Şi totuşi "Lumina" străluceşte

Şi totuşi "Lumina" străluceşte

Lumina soarelui este absolut necesară pentru viaţa întregului pământ. S-ar instaura moartea şi îngheţul paralizant peste tot, dacă razele purtătoare de lumină n-ar încălzi scoarţa terestră. Întunericul, care aşterne un văl întunecat şi ceţos peste ochii omului şi ai tuturor vieţuitoarelor, nu poate fi îndepărtat decât prin apariţia binefăcătoare a soarelui. Omul încearcă să găsească surse de lumină care să dea paşilor săi siguranţă şi hotărâre. S-au descoperit atât de multe lucruri, atâtea surse de energie, dar nimic din ceea ce i-a fost dat inteligenţei umane să descopere nu poate egala puterea soarelui şi lumina pe care el o răspândeşte pe pământ.

Întunericul nopţii, o eclipsă de soare sau norii care se aşază în calea razelor... nimeni şi nimic nu poate anihila lumina. Ea rămâne atâta timp cât rămâne soarele. Lumina înseamnă viaţa.

În cartea Exodului, se relatează cum Moise a văzut în faţa sa, lângă muntele Horeb, un rug arzând, care nu se mistuie (cf. Ex 3,2), şi când poporul ales a pornit spre ţara făgăduinţei: "Domnul mergea înaintea lor, ziua ca stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea ca stâlp de foc, luminându-le ca să poată merge ziua şi noaptea" (Ex 13,21).

Dumnezeu este creatorul luminii, El a dispus să fie lumină (cf. Gen 1,3), şi a orânduit să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, ca să despartă lumina de întuneric (cf. Gen 1,14). Lumina este un simbol al lui Dumnezeu, care este îmbrăcat în strălucire; ea este ca şi o reflectare a mărinimii sale. Ea este haina cu care se îmbracă Dumnezeu (cf. Ps 104,2), şi adevărata răsplată pentru cei drepţi: poporul care umbla în întuneric, va vedea lumină mare (cf. Is 9,1; Mih 7,8), pentru că El este soarele dreptăţii (Mal 3,20).

Tot ceea ce s-a promis în Vechiul Testament se realizează în Cel care a fost aşteptat de atâtea veacuri "cu care ne-a cercetat pe noi de sus" "Soarele ce răsare", ca să lumineze pe cei care zac în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepta paşii noştri pe calea păcii", şi care a fost caracterizat de bătrânul Simeon "lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului lui Israel" (Lc 2,32).

Când a început predica în Palestina, El a declarat că atâta timp "cât sunt în lume, sunt lumina lumii" (In 9,5), ca apoi să precizeze: "Eu sunt lumina lumii, cel ce mă urmează, nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii" (In 8,12).

Cristos este lumina creştinului. Cuvântul său, evanghelia sa, este adevărata lumină pentru viaţa lumii, pentru sufletul şi ochii minţii sale.

De două mii de ani, această lumină străluceşte peste veacuri şi imperii, peste ideile acestei lumi, peste întunericul care s-a năpustit de atâtea ori ca să stingă şi să distrugă această flacără vie. Ea a învins puterea morţii, a păcatului, a urii şi a furiei dictatorilor şi a sistemelor totalitare. Ea a învins şi străluceşte. Clipele de rătăcire din istoria nouă, inaugurată de Cristos, nu au fost decât zvârcoliri zadarnice ale întunericului împotriva luminii şi eclipse trecătoare sau nori neputincioşi care au dispărut şi s-au risipit, ca să facă loc adevăratului-Soare-Cristos Dumnezeu.

Evanghelia n-a dispărut din mijlocul lumii; Cristos cel viu continuă să fie Cuvântul lui Dumnezeu, viaţa şi lumina oamenilor, "adevărata lumină care luminează pe tot omul care vine în această lume" (In 1,9).

Chiar dacă în ultimii ani Cuvântul lui Cristos a fost răstignit şi condamnat să zacă în întuneric, departe de presă, de radio sau televiziune, din cauza capriciilor despotice ale câtorva oameni, El n-a încetat să existe şi să lumineze din Biserică în Biserică, din gură în gură.

Acum a sosit din nou ora Luminii, a adevărului şi a dreptăţii, ora lui Cristos. Acum s-a deschis calea spre "Lumina creştinului", care din anul 1948 n-a mai apărut. O repunem pe sfeşnicul creştin catolic, ca să lumineze tuturor din casă (cf. Mt 5,15), şi îi invităm pe toţi: Veniţi şi luaţi "lumină!"

"Să-i mulţumim lui Dumnezeu Tatăl care ne-a învrednicit să fim părtaşi de moştenirea sfinţilor în lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului Iubirii sale, în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor" (Col 1,12-13).

Mons. Petru Gherghel, ordinarius