Jurnal kenyan

(continuare din numărul trecut)

Între saluturile grăbite de dimineaţă şi cafeaua pe care am servit-o în picioare am putut distinge mai bine chipurile preoţilor şi surorilor care m-au primit cu atâta căldură în seara precedentă.

Cum nu era vreme de pierdut, am urcat în maşini şi pe-aici ţi-e drumul, adică prin grădina botanică şi, de ce nu, prin parcul zoologic prin care îi este dat să treacă oricărui călător care străbate drumul ce duce de la Nairobi spre nord, către Nyahururu. Ici-colo mi-era dat să văd grupuri de oameni, îndeosebi femei şi copii, care se îndreptau spre biserică. Mi se păreau destul de bine îmbrăcaţi, oricum, mult mai bine decât mă aşteptam. După o bună bucată de drum, nu era de mirare, dacă, în loc de oameni, mi-era dat să văd maimuţe traversând strada sau hârjonindu-se pe marginea şanţului ca pentru a face înviorarea de dimineaţă.

După vreo două ore de mers părăsim şoseaua principală ce ducea spre Nakuru şi o luăm la dreapta spre Nyahururu. Către nouă intrăm în oraş, o localitate în care casele păreau mai răsărite, afişele publicitare mai de "Doamne-ajută", ici-colo câte o bancă sau un hotel, dar de-o parte şi de alta a străzii puzderie de lume umblând de la o tarabă la alta să-şi cumpere cele necesare. La biserică forfotă mare. În biserică sfânta Liturghie era pe sfârşite, în timp ce afară lumea se aduna pentru Liturghia ce avea să urmeze. Biserica răsuna de cântecele africane, pe când afară fetiţe îmbrăcate în uniforme specifice portului local făceau repetiţie pentru Liturghia ce urma să aibă loc.

Nu era cazul s-o spun atunci, dar recunosc acum că am fost luat prin surprindere. N-a fost nimeni să-mi spună că veţi găsi aşa sau aşa. Am intrat pur şi simplu în realitatea vieţii africane care îşi desfăşura cursul normal, fără să se arate stingherită de prezenţa noastră câtuşi de puţin. Simţeam că mă aflu într-o lume cu o trăire total diferită de a mea, dar ştiam foarte bine că nu trebuie să mă arăt surprins de acest lucru pentru a reuşi perfect operaţia de a-mi face proprie cultura, tradiţiile şi obiceiurile lor. Liturghia pe care am celebrat-o împreună cu pr. Eugen la o universitate de stat dintr-o localitate învecinată m-a făcut pentru prima dată să înţeleg practic cum trăiesc africanii relaţia lor cu Dumnezeu în biserică. Cântul şi dansul este pentru african o expresie nemijlocită a trăirii lor interioare, aşa cum este cuvântul expresia nemijlocită a gândirii omului. Ele fac parte esenţială din fiinţă, şi a-i lipsi de ele înseamnă a le lua respiraţia.

Se lasă seara. Câte am adunat peste zi?! Mă simt sărac şi bogat în acelaşi timp. Peste bogăţia şi sărăcia mea se aşterne somnul liniştitor. La câte întrebări am, răspunsurile sunt mult prea puţine. Trebuie să-mi deschid şi mai mult inima, mai am de văzut şi auzit atâtea şi, mai ales, mai am de învăţat aşa de mult!

Corul de păsărele îşi face datoria să-mi dea deşteptarea, nici mai degrabă, nici mai târziu de ora 6, anunţându-mi în limba numai de ele ştiută că aveam în faţă o săptămână pe cât de grea, pe atât de frumoasă. (va urma)

Pr. Pavel Chelaru

* * *

Iniţiativele speciale prin care vestitorii Evangheliei, trimişi de Biserică, mergând în lumea întreagă, îndeplinesc îndatorirea de a propovădui Evanghelia şi de implanta Biserica la popoare sau grupuri care încă nu cred în Cristos se numesc în mod obişnuit "misiuni": ele se realizează prin activitate misionară şi se desfăşoară de cele mai multe ori în teritorii anumite, recunoscute ca atare de Sfântul Scaun. Scopul propriu al acestei activităţi misionare este evanghelizarea şi implantarea Bisericii la popoare sau grupuri în care nu a fost încă înrădăcinată. Aşadar, din sămânţa cuvântului lui Dumnezeu trebuie să crească pretutindeni în lume Biserici particulare, autohtone, bine întemeiate, înzestrate cu forţe proprii şi cu maturitate: fiind dotate în mod corespunzător cu o ierarhie proprie unită cu poporul credincios şi cu mijloace, după specificul lor, necesare pentru a duce o viaţă pe deplin creştină, ele trebuie să contribuie la binele întregii Biserici.

(Conciliu Vatican II, Ad gentes, n. 6)