Jurnal kenyan

A fi misionar înseamnă, dincolo de a vesti cuvântul lui Dumnezeu, o imensă sursă de îmbogăţire interioară printr-o experienţă trăită care are, adesea, două părţi distincte, complementare una alteia, izvorând una dintr-alta în mod necesar: partea lui a vedea şi a trăi şi partea lui a scrie. Fixarea şi împărtăşirea bogăţiei de simţire şi a experienţei misionare în cuvinte este singura formă de conversare a emoţiei trăite; este un dar de suflet oferit celorlalţi, care, măcar prin lectură şi imaginaţie, să cunoască, să dorească şi să încerce, acolo unde sunt, să fie ei înşişi misionari. O parte din gândurile, frământările şi experienţele personale, fragmente din jurnalul personal, încearcă să ni le împărtăşească părintele Pavel Chelaru; este istoria însăşi a unei misiuni cu suişurile şi coborâşurile ei, cu misterul şi frumuseţea ei.

Am pus piciorul în Africa pe 27 noiembrie 1999 la ora 21.15, ora Kenyei, după opt ore de zbor cu un Boeing 767, aparţinând Companiei Air France, parcurgând distanţa de aproximativ 6.000 km între Paris şi Nairobi. Era noapte, sfârşitul unei zile de vară africană. Apusul de soare l-am admirat de la altitudinea de 10.100 m, traversând pustiul Sahara. Mă grăbeam să părăsesc nava în aşteptarea unei guri de aer proaspăt, dar aveam să mă înşel, pentru că în atmosferă mai domnea ceva din zăpuşeala zilei care văzuse asfinţitul soarelui deja cu două ore şi ceva în urmă. Voiam să sărut pământul african înainte de a-l stropi cu sudoarea muncii de apostolat, dar m-am oprit la timp, înainte de a schiţa vreun gest care ar fi putut fi suspect pentru ochii soldaţilor înarmaţi pe care îi întâlneam din loc în loc. M-am mulţumit să-i strâng puternic mâna colegului meu, pr. Eugen şi să-i spun: "Suntem în Kenya! Cu Dumnezeu, înainte!"

Pământ african! Pământ de vis! Sfântul Augustin a văzut lumina zilei în tine! Atâţia misionari au văzut viaţa de după viaţă în tine! Cine sunt eu? Ce caut eu aici? Coridoarele aeroportului, suficient de generoase, îmi conduceau paşii meditativi spre ieşire.

Voci gălăgioase îmi întrerup cu brutalitate meditaţia. Mă simt stânjenit de gălăgioşi, dar nu şi de bucuria lor. Ben venuti! Braţele frăţeşti, care mă strângeau la piept, rând pe rând, îmi răspundeau succesiv la întrebările pe care mi le puneam.

Pierdusem din vedere până şi bagajele. Ce mai contau nişte lucruri?! Găsisem între timp nişte inimi, nişte fraţi care mă aşteptau cu bucurie şi nerăbdare. Ştiam acum cine sunt; mi-au spus-o ei: "Eşti unul dintre noi!" Ştiam acum şi ce caut aici; tot ei mi-au spus: "Vei lucra cu noi! Vei face ce facem noi!"

Înghesuiţi în microbuz, printre bagaje, străbăteam străzile întunecoase, dar primitoare în felul lor, ale oraşului Nairobi, îndreptându-ne spre Karen, un cartier mărginaş înspre sud-vest. Între timp, eu îmi continuam meditaţia. Câte alte întrebări nu băteau la poarta minţii şi a inimii mele în aşteptarea unui răspuns. Ştiam că datoria mea este să nu mă grăbesc, să nu forţez mâna aceluia în care cu toţii trăim, ne mişcăm şi suntem. De aceea, am preferat, încă de la început, să îmbrăţişez condiţia unui vas gol ce se cere umplut, deschizându-mi ochii şi urechile, mai puţin gura, pentru ca, asemenea Mariei, să pot medita în inima mea la tot ceea ce vedeam şi auzeam în jurul meu.

Ajuns la Karen, nu am beneficiat doar de ospitalitatea surorilor care ne-au găzduit peste noapte, dar şi de darul lui Dumnezeu, care m-a făcut să înţeleg că, în misiunea lor, preoţii nu sunt singuri. Surorile fac front comun cu preoţii în munca de apostolat, susţinându-i prin serviciile lor şi muncind efectiv la formarea sufletelor consacrate, la evanghelizarea copiilor şi a tinerilor în mod deosebit şi, totodată, prestând diferite servicii sociale în şcoli, spitale, grădiniţe şi dispensare.

Dimineaţa următoare aveam să văd lumina zilei din Kenya, în sunetele unui concert de păsărele, care îmi cântau la geam, înţelese parcă toate între ele pentru a-mi spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Soarele îmi zâmbea prin fereastră voind cumva să-mi amintească, dacă mai era cazul, că azi e sărbătoare, ziua Domnului. (va urma)

Pr. Pavel Chelaru