Foamea

"Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4).

Încet, încet trenul se pune în mişcare. Oameni grăbiţi căutau locuri. Văd în sfârşit un loc. "Liber?", întreb în compartiment, arătând spre locul cu pricina. "Liber!", mi se răspunde. Intru, îmi aranjez bagajul şi mă aşez. Era linişte. Citeau toţi presa. Un ziar a trecut de la o tânără la un om din faţa mea de lângă uşă. Bărbatul era între două vârste, tras la faţă, nebărbierit. Un om de la ţară. S-a adâncit în lectura ziarului, urmărind cuvintele încet, aproape silabisind, iar vocea i se auzea. Descoperise ceva de-l făcea să se concentreze atât de mult! Au intuit probabil toţi că acest om nu avusese posibilitatea să termine toate clasele. Învăţase atât cât să se descurce în viaţă. Era ţăran ca atâţia alţii, ca părinţii şi bunicii noştri, şi ducea pe umerii lui, cred, tot amarul necazurilor şi greutăţilor anilor prin care trecuse. Citea cu interes. Ce-l făcea să se concentreze atât de mult?, gândeam eu. Ziarul a trecut din mână în mână şi la ceilalţi, toţi tineri. Acelaşi interes. În cele din urmă, ajunge şi la mine. Descopăr ce era: "Renaşterea" un ziar cu subiecte creştine, pe înţelesul tuturor. Găsesc ca semnatari nume cunoscute care s-au angajat deja pe drumul credinţei. Dumnezeu, Cristos, cruce, păcat, sfânt, reînnoirea morală, etc., cuvinte care altădată nu se foloseau decât în anumite cercuri restrânse reveneau pe aceste pagini.

Timpul trecuse repede, iar călătoria s-a sfârşit pe nesimţite. Coborând, am rămas cu aceeaşi imagine a ţăranului preocupat şi adâncit să descifreze rânduri nemaiîntâlnite şi a tinerilor care parcă sorbeau cuvintele acelui ziar.

Era deci ceva minunat. O foame care rodea din interior şi voia să fie potolită: foamea după cuvânt. Însă nu orice fel de cuvânt. "Nu numai cu pâine trăieşte omul", spunea Isus acum aproape două mii de ani, "dar cu tot cuvântul care vine de la Dumnezeu" (Mt 4,4). Există o foame a sufletului, aşa cum există o foame a trupului. Un gol imens ce trebuie astupat. Ceva nu s-a stins în oameni. A rămas un gust pentru spiritual, o dorinţă după ceva, după Cineva, care îşi aşteaptă împlinirea. Citirea unui ziar: un gest simplu, dar plin de semnificaţii. Şi aceste semnificaţii sunt determinate de conţinutul acelui jurnal. O foame după spirit, care a rămas în ciuda tuturor eforturilor de a o înlătura, de a o potoli cu nimicuri. Viaţa pulsează, nu s-a murit de tot. Creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul nu se regăseşte decât în El. Aspiraţiile şi dorinţele cele mai profunde, ale inimii sale nu pot fi împlinite în alt mod. Oamenilor le e foame. Se descoperă aici dimensiunea religioasă a omului şi nevoia lui fundamentală de Dumnezeu. În anii în care s-a luptat împotriva lui Dumnezeu, încercându-se prin orice mijloace să fie scos din viaţa omului, nu s-a pierdut totul. A rămas această foame ce trebuie potolită. Toţi cei care nu au găsit calea lui Cristos, trebuie ajutaţi. Munca de restaurare, de reînnoire morală, de a da sens vieţii îşi găseşte locul. Toţi cei chemaţi de Dumnezeu la această muncă au o bază, un punct de pornire.

"Viitorul, spune Conciliul Vatican II, stă în mâinile acelora care vor şti să dea generaţiilor viitoare motive pentru a trăi şi a spera" (G.S. 31).

Pr. Cornel Cadar