Gândul unei mame creştine

A deveni şi a fi mamă, este darul lui Dumnezeu. Oare a fost sincer acel DA! Prin care am jurat la sfânta cununie că vom primi copiii pe care ni-I va dărui Dumnezeu?

De ce nu ne păstrăm copiii?

De ce nu-I lăsăm să se bucure de lumina soarelui?

De ce le curmăm viaţa?

Şi, dacă i-am adus pe lume, de ce îi abandonăm, lăsându-I singuri şi fără ajutor?

La cine vor găsi alinare, dacă nu o au pe mama lângă ei?

Unde-I conştiinţa celui care şi-a părăsit copilul?

Vai vouă, celor care aţi săvârşit această nelegiuire!

Dacă i-am dat viaţă, să nu precupeţim nimic pentru a-I da şi bucuria de a trăi în pace. Dezvoltarea lui armonioasă este condiţionată de climatul sănătos şi buna credinţă din familie. Văzându-ne că ne rugăm, ne va cere să-l învăţăm şi pe el. Cu blândeţe, cu gingăşie, şi cu calm. Să-l învăţăm să se roage, să-I vorbim mult şi cu căldură despre credinţă, despre credinţa sinceră şi adevărată, să-l deprindem cât mai repede cu tainele credinţei şi, cu siguranţă vom auzi cândva: Mamă, îţi mulţumesc! Să veghem lângă el şi-atunci când s-a făcut mai mare şi să-l supraveghem. Mai ales să facem în aşa fel încât, să ne adunăm toţi din familie la rugăciune, pentru că numai de la Dumnezeu putem primi harul de a fi tari în credinţă şi uniţi în familie. Să ne rugăm pentru copilul nostru:

Isuse Preaputernic, fă ca trupuşorul copilului meu să fie Bisericuţa ta, sufletul lui să poarte neîntinat chipul Dumnezeului cel Sfânt!

Maică Sfântă, Preacurată, sub acoperământul tău alerg şi-ţi aduc rodul trupului meu: te rog, păstrează-l şi ţine-l curat ca floarea în grădina lui Isus. Amin.

V. Lupu