Merinde pentru pelerini

"Obosit de drum cum era, Isus se aşezase lângă fântână" (In 4,6)

Călătorim mult azi. Mai mult ca altădată. Întrebarea zilei nu mai este "ce voi avea?", ci "unde voi merge?". Conform parcă unei chemări primordiale trebuie să ne deplasăm, chiar dacă suntem tineri sau cu mai multe amintiri, săraci sau bogaţi, sănătoşi sau fragili, vinovaţi. Putem călători în orice anotimp, pe orice distanţă, cu mijloace moderne rapide, cu paşii sau cu mintea, cu imaginaţia. O călătorie (poate uneori, aparent, oboseşte, epuizează forţele şi economiile) dă omului putere pentru marile idealuri, pentru menţinerea generozităţii şi purităţii; dă curaj pentru a ieşi din cercul vicios al greşelilor, indiferenţei şi slăbiciunii. O călătorie bună, bine organizată, aduce fiecăruia lumina pentru a vedea şi aprecia evenimentele altor vieţi, istorii şi geografii în perspectiva aducătoare de noutate şi mister. Prin călătorie deschizi un dialog între tine şi alţii, între spaţiul interior şi peisajul exterior, între realizările oamenilor şi creaţiile lui Dumnezeu. Dincolo de trăirea directă în raport cu un anume decor natural sau artificial (de civilizaţie), în genere sumară şi individualizată, peregrinul se defineşte prin considerabile acumulări culturale interioare, care îi amplifică structural şi sub raportul profunzimii, complexul de receptare, transformând călătoria turistică într-o experienţă de cunoaştere şi modelare după planul divinităţii. Călătoria inteligentă nu este o distracţie zgomotoasă, ci este o căutare nouă, misterioasă, dar reală, a lui Dumnezeu pe un drum al curiozităţii şi încrederii, un fel de rugăciune de adoraţie a căilor, adevărurilor şi vieţii pe pământ. Să nu aşteptăm să vină totul la noi! Nu! Să mergem noi la sărbătoare, să ieşim în întâmpinarea continuă căutând drumul cel bun! Să mergem mai ales în locurile sfinte, în pelerinaje, şi mai ales acum, în anul jubiliar 2000!

Cum poţi să-l urmezi cu adevărat pe Cristos rămânând închis locului, eului? Trebuie să evadăm în cunoaştere şi acţiune pe poarta deschisă de el! Pelerinajul ne ajută să vedem nevăzutul, ne învaţă să fim călători curaţi, înşelaţi de absolut. Un pelerinaj reuşit începe în iubire şi se sfârşeşte în mai multă iubire (are capetele ancorate în iubire).

Peregrinăm fie împreună cu alţii, fie însoţiţi de cei mai fideli prieteni "3s": singurătatea, suferinţa şi speranţa. Nu întotdeauna însă este important unde plecăm (depinde şi de posibilităţi), ci, dacă avem unde (şi mai ales cum!), să revenim. Dintr-un pelerinaj ne întoarcem mai bogaţi, mai buni, cu sufletul călit, vindecat, pregătit să rămână şi să rodească. În final, adevăratul rost al unei călătorii pe o cale bună este o întoarcere - convertire - (cu paşii sau dorul, dar nu în sensul sec că "mergem ca să avem de unde veni") la o familie, o casă, o mamă (în viaţă aici sau în cer), la o vârstă a inocenţei "ca un copilaş!" şi la o viaţă cu care să merităm intrarea în familia fericiţilor şi în viaţa veşnică. Pelerinii trebuie să fie turişti moderni, superiori, paşnici, înzestraţi cu sensibilitate şi orizont religios, căutând repere sfinte pe pământ - ţintele unui pelerinaj care măreşte credinţa, măreşte cunoaşterea, măreşte iubirea, care măreşte raiul!

Petru Gălăţeanu (Roman)

* * *

Te-am căutat

Te-am căutat, Doamne,
în materia universului,
dar nu te-am găsit.
Te-am căutat, Doamne,
în bucuriile şi plăcerile lumii,
însă tu nu erai acolo.

Te-am căutat, Doamne,
în gândirea celor mai mari filozofi,
dar nu erai tu.
Te-am căutat, Doamne,
în tehnologiile oamenilor de ştiinţă,
însă nu te-am găsit.

Dar nu te-am căutat în zadar,
căci te-am găsit!

Te-am găsit în momentul în care
mi-am dat seama că
tu eşti creatorul universului;
te-am găsit în fiinţa pe care tu ai creat-o;
te-am găsit în Cristos Isus, Fiul tău;
te-am găsit în aproapele meu,
care este o imagine a înţelepciunii tale;
te-am găsit în interiorul meu,
căci m-ai făcut o imagine a dumnezeirii tale;
te-am găsit în cel sărac, care poartă chipul tău;
te-am găsit în sfânta Euharistie,
pentru că revărsai necontenit
asupra mea darurile tale.

După ce te-am găsit, am căzut în genunchi
şi am început să plâng de bucurie, exclamând:
"Doamne, nu te-nţeleg, dar te iubesc,
de aceea-ţi mulţumesc
că tu exişti şi mă iubeşti".

Fr. Ciprian Ban (Prăjeşti)