 28,18). Din acel moment și până astăzi școala de formare a viitorilor apostoli a continuat în diferite forme să pregătească pe cei care au fost aleși să îndeplinească acest fel de mandat, astfel încât tinerii generoși ai diferitelor locuri și timpuri să-l poată găsi pe marele Învățător și Maestru, să-l asculte, să-l descopere pe marele preot al credinței, să-l urmeze și în cele din urmă să-l facă cunoscut lumii pe marele și singurul Mântuitor al omului, pe Isus, "același ieri, azi și întotdeauna" (Evr 13,8). Diferitele documente ale Bisericii, elaborate de diferite concilii particulare, de diferiți papi, de Conciliul Tridentin (1563), dar mai ales de Conciliul Vatican II (1965), ne vorbesc și ne arată cât de importantă este această școală în formarea și desăvârșirea viitorilor apostoli. Ne bucurăm să facem referință la hotărârea Conciliului Tridentin, care stabilește ca formă mai adecvată de pregătire a viitorilor preoți - seminarul. Decretul De reformatione din 15 iulie 1563 stabilește ca pregătirea viitorilor preoți să se facă în "Collegio Dei ministrorum", loc și cadru adecvat pentru o astfel de misiune. Preluând această grijă maternă față de cei care doresc să devină apostoli plini de zel și animați de spiritul preotului veșnic, Conciliul Vatican II prin Decretul Optatam totius din 28 octombrie 1965 subliniază pentru zilele noastre valoarea și rolul seminariilor. Continuând aceeași preocupare pentru promovarea vocațiilor la preoție, Sinodul episcopilor din luna octombrie 1990 și Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea în exortația apostolică postsinodală Pastores dabo vobis din 25 martie 1992 scot în evidență importanța pe care o au seminariile - atât cele majore cât și cele minore - în zilele noastre și mai ales acum: loc în care se crează ambientul și climatul cel mai favorabil pentru această nobilă misiune de pregătire a viitorilor preoți. Atunci când Sfântul Părinte vorbește despre dimensiunile formării sacerdotale, a ambientului și a protagoniștilor acestei formări insistă deosebit de mult asupra seminarului ca fiind o comunitate formativă, cu un climat care favorizează drumul desăvârșirii vocației sacerdotale (cf. nr. 60-64). "Necesitatea seminarului mare - și a casei religioase corespondente - pentru formarea candidaților la preoție, afirmată cu autoritate de Conciliul Vatican II (OT, 4), a fost reafirmată cu aceste cuvinte: "Instituția seminarului mare ca loc optim de formare, trebuie desigur reafirmată ca spațiu normal, chiar material al unei vieți comunitare și ierarhice, ba chiar drept casă corespunzătoare formării candidaților la preoție cu superiori destinați acestei misiuni"" (PDV 60). "Seminarul, așadar, se prezintă ca un timp și un spațiu, dar se prezintă mai ales ca o comunitate educativă în mers; este comunitatea stabilită de episcop pentru a oferi celui care este chemat de Domnul să slujească așa cum au slujit apostolii; este posibilitatea de a retrăi experiența educativă pe care a rezervat-o Domnul celor doisprezece" (idem). Ne bucurăm să ne înscriem cu seminarul nostru în această viziune a Bisericii și suntem fericiți că Dumnezeu a favorizat dieceza cu păstori care să gândească în acest sens, să stabilească, să susțină și să prețuiască această instituție pentru pregătirea viitorilor apostoli. Acum când sărbătorim marele jubileu al credinței - 2000 de ani de creștinism - Biserica noastră locală se bucură să se prezinte înnoită în multe privințe și pe multiple planuri și să înscrie pagini luminoase în drumul ei de credință. Una dintre aceste pagini și opere binecuvântate de credință este Seminarul "Sfântul Iosif", casă destinată viitorilor preoți și comunitate, în care seminariștii au posibilitatea să stea în jurul lui Isus. Preasfințitul episcop Nicolae Iosif Camilli a considerat de datoria sa să deschidă pentru noua dieceză, înființată în 1884, un seminar destinat clerului indigen, care nu numai că a fost o fericită inițiativă, dar a devenit în timp o instituție rodnică și binecuvântată. Deschis la 29 septembrie 1886, pentru trei seminariști, care mai târziu au crescut la 18, dintre care unul a ajuns nu numai preot, ci chiar episcop (Mihai Robu), seminarul din Iași a continuat să crească și să adune în jurul lui Isus nenumărați aspiranți și tineri dornici să devină apostoli pentru păstorirea acestui brav popor. Astăzi seminarul numără mai mult de 200 de studenți la Iași și 141 de elevi seminariști la Bacău, pentru cele două dieceze de Iași și București. După unele perioade de încercări și greutăți datorate războiului, cutremurelor din 1940 și 1977, clădirea seminarului a intrat într-un proces de reconstrucție, lucrare care s-a efectuat între 1977 și 2000. Cu ajutorul lui Dumnezeu, localul seminarului a reintrat într-un program normal în condiții noi, cu un corp profesoral plin de zel, continuându-se astfel tradiția locală. Cu satisfacție procedăm la consacrarea altarului și binecuvântăm întregul complex seminarial din Iași, ca un imn de preamărire a lui Dumnezeu, ca un act de mulțumire îndreptat către Maica Domnului, către sfântul Iosif și către sfânta Tereza a Pruncului Isus. Aducem tuturor credincioșilor, binefăcătorilor, specialiștilor și preoților, superiorilor și seminariștilor un prinos de mulțumire pentru faptul că au arătat și arată necontenit împreună cu păstorul diecezei că seminarul este inima inimii noastre. Petru Gherghel, episcop de Iași
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |