Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Invitație pentru tineri

În anul 1999 în pelerinajul de la Cacica au participat aproximativ 1.000 de tineri din 38 de parohii. Și în acest an în programul pelerinajului de la Cacica au fost dedicate câteva momente speciale la care tinerii din dieceză sunt invitați să participe în mod activ. Pentru o cât mai bună organizare a acestui pelerinaj sunt necesare următoarele informații:

1. Tinerii și seminariștii vor pleca în pelerinaj, pe jos, luni, 14 august, începând cu ora 11.00 de pe locul de anul trecut, situat la 1 km din stația CFR Ilișești spre Cacica. Pentru a putea organiza împreună programul din timpul pelerinajului tinerii sunt rugați să sosească la locul de plecare până la ora 10.00. La Ilișești se poate ajunge cu autocarul, cu trenul sau cu autobuzul. Pentru tren aveți următoarele posibilități:

- din Suceava la: 05.38 și ajunge la Ilișești la ora 06.37; 08.47 și ajunge la Ilișești la ora 09.42.

De la Suceava poate fi luat orice autobuz care merge spre Gura Humorului sau Vatra Dornei (până la Păltinoasa), iar de acolo se vor lua autobuzele în direcția Ilișești sau se va merge pe jos până la stația CFR (2-3 km). Cei care vin cu autocarul sunt rugați să programeze plecarea din parohie în așa fel încât să sosească la locul stabilit până la ora 10.00.

2. Tinerii vor avea cu ei pancarte care să-i identifice ca parohie, broșura cu cântece de la Gherăești, rozariu, încălțăminte ușoară și comodă, pălărie de soare sau șapcă, haine groase, apă, mâncare (fiecare participant își va asigura mâncarea din propriul pachețel).

3. La Cacica se va ajunge în jurul orei 14.00 și participanții vor trebui să își asigure un loc de cazare. Fiecare grup va avea o listă semnată de părintele paroh cu participanții la pelerinaj și un responsabil de grup desemnat din timp, care se va prezenta la punctul de primire și va lua legătura cu organizatorii.

4. Având în vedere că este vorba de un pelerinaj organizat la nivel diecezan, este indicat ca tinerii să participe la momentele dedicate lor (pelerinaj, liturghie, vespere, rozarii, procesiune mariană) și să fie pregătiți din punct de vedere spiritual, contribuind astfel la reușita acestei acțiuni diecezane. Vă reamintim că în această perioadă Cacica este loc de pelerinaj și mai puțin un loc turistic.

Comitetul de organizare



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat