Femeile - martore ale învierii

În Evanghelia sa şi în Faptele Apostolilor, Luca este acel autor al Noului Testament care oferă cel mai mult spaţiu femeilor şi rolului lor în comunitatea creştină. În viaţa lui Isus, femeile au roluri importante, aşa cum relatează cele patru Evanghelii. Dar numai Luca menţionează că Isus era însoţit în călătoriile sale de femei care îl slujeau (Lc 8,1-3). Numai la Luca se vorbeşte despre vizita lui Isus la Marta şi Maria (Lc 10,38, ş.u.). Tot numai la Luca femeile îl însoţesc pe Isus pe calea crucii plângând (Lc 23,27 ş.u.). În toate aceste texte vedem un mod neebraic de a include femeile în comunitate, un mod care va fi folosit şi de Paul. Putem spune deci că femeile ocupă un rol important şi central în textele sfântului Luca, atât în Evanghelie, cât şi în Faptele Apostolilor.

Dar să privim cum prezintă Luca participarea femeilor la Patima, Moartea şi Învierea lui Isus: există o mare deosebire între ucenicii care priveau de departe (Lc 23,49) şi femeile care observau ceea ce se întâmpla (Lc 23,55).

Numai ele îl urmează de aproape, ca un mic cortegiu funerar, până la locul înmormântării. Nu numai că văd mormântul, dar "observă cum a fost aşezat trupul" lui Isus (Lc 23,55). Ele pregătesc îndată balsamuri, înainte de a începe sabatul.

În relatarea Învierii, Luca oferă din nou un spaţiu important femeilor. În cap. 24 femeile merg la mormânt, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pentru a ajunge trupul lui Isus- o îndatorire tipic feminină. Dar găsesc mormântul gol; doi îngeri le spun că Isus a înviat, aşa cum le spusese în Galileea, şi "ele îşi aduseră aminte de cuvintele lui Isus" (Lc 24,8). Cu balsamurile, de acum nefolositoare, ele, luminate şi transformate, se întorc la apostoli, ducându-le vestea cea mare. O aluzie la această relatare mai găsim în continuarea acestui capitol: ucenicii care merg spre Emaus, referindu-se la cele întâmplate, spun: "Ba încă nişte femei de-ale noastre ne-au uimit: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, nu i-au găsit trupul, şi au venit spunând că ar fi avut o vedenie cu îngeri care ziceau că El este viu" (Lc 24,22-23).

Din relatarea participării femeilor la evenimentul Învierii, apare clar rolul lor în vestirea Învierii: ele sunt martore ale Învierii Domnului.

Mai întâi trebuie să spunem că femeile nu-şi asumă un rol nou. Au pornit după Isus din Galileea, fiind martore la tot ce s-a întâmplat în viaţa lui. Noutatea, dacă vrem, apare în atitudinea lui Isus care le acceptă în cercul său.

În ebraică nici "rabbi" = învăţător şi nici "talmid" = ucenic, nu au corespondent feminin. Absenţa cuvântului arată imposibilitatea ca o femeie să fie discipol.

În Evanghelia lui Luca, apare clar că şi femeilor li s-a dat posibilitatea de a participa pe deplin la comuniunea de destin cu Isus, în care tocmai constă "ucenicia". Pentru integrarea în Împărăţia lui Dumnezeu, obstacolul nu este sexul, ci necredinţa. Bărbaţi şi femei, sunt deopotrivă chemaţi să stea în preajma lui Isus pentru a-l asculta şi urma spre acelaşi destin. De altfel, în Evanghelia apocrifă a lui Petru, Maria Magdalena este prezentată ca "ucenica Domnului", titlul păstrat la tradiţia orientală, Maria Magdalena având un loc asemănător celui al apostolilor. Confirmarea rolului femeilor ca ucenice ale Domnului o găsim în cuvintele îngerilor la mormânt: "Amintiţi-vă ce v-a spus pe când era încă cu voi în Galileea" (Lc 24,6). Revelarea Învierii nu se face unor persoane străine, ci acelora care l-au urmat pe Domnul. Familiaritatea cu Isus este un element constitutiv al realităţii Învierii. Femeile pot vesti, pentru că au fost martore la tot ceea ce s-a petrecut cu privire la Isus din Nazaret, pornind din Galileea, după botezul lui Ioan. În special ele au "observat" pe Cel Răstignit, l-au contemplat pe cel îngropat. Ele pot face parte din numărul celor care dau mărturie: ..."ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul Vieţii... Ceea ce am văzut şi auzit, aceea vestim şi vouă..." (1In 1,1-3).

Femeile urmează, slujesc, ascultă, îşi amintesc, văd, contemplează, mărturisesc şi vestesc.

Relatarea din cap. 24 al Evangheliei lui Luca despre femeile care devin martore ale Învierii se anunţă că, odată cu moartea şi Învierea lui Cristos, au început ultimele timpuri când se împlinesc promisiunile şi se pune capăt dezbinării ce sfâşie omenirea: "nu mai este nici bărbat, nici femeie, pentru că voi sunteţi unul în Cristos Isus" (Gal 3,38). Acum este momentul harului când şi femeile participă şi sunt protagoniste ale mântuirii.

Constatând cu bucurie rolul femeilor sfinte în viaţa lui Isus şi în comunitatea creştină, nu putem să nu legăm aceste reflexii de rolul femeilor în Biserica de azi, recunoscând cu recunoştinţă angajarea lor în mărturisirea lui Cristos şi în răspunderea comună pentru soarta omenirii.

Pr. Anton Budău