Unitate în diversitate

"Ca toţi să fie una" (In 17,11).

Creştinismul şi-a deschis porţile marelui jubileu al anului 2000. Această bucurie trebuie să iradieze pe chipurile noastre, împărtăşindu-ne unii altora acest moment de har. Ne exprimăm de asemenea regretul că acest jubileu nu ne-a găsit uniţi într-o singură credinţă. Însă este necesar să admitem paşii care s-au făcut în acest sens şi mai ales pentru dorinţa de unitate, care se manifestă în mod vădit în sufletele noastre.

La jertfa euharistică, celebrată de Sfântul Părinte, anul acesta, în Parcul Izvor, creştinii s-au unit într-o singură voce strigând: "Unitate, unitate".

Fiecare creştin doreşte această unitate. Lăsându-ne călăuziţi de Duhul Sfânt, cu siguranţă vom face paşi mult mai importanţi.

Trebuie să fim conştienţi că această unitate în credinţă trebuie realizată, dar trebuie să şi vrem ceea ce ne propunem.

Vizita Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea în România, a sensibilizat orice inimă împietrită, orientând-o spre a înţelege mai bine caracterul religios al lumii de astăzi. Pentru noi, românii, cele mai importante realizări la sfârşit de mileniu le reprezintă: căderea comunismului şi vizita suveranului pontif.

Biserica îşi exprimă regretul, dar în acelaşi timp are speranţa exprimată de Sfântul Părinte: "La marele jubileu să ne putem prezenta dacă nu pe de-a întregul uniţi, cel puţin mai pregătiţi de a depăşi divizările celui de-al doilea mileniu" (Ut unum sint - 1995).

Va fi necesar ca Răsăritul şi Apusul să edifice o nouă Biserică, la care tot Cristos să fie capul: Biserica iubirii.

Cu cât timpul trece mai repede, cu atât suntem mai vinovaţi de golurile trecutului. Suntem absolut responsabili de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, nu putem fi indiferenţi; este necesar să ne îndreptăm unul către celălalt prin: credinţă, caritate, umilinţă şi sinceritate.

Laicismul "modern" aşteaptă din partea Bisericii un proces continuu, să nu-i dezamăgim; şi mai mult să nu ne dezamăgim pe noi înşine.

Omul singur nu poate realiza unitatea, timp de 1000 de ani a demonstrat acest lucru. Mergând împreună cu Cristos, cu siguranţă, că el care este izvorul credinţei noastre va fi realizatorul unităţi noastre.

Dacă omul este vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat în trecut, la fel omul trebuie să găsească acea capacitate de a-l lăsa pe Dumnezeu să-şi realizeze planul său.

Fr. Ciprian Ban

* * *

Jubileul iertării

Deschide, Doamne, cerul,
Pătrunde-mi uşor în gând;
Şi-aprinde iar lumina
Cuvântului tău sfânt.

Azi, vreau ca să te laud,
Cu îngerii să cânt
Să ştie-ntreaga fire,
Că tu eşti cel mai sfânt.

Nu pot să neg păcatul,
Nici chiar vinovăţia,
Cad, Doamne, în genunchi,
Şi-ţi cer milostivirea.

A ta e Doamne, slava
Şi cinstea şi mărirea,
Cristos rămâne-acelaşi
Ieri, azi şi totdeauna.

Fr. Ciprian Ban