Neprihănita

La începutul fiecărei Liturghii, creştinul catolic, recunoscându-şi păcătoşenia, îşi bate pieptul şi spune: "...din vina mea, din vina mea, din prea mare vina mea". Acelaşi lucru e dator să-l facă orice făptură umană, căci zice psalmistul: "În nelegiuire m-am născut şi în păcat m-a zămislit mama mea" (Ps 51,5).

Există o singură excepţie: Preacurata Fecioară Maria. De ce ea? Pentru că aşa a voit Dumnezeu. El a scutit-o de păcatul strămoşesc din prima clipă a zămislirii sale şi de orice păcat personal, chiar şi de înclinaţia spre păcat, consecinţă păcatului strămoşesc. Acesta este motivul pentru care o numim Neprihănita. Chiar îngerul Gabriel o salută: "Bucură-te tu, care eşti plină de har!" (Lc 1,28).

Toate harurile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra ei, inclusiv zămislirea neprihănită- haruri la care Preacurata a corespuns prin credinţă, iubire şi umilinţă- îşi găsesc explicaţia în maternitatea ei divină: "Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-i vei pe numele de Isus. Acesta va fi mare şi fiul Celui Preaînalt se va chema" (Lc 1,31-32).

Dumnezeu a pregătit din veşnicie această făptură minunată voind-o neprihănită. Iată ce spune Sfântul Paul Efesenilor: "Dumnezeu ne-a ales (în Cristos) înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea lui, în dragoste" (Ef 1,4). Că Dumnezeu a ales-o dinainte şi a voit-o neprihănită, nepătată pentru misiunea de Mamă a Fiului său Unic, o dovedesc şi multele ei prefigurări din Vechiul Testament: tufişul pe care Moise l-a văzut arzând fără ca flăcările să-l mistuie (cf. Ex 3,2); toiagul uscat al lui Aron, singurul care a înverzit, a făcut muguri, a înflorit şi s-a acoperit cu fructe (cf. Num 17,1-8); grădina închisă de care vorbeşte Cântarea Cântărilor (4,12), etc.

Neprihănita apare în lumea noastră plină de păcat, răsare din pământul nostru negru, ca un crin nepătat ce-şi desface petalele şi-şi răspândeşte parfumul îmbătător spre admiraţia lumii întregi: "toate popoarele mă vor numi fericită" (Lc 1,48).

Toate textele liturgice din sărbătoarea Neprihănitei scot în evidenţă acest mare adevăr despre Mama lui Dumnezeu, declara ca dogmă de credinţă de Papa Pius al IX-lea în anul 1854 şi confirmat patru ani mai târziu prin apariţiile de la Lourdes, când Sfânta Fecioară îi spune Bernadetei: "Eu sunt Neprihănita Zămislire!"

Ne minunăm, admiră, ne bucurăm! Dar nu ne oprim aici. Neprihănita ni se oferă ca model de trăire a unei vieţi curate şi virtuoase. Mai mult, ne asigură de ocrotirea şi mijlocirea ei puternică.

Cântarea şi ruga Bisericii să fie azi şi cântarea şi ruga noastră: Toată frumoasă eşti, Marie şi prihană strămoşească nu este în tine... Roagă-te pentru noi, mijloceşte pentru noi la Domnul Isus Cristos!

Pr. Iosif Păuleţ (Cireşoaia)

* * *

La începutul Adventului o întâlnim pe Preasfânta Fecioară Maria. Împreună cu ea îl aşteptăm pe Cristos care vine.

În Maria, se poate spune pe drept că orice vale este umplută şi orice colină este nivelată: Maria este de fapt calea pe care Domnul va putea merge fără să-şi rănească picioarele.

J. Danielou