Chemarea omului

În Evanghelia Sfântului Luca, citim că un învăţător al legii i-a adresat lui Isus următoarea întrebare: "Ce trebuie să fac pentru ca să moştenesc viaţa veşnică?"

Cred că ea este mereu actuală şi de cea mai mare importanţă. Este cert că dorinţa omului de a ajunge la "viaţa cea veşnică" nu este ceva accidental, dar ceva care ţine de fiinţa sa. Mai trebuie oare să demonstrez acest lucru? Cred că nu, căci revelaţia şi raţiunea umană au făcut-o cu prisosinţă.

Ceea ce ne interesează pe noi acum este altceva: calea, metoda, modalitatea. Adică, fiind convinşi de existenţa vieţii veşnice, ne punem această întrebare decisivă, dramatică: ce trebuie să facem, în concret, pentru a o merita? Sigur că nu este atât de uşor pentru mintea noastră să găsească răspunsul exact la această întrebare.

De aceea este necesar ca însăşi revelaţia lui Cristos să clarifice în mod definitiv destinul nostru. Isus ne revelează nemurirea şi responsabilitatea veşnică a sufletului nostru. Pe drumul scurt al vieţii, veşnicia depinde de libertatea noastră: libertatea de a-l cunoaşte, de a-l iubi, de a-l sluji pe Dumnezeu şi de a ne bucura de El, pe de o parte, şi libertatea de a refuza iubirea sa, pe de altă parte.

Isus este Dumnezeu şi El garantează adevărul cuvintelor sale prin moartea pe cruce şi prin Învierea sa. Noi trebuie să credem în Isus; El nu ne înşală niciodată. Dumnezeu ne-a creat numai pentru viaţa veşnică. Toate celelalte au o valoare relativă şi sunt providenţiale pentru mântuirea şi sfinţirea acelora care îl iubesc pe Domnul.

Sufletul, impresionat de infinita importanţă a exigenţei sale şi de conştiinţa propriei fragilităţi, se roagă astfel: "Către Tine, Doamne, îmi înalţ rugăciunea la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeule, şi dă-mi ajutorul tău. Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-ţi privirea spre mine, căci sunt în necaz! Grăbeşte-te şi ascultă-mă! Apropie-te de sufletul meu şi izbăveşte-l!" (Ps 68,15.19-20).

Isus Cristos ne-a deschis calea mântuirii: ea este Iubirea. Noi am fost creaţi pentru a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele. Acesta este scopul vieţii noastre, fără de care în zadar am trăi, am munci, am suferi şi am muri.

Pr. Iosif Agiurgioaie