Transfigurare

"Isus a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi Ioan, fratele său şi i-a condus de o parte, pe un munte înalt. Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa sa strălucea ca soarele, iar hainele sale au devenit albe ca lumina." (Mt 17,1-9).

"Programul de călătorie a lui Isus în direcţia Ierusalimului, spre cruce, i-a lăsat fără suflare pe ucenici. Au ajuns să descopere identitatea lui Isus, să recunoască în El pe Mesia. Petru, în numele lor, făcuse mărturisirea de credinţă: "Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu!" (Mt 16,17), însă a-l urma pe drumul său le apare atât de greu." Mesia suna frumos. Se gândeau la o înaintare triumfală spre Ierusalim. În schimb, perspectiva pe care le-o prezintă este cu totul alta: "Că trebuie să meargă la Ierusalim şi să îndure multe din partea bătrânilor, arhiereilor şi cărturarilor, să fie ucis, dar a treia zi va învia" (Mt 16,21).

În acest context de teamă, nesiguranţă, îndoială, întuneric, Isus se descoperă lor în lumină. Mai mult ca oricând credinţa are nevoie de semne şi de lumină. Şi nu au lipsit.

Isus rămâne şi pentru ei şi pentru noi un mister, un mister cu două dimensiuni, una luminoasă şi alta obscură: cruce şi glorie, înjosire şi înălţare, slăbiciune şi putere, faliment şi triumf., prima fiind etapă de "trecere" spre a doua. Acesta este misterul, paradoxul şi dinamismul creştin.

Nu-I de ajuns a răspunde cu exactitate- ca Petru - la întrebarea despre identitatea lui Isus. Trebuie acceptat drumul său. Misterul lui Cristos trebuie primit în totalitatea sa tulburătoare. Aceiaşi apostoli privilegiaţi, care au asistat la manifestarea luminoasă de pe Tabor, sunt chemaţi să participe la manifestarea dramatică din Ghetsemani, unde Cristos apare îmbrăcat în lumină, ci acoperit de întuneric, copleşit, de teamă şi nelinişte, în singurătatea cea mai mare.

Creştinul ştie să recunoască în "Cel transfigurat" ca şi în "Cel desfigurat" pe Fiul lui Dumnezeu, care îi cere să aibă încredere în El, să nu şovăiască în a parcurge drumul său, înfruntând şi "trecerile" mai puţin plăcute.

"Credinţa este din auzite", spune apostolul Paul (Rom 10,17). De aceea, ucenicul lui Isus este chemat la ascultare. "Acesta este Fiul meu preaiubit, . Ascultaţi-l!" Este important. Creştinul nu este omul viziunilor, ci al ascultării. Ascultă, nu pentru a şti mai mult, pentru a-şi satisface curiozitatea, ci pentru a deveni mai conştient de planul lui Dumnezeu cu el, şi cu lumea, de misiunea primită. A asculta înseamnă a lua în serios mesajul lui Cristos, a te lăsa condus de un glas, a porni şi a te avânt în necunoscut, asemenea lui Avraam.

"Doamne, ce bine ne este nouă aici; dacă vrei, voi face trei colibe.", propunea Petru pe munte, confundând pauza de lumină cu finalul.

Ascultarea presupune nu numai contemplarea frumuseţii muntelui, dar şi înfruntarea realităţii crude, aşa cum o prezenta Isus, sau cum ne apare zilnic.

Creştinul este unul care are nevoie să stea de o parte, să urce pe munte, dar şi unul care să aibă curajul de a coborî., de a înfrunta zilnic asfaltul cu oboseala şi plictiseala sa, cu contradicţiile şi greutatea unor întâlniri.

Creştinul participă la Schimbarea la faţă. El caută lumina. În lumina sa, Isus Cristos "reface" chipul şi asemănarea sa dintru început. Faţa omului, viaţa sa, suferă o schimbare radicală. Această transfigurare este rodul ascultării Cuvântului, care pătrunde până în profunzimile fiinţei umane" (cf. Evr 4,12).

Darul lui Dumnezeu nu poate fi ţinut ascuns, doar pentru sine. "Ce bine ne este nouă aici." Cristos nu poate fi acaparat şi nici oprit din drumul său.

Petru a încercat şi a fost aspru mustrat: "Pleacă de la mine, Satană!" (Mt 16,23). Cristos înaintează spre împlinire- realizată prin dăruirea totală de sine în Misterul Pascal.

Creştinul îşi găseşte împlinirea atunci când, cu faţa "schimbată", "vindecată", transformată de lumină se îndreaptă spre ceilalţi pentru a comunica din darul primit. El trebuie să coboare de pe munte pentru a înfrunta asfaltul, câmpul uzina. Acolo, jos, îl aşteaptă ceilalţi. Faţa sa schimbată de acum poate lua cuvântul, devenind semn de prezenţă a lui Dumnezeu în mijlocul lumii, devenind semn al credinţei pentru ceilalţi.

Pr. Isidor Chinez