Gânduri despre familie

Am citit şi recitit articolul cu titlul "Mai merită să trăiesc cu soţul meu?" apărut în revista "Lumina creştinului" nr. 3, martie 2000 - un articol pe marginea căruia se poate discuta mult şi cu folos. Plecând de la efect la cauză m-am oprit asupra unor fraze spuse de doamna "Anonimă" (aşa o voi numi) şi pe care le voi reda întocmai.

- "Chiar în acele zile (a fost aici numai mâna lui Dumnezeu) a trebuit să facem o călătorie mai lungă numai noi. Fetiţa am lăsat-o la mama. M-am folosit de această ocazie şi i-am spus totul lui..."

Stimată doamnă Anonimă! Ne daţi impresia că la baza răcirii relaţiilor dintre dv. şi Eugen este fetiţa. Indiferent cum aş fi citit cele spuse de dv. (de jos în sus, de sus în jos, printre rânduri...), concluzia este numai una, fetiţa.

Am găsit într-o revistă franceză mai veche rezultatul unor corectări făcute de sociologie asupra cauzelor serioase care stau la baza numeroaselor divorţuri din lume. Între primele trei cauze una sună cam aşa:

- "O altă cauză a distanţării dintre soţi este şi faptul că prin naşterea unui copil, mama îşi revarsă toată iubirea de care este capabilă numai asupra copilului (noi bărbaţii oricât ne-am strădui nu vom putea egala dragostea şi sacrificiul matern), uitând cu desăvârşire că mai are şi un soţ faţă de care, prin legile creştineşti scrise sau nescrise, are nişte mici obligaţii printre care şi aceea de a-i pune din când în când câte o bucăţică de zahăr (a se citi iubire) în ceaşca vieţii lui. Fiindu-i ceaşca amară bărbatul (deşi nu ar trebui) caută în altă parte ceea ce nu mai găseşte în familie".

Departe de mine gândul de a fi împotriva mamelor care îşi iubesc cu toată dragostea copiii. Doamne fereşte! Numai când pronunţi cuvântul "mama" gândul te duce la tot ce este mai sublim pe pământ. De aceea, trag un semnal de alarmă pentru acele soţii şi mame care uită că ele sunt liantul cel mai puternic în stabilitatea unei căsnicii. De asemenea, ştiu că sunt mulţi doctori şi doctoriţe care colaborează la această revistă şi pe care îi invit cu rugămintea de a dezbate problema acestui flagel care este divorţul în familia creştină.

Anton Ghercă

* * *

Nu este preţ pentru iubire

Ca un susur timid al apei
Ce pătrunde prin pământul negru
Să vadă lumina, măreaţa lumină albă
Tu întărită apă, oglindă veşnică
A iubirii prin iubire,
Îţi odihneşti pământul, privind tăcută
La inelul în care atât de tainic scrie:
Nu e preţ pentru iubire...
Îmi odihnesc şi eu pământul
Privind inelul vieţii ce, pe apa lină
Scrie acum, cum altădată
Şi pe pământul tău scria:
Nu este preţ pentru iubire...
Nu este preţ pentru iubire!

Elena Olariu (Răducăneni)

* * *

Fidelitatea exprimă statornicia în ţinerea cuvântului dat. Dumnezeu este fidel. Sacramentul căsătoriei introduce pe bărbat şi pe femeie în fidelitatea lui Cristos faţă de Biserica sa. Prin curăţia conjugală, ei dau mărturie despre acest mister în faţa lumii. Sfântul Ioan Gură de Aur sugerează tinerilor soţi să se adreseze astfel soţiei lor: "Te-am luat în braţele mele şi te iubesc mai mult decât viaţa mea. Căci viaţa de acum nu e nimic şi visul meu cel mai fierbinte e să o petrec împreună cu tine în aşa fel încât să fim siguri că nu vom fi despărţiţi în ceea ce ne aşteaptă (...) Aşez iubirea ta mai presus de toate şi nimic n-ar fi mai dureros pentru mine decât să nu am acelaşi gând ca tine". (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2365)