Să ne pregătim pentru jubileu
În întreaga lume jubileul este celebrat în același timp în Bisericile locale (dieceze, parohii), la Roma, centrul comuniunii în credință, și în Țara Sfântă, de unde a plecat vestirea evangheliei lui Isus, care acum răsună pretutindeni.
Ce vei face?
Dacă este posibil, în interiorul grupului, vizionați o serie de diapozitive sau o casetă video despre Țara Sfântă, pentru a cunoaște istoria trecută și situația actuală.
Împreună cu prietenii tăi cere o mărturie unei persoane care a fost în pelerinaj la Roma, centrul creștinătății. Roag-o să împărtășească impresia sa după vizitarea bazilicilor, a catacombelor, a mormintelor apostolilor și să-ți zică ce înțelege prin universalitatea Bisericii și a comuniunii cu Sfântul Părinte.
Analizează cu atenție pliantul, pregătit de Editura "Presa Bună" în vederea jubileului.
Realizează o hartă geografică a Orientului Mijlociu și a Europei și fă legătura printr-o linie roșie dintre Ierusalim, Roma și țara ta.
Rugăciune
Doamne Isuse, mulțumesc pentru că prin jubileu ne faci să descoperim locurile principale ale credinței. Te rugăm pentru țara ta (Țara Sfântă) devenită sfântă prin nașterea ta, prin predicarea evangheliei, prin minuni și prin Paște și prin începuturile Bisericii tale. Fă din Ierusalim simbolul conviețuirii pașnice dintre popoare. Te implorăm pentru Roma, centrul unității și al autenticității în credință în jurul Sfântului Părinte, pe fundamentul apostolilor și martirilor Petru și Paul. Îți recomandăm, în sfârșit, dieceza noastră și parohia noastră, unde ești prezent astăzi printre noi.