|
Copilul - binecuvântare, nu blestem! Cuvintele "Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38) m-au impresionat întotdeauna. Uneori până la lacrimi! Sunt cuvintele prin care Maria a acceptat planul lui Dumnezeu. Și nu unul ușor, dimpotrivă. A trebuit să-și schimbe planurile ei de viitor pe care, ca orice tânără, spera să le împlinească; ea a trebuit să-și asume riscul de a fi părăsită de logodnic și ucisă cu pietre; a trebuit să poarte povara fiecărui pas pe drumul aspru de la Betleem la Golgota. Și totuși, după un scurt moment de nedumerire, de cumpănă, de îndoială (Cum va fi aceasta...? Lc 1,34), a rostit acele sublime cuvinte care, după cum spuneam, m-au mișcat. O mare ipocrizie din partea mea căci, atunci când a venit vremea să le rostesc și eu..., le-am uitat! Am doi copii și, după baremele impuse de societate, sunt suficienți. Într-adevăr, vremurile sunt grele, pretențiile mari, provocările numeroase și, pentru a putea ține pasul cu cei din jur, un copil e un balast. De aceea, când am constatat că sunt însărcinată (eram sigură că mie nu mi se poate întâmpla), a căzut cerul pe mine. Planurile mele de viitor legate de realizări materiale, carieră, distracții erau în pericol. Un intrus voia să le spulbere. Nu se poate! De ce tocmai mie? Ce vor spune X și Y despre mine? Adio viață comodă! Adio visuri frumoase! Dar mai există o soluție - avortul! O soluție simplă, ieftină, la îndemâna tuturor, socotită chiar modernă - și totul intră în normal. Oare? Chiar așa să fie? Totul ar fi fost normal? E normal să mă descotorosesc pur și simplu de tot ce mă încurcă în drum pentru a-mi atinge scopul? Această soluție nu este mai mult barbară decât modernă? Mi-am privit copiii în ochi, ochii lor limpezi, clari, nevinovați și prin ei am pătruns în adâncuri... Am văzut alți doi ochi, la fel de limpezi și nevinovați, care așteptau să vadă lumina zilei. Citeam în ei neliniștea și spaima: chiar vrei să-mi închizi ochii înainte de a te vedea? Chiar vrei să mă ucizi? Nu este o simplă figură de stil. Biologii recunosc faptul că între momentul conceperii și al nașterii nu există discontinuitate, după cum nu există între copil și tânăr sau între tânăr și omul matur. E o chestiune doar de dimensiuni. De exemplu, la 45 de zile de la concepere, este configurată scoarța cerebrală, sunt formate organele interne, inima se contractă iar mâinile, picioarele, nasul, urechile, ochii sunt vizibile schematic. Și atunci, abia atunci, mi-am amintit de mama din Nazaret și de disponibilitatea ei. Ea cum a putut să-și asume atâtea riscuri cu atâta seninătate pentru a împlini voința Tatălui și de dragul copilului, iar eu nu pot să-mi schimb măruntele mele planuri, din aceleași motive? De ce la ea momentul de cumpănă a durat o clipă iar la mine durează de o săptămână? Răspunsul este unul singur: sunt o păcătoasă! Viața este un dar, iar eu am privit-o ca pe o povară; copilul este o binecuvântare, iar eu l-am privit ca pe un blestem! Prin gândurile mele ucigașe, am greșit în fața lui Dumnezeu și a copilului! Mă vor ierta oare? Manuela Diac (Adjudeni) * * * Iubirea - scara nemuririi De vrei scara vieții să urci Elena Olariu (Răducăneni)
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |