Zbuciumul luminii lui Cristos

"A crede în Dumnezeu înseamnă a face voinţa lui" (Sf. Irineu).

Acum, mai mult decât în prima parte a secolului nostru, ne putem da seama că o societate edificată fără şi mai ales împotriva lui Dumnezeu, este o societate construită împotriva omului. Eliminându-l pe Dumnezeu din societate şi din instituţiile ei, din mass-medii şi din viaţă, ne autodistrugem. E tocmai ceea ce s-a încercat metodic şi faptic în anii ateismului inuman.

Ura împotriva lui Dumnezeu şi împotriva omului n-a cruţat pe nimeni şi nimic. Prigoana organizată până în cele mai mici detalii a voit să înăbuşe până şi dorul spaţiului mioritic, adică acea vibraţie fiinţială faţă de propria nemurire, acea întrezărire românească a slavei. Dar firea mioritică permanent îngenuncheată în semn de adâncă adoraţie a lui Dumnezeu şi numai lui, nu s-a lăsat nimicită de ateism. Lumina lină a lui Cristos s-a revărsat necontenit prin ţesutul vital al istoriei noastre "ce de la Râm se trage". Mai mult, "conştiinţa însângerată a Europei", cum ne-au numit nu de mult scriitorii bulgari, doreşte să-şi reia locul şi rolul activ în cultura creştină europeană.

Astăzi, în zilele fierbinţi ale acestui ianuarie destul de rece, se zbuciumă din nou istoria noastră, se zbuciumă oamenii în durerile renaşterii naţionale, ne zbuciumăm noi, se zbuciumă până şi lina lumină a lui Cristos, care voieşte să ne lumineze conştiinţa împurpurată. Acum, la sfârşitul celui de al doilea şi începutul celui de al treilea mileniu, ne revine nobila datorie de a ne deschide total, fiinţial şi faptic, spre Cristos Domnul. Pentru a pune bazele culturii noastre fundamentale e urgent ca adevărul său să reintre profund în conştiinţele noastre. Dumnezeu şi Evanghelia sa trebuie să-şi redobândească locul central în fiinţa noastră naţională, în cultura şi civilizaţia noastră, în instituţiile şi structurile noastre. Noua etapă a istoriei nu se poate construi decât pe baza unei credinţe conştiente în Dumnezeu.

"Fidei intellectus" - înţelegerea credinţei - este primul pilon al vieţii sociale. Fără înţelegerea credinţei nu există viaţă morală autentică, după cum fără educaţia inteligenţei nu există nici educaţie umană.

Dar ce înseamnă înţelegerea credinţei? A ne înţelege credinţa înseamnă a ne însuşi cunoaşterea adevărului lui Cristos, şi a omului. Înţelegerea credinţei este participarea conştientă a funcţiei profetice a lui Cristos, participare care conduce la trăirea intensă a misterului mântuirii şi la împlinirea noastră umană. Altfel spus, a crede în mod conştient înseamnă a face voinţa lui Dumnezeu.

În vederea trăirii conştiente a misterului mântuirii - Cristos -, ne propunem să tratăm în cele ce urmează despre cele trei virtuţi teologale: credinţa, dragostea şi speranţa, daruri dumnezeieşti care reprezintă însuşi fundamentul vieţii creştine. De trăirea conştientă şi responsabilă a misterului mântuirii prin aceste virtuţi, depinde atât redescoperirea demnităţii noastre umane, cât şi împlinirea noastră eternă în Cristos Domnul.

Cred că la sfârşitul acestui mileniu, sarcina fundamentală a Bisericii este aceea de a conduce mintea omului, de a-i orienta conştiinţa şi trăirea existenţială spre misterul lui Cristos, de a-l ajuta să se familiarizeze cu profunzimile misterului mântuirii pe care le-a înfăptuit Isus Cristos. Concomitent, se va descoperi sfera cea mai profundă a omului, sfera inimii, a conştiinţei şi a vieţii sale. La această educaţie creştină a omului voim să colaborăm prin ceea ce va urma.

Pr. dr. Eduard Ferenţ

* * *

Pâine înseamnă Viaţă
Pâine înseamnă Speranţă.
Pâine înseamnă Iubire.

Dăruieşte din Viaţa ta,
Dăruieşte din Speranţa ta,
Dăruieşte din Iubirea ta.

A împărţi înseamnă a trăi,
A împărţi înseamnă a spera,
A împărţi înseamnă a iubi.