Astăzi m-am hotărât să mă sinucid

Scrisoarea unui tânăr

La redacţie am primit scrisoarea unui tânăr care e pe punctul de a se sinucide. Nu ştim cine este şi nu cunoaştem date despre dânsul. Nu ştim dacă între timp a recurs la ceea ce ne-a scris sau a renunţat. Mesajul lui însă trebuie să ne dea de gândit, mai ales azi, când tot mai mulţi sunt împinşi spre disperare. "Cum putem împiedica astfel de tragedii în noi şi în ceilalţi?", era provocarea lansată în această revistă acum doi ani. Concluziile de atunci sunt valabile şi azi. Tragedia în viaţa unuia care doreşte să-şi pună capăt zilelor începe cu mult înainte, prin ruperea relaţiei cu Domnul. Cauza reală a sinuciderilor e vidul existenţial, lipsa de sens a propriei existenţe, lipsa de răspuns la întrebarea: Ce rost are viaţa? Pacea, liniştea şi viaţa din belşug nu se pot găsi decât în Cristos. El a biruit singurătatea, ispita şi moartea, preocupându-se nu de sine, ci de alţii. Întâlnirea cu el, ataşarea cu toată fiinţa de valorile veşnice, efortul de a face cum a făcut el, sunt singurele care conduc la a ne bucura şi a preţui darul vieţii. Scrisoarea de mai jos e un îndemn pentru noi de a ne preocupa să cunoaştem drama zguduitoare care, uneori, se consumă în cei de lângă noi şi a le veni în ajutor.

* * *

Dragi prieteni,

M-am gândit să scriu aici şi nu ştiu dacă e bine ceea ce fac. Tot ce pot spune despre mine e că sunt disperat şi simt că am pierdut totul. Nu mi-a rămas decât să mă sinucid.

Oare e atât de greu să fii acceptat în lumea asta? Poate ceea ce scriu nu e decât un şir de cuvinte fără sens, dar de prea multe ori trăite în realitate. Eu nu mai vreau nimic de la voi pentru că în curând nu voi mai fi. Dar mă gândesc la cei cărora destinul le-a oferit o soartă poate mai grea decât a mea. Sau poate că noi singuri am ales acest drum. Vă rog nu-i lăsaţi pe tineri să se sinucidă, ei merită o soartă mai bună. Sunt persoane deosebite, dar ce e mai rău e că nimeni nu dă un sens valorilor noastre. Astăzi m-am hotărât să mă sinucid şi nu ştiu dacă o să fiu considerat un om normal. E atât de greu când te pierzi în golul singurătăţii şi rămâi departe de suflet şi de lume fugar. Aşa sunt colţii pesimişti ai sorţii şi aşa se întâmplă cu cei pe care nimeni nu-i mai doreşte.

De ce oare trebuie să mă sinucid?

De ce am atâta nevoie de voi? Astăzi am pierdut totul chiar şi pe Isus, era cel mai bun prieten al meu, l-am dezamăgit. Mi-e atât de frică şi totuşi simt că el mă iubeşte, e prea mult pentru mine. Aş vrea să rămână cu mine în noaptea asta atât de grea, acum când mă despart de mine pentru totdeauna.

Aş vrea să scriu mai departe, dar nu mai are rost. Sper să am curajul să las acest mesaj al meu, dacă se poate numi aşa. Nu ştiu cât de mult va fi înţeles.

Nu uitaţi, mulţi tineri au nevoie de voi, de voi toţi. Nu-i lăsaţi să se sinucidă. Voi îi mai puteţi salva... dar să nu fie prea târziu.

Nu ştiu ce m-a făcut să scriu aceste rânduri, dar tot ce mai pot spune este că voi aţi fost cei care m-aţi înţeles cel mai mult şi vă mulţumesc din tot sufletul. Îmi este greu, destul de greu, nu ştiu dacă e bine ceea ce voi face.

Vă rog pe voi toţi să mă iertaţi că am îndrăznit să scriu aici la redacţie. Am toată certitudinea că veţi fi alături de toţi tinerii care au nevoie disperată de voi, de voi toţi.

Alex