Martor eroic în slujba lumii

Arcangelo Tadini

Fondator al Congregaţiei Surorilor Muncitoare din Sfânta Casă de la Nazaret, Arcangelo Tadini, preot, a fost proclamat fericit duminică, 3 octombrie 1999, alături de Ferdinando Maria Baccilieri, Edward Joannes Maria Poppe, Mariano da Roccacasale, Diego Oddi şi Nicola da Gesturi. În timpuri diferite şi prin modalităţi diferite, fiecare dintre ei şi-a dat viaţa în slujirea evangheliei.

S-a născut la Verolanuova, Brescia, Italia, la 12 octombrie 1846. După terminarea studiilor elementare în satul natal, Arcangelo se înscrie la liceul din Lovere. În 1864 intră în seminarul din Brescia, unde studia şi fratele lui, don Giulio.

Don Arcangelo începe noul său minister cu un an de boală, care îl constrânge să rămână în familie. Din 1873 este vicar cooperator la Lodrino, un mic sat de munte, şi apoi paroh la sanctuarul "Sf. Maria della Noce", regiunea Brescia. Atenţia sa faţă de cei săraci o are încă din primii ani de slujire sacerdotală când, din cauza unei alunecări de pământ, mulţi dintre credincioşii parohiei rămân fără casă. Reuşeşte să organizeze în parohie o masă pentru 300 de oameni pe zi şi să dea o locuinţă celor sinistraţi. În 1885 intră în Botticino Sera ca vicar cooperator. Doi ani mai târziu, este numit paroh al aceleiaşi biserici. Desigur, anii petrecuţi la Botticino sunt cei mai rodnici din întreaga viaţă a lui don Tadini. Îşi iubeşte credincioşii ca pe fiii săi şi nu se menajează cu nimic, vrea ca toţi cei încredinţaţi grijii sale pastorale să poată creşte atât din punct de vedere uman, cât şi spiritual. Începe crearea unui cor, a unei orchestre muzicale, fondează diferite confraternităţi, restructurează biserica, oferă oricărei categorii de persoane cateheza adaptată, se îngrijeşte de liturgie. Are o atenţie deosebită faţă de celebrarea sacramentelor. Pregăteşte predicile având alături, pe de o parte cuvântul lui Dumnezeu şi al Bisericii, pe de altă parte drumul spiritual al poporului său. Când vorbeşte de la amvon toţi rămân loviţi de căldura şi puterea pe care le emană cuvintele sale. Grija sa pastorală se îndreaptă mai ales spre noile sărăcii. Este timpul primei revoluţii industriale. Don Tadini, urmând exemplul altor preoţi, fondează la Botticino Asociaţia Muncitorească a Ajutorului Reciproc, care garanta muncitorilor un ajutor în caz de boală, invaliditate şi bătrâneţe. Printre credincioşii săi, tinerele, tocmai pentru că sunt tinere şi femei, sunt printre muncitorii care în cea mai mare parte trăiesc în nesiguranţă şi sunt supuse nedreptăţilor. Exploatate, stoarse ca lămâile, reuşesc foarte greu să formeze o familie şi să-şi crească proprii copii. Lor, don Tadini le dăruieşte o mare parte din propriile forţe. Stimulat de enciclica Rerum novarum a lui Leon al XIII-lea din 1891, interpretând semnele timpurilor, proiectează şi construieşte o filatură, dând sens întregului său patrimoniu familial. În 1875, filatura este terminată cu structuri şi instalaţii de avangardă. Trei ani mai târziu cumpără vila de lângă filatură pentru a face un internat pentru muncitoare. Pentru a educa tinerele muncitoare don Tadini fondează Congregaţia Surorilor Muncitoare din Sfânta Casă de la Nazaret. Ele intră în clădirile industriale pentru a lucra cu muncitoarele, se ocupă de fete împărţind greutăţile şi tensiunile muncii şi le educă prin exemplu, câştigându-şi astfel pâinea la acelaşi loc de muncă. Surorilor muncitoare şi familiilor, don Tadini le aduce ca exemplu pe Isus, Maria şi Iosif de la Nazaret care, în tăcere şi în ascuns au lucrat şi au trăit cu umilinţă şi simplitate. Surorilor şi tinerelor muncitoare le arată ca exemplu pe Isus, care nu numai că s-a sacrificat pe sine pe cruce, dar mai întâi, timp de 30 de ani la Nazaret, nu s-a ruşinat să folosească instrumentele de tâmplar, să aibă mâinile bătătorite şi fruntea scăldată de sudoare.

Iubirea sa de tată şi operele sale îi fac pe muncitori să înţeleagă că munca nu este un blestem; el este locul unde omul este chemat să se realizeze ca om şi creştin. Cu o sănătate atât de fragilă şi şchiop, unde a găsit don Tadini puterea de a realiza toate acestea? Răspunsul îl aflăm în intima şi constanta unire a sa cu Dumnezeu, susţinută de penitenţă şi rugăciune. Credincioşii săi îl văd adesea stând ore întregi în faţa tabernacolului, nemişcat, în picioare, absorbit complet în contemplarea lui Dumnezeu.

Când don Arcangelo Tadini încheie viaţa pământească la 20 mai 1912, comunitatea parohială din Botticino îşi dă seama că s-a stins o lumină. Se apropia primul război mondial şi venea un timp îngrozitor pentru credinţă, pentru pace şi pentru dreptate.