Originea Postului Mare

Postul Mare al poporului creştin

Nu se ştie cum şi când a fost "inventat" Postul Mare; cu siguranţă este întâlnit la începutul sec. IV, ca timp în care poporul creştin se pregăteşte mai intens la solemnitatea Paştelui. Această pregătire este pusă sub semnul lui Cristos care se îndreaptă spre "ceasul" său. Biserica se îndreaptă la rândul ei spre Cristos, meditându-i cuvintele, gesturile şi patima. Era normal ca atenţia Bisericii să se fixeze şi asupra "alegerilor" făcute de Cristos în pustiu, în timpul celor 40 de zile şi 40 de nopţi, după botezul de la Iordan şi înainte de începutul predicării Împărăţiei.

Dar fiind că Paştele inaugura "Rusaliile", adică cele 50 de zile ca timp în care să trăim bucuria învierii şi a eliberării, trebuia să apară clară şi o perioadă de pregătire în care creştinii să-l urmeze mai îndeaproape pe Cristos care se îndreaptă spre patima, moartea şi învierea sa.

Postul Mare al catecumenilor

Postul Mare era în vechime timpul în care Biserica organiza drumul catecumenilor spre botez. Cine primea Evanghelia şi îşi manifesta voinţa de convertire era primit la "catecumenat", instituţie în vederea educării la credinţă şi un timp de încercare a intenţiilor. Botezul avea loc în mod normal în Noaptea de Paşti.

La începutul Postului se făcea alegerea catecumenilor mai pregătiţi ce urmau a fi admişi la botez. Ei erau numiţi "aleşi" şi prezenţa lor caracteriza celebrările duminicale premergătoare Paştelui, la liturghia cuvântului, care era dedicată lor. În acest timp se făcea şi "predarea" Simbolului apostolilor şi a rugăciunii Tatăl nostru; În Duminica Albă "aleşii" trebuiau să mărturisească credinţa şi să se roage împreună cu întreaga comunitate.

Postul penitenţilor

Pe măsură ce numărul catecumenilor adulţi se micşora, în comunitatea creştină apăreau în prim plan "penitenţii": păcătoşi, căiţi, care în timpul Postului Mare făceau pocăinţă pentru a fi dezlegaţi şi reconciliaţi cu ocazia Paştelui.

Ziua reconcilierii era Joia Sfântă dimineaţa, astfel încât păcătoşii convertiţi readmişi în Biserică să poată lua parte la euharistia pascală. Intrarea în perioada de pocăinţă era celebrată prin impunerea cenuşii; iniţial, această ceremonie avea loc, înainte de prima duminică a Postului, iar mai târziu miercurea.

Dispărând treptat pocăinţa publică ritul impunerii cenuşii s-a extins; la credincioşii evlavioşi; la începutul Postului toţi se recunosc păcătoşi, iau hotărârea de a se converti şi de a-şi conforma viaţa după cuvântul lui Dumnezeu.

Dar poporul creştin nemaifiind hrănit cu cuvântul lui Dumnezeu, cuvânt rămas închis într-o Biblie citită în limba latină, pierde sensul "pocăinţei", înţeleasă din punct de vedere evanghelic convertire, şi astfel se ajunge ca în timpul Postului Mare creştinii să se dedice unor practici ascetice (post, abstinenţă, renunţări..., deseori nefiind acceptate în mod voluntar, fiind impuse de legislaţia bisericească.

Chiar şi Paştele, punctul final spre care tinde Postul Mare şi care este în măsură să-l justifice, pierd semnificaţia sa profundă şi unitară. Moartea şi Învierea lui Isus sunt comemorate în două episoade separate. Prevalează atenţia devoţională faţă de patima şi crucea Mântuitorului, iar Postul devine un timp de acceptare resemnată a destinului nostru de suferinţă şi de moarte.

Pr. Aurel Percă