Joi, 5 septembrie 2024 

Sfântul Laurenţiu Iustiniani

episcop

Dogele de Veneţia spunea că singurul om cu care ar fi schimbat sufletul său era episcopul Laurenţiu Iustiniani. La rândul său primul patriarh de Veneţia, născut dintr-o nobilă familie veneţiană în anul 1381 şi mort în anul 1455, afirma că meseria de doge era un joc în comparaţie cu cea de episcop, pentru greutăţile pe care le impunea conducerea sufletelor. Laurenţiu Iustiniani, înşelând aşteptările mamei, rămasă văduvă cu cinci copii într-o mare casă nobiliară, plină de servitori în livrea, a părăsit familia şi s-a dus să se închidă printre călugării din insula "Sfântul Gheorghe". Un prieten care se dusese în convent pentru a-l convinge să se întoarcă în familie, se decide însă să-i urmeze imediat exemplul, făcându-se frate. Laurenţiu, îmbrăcat în umila rasă de frate cerşetor, mergea din poartă în poartă pentru a cere pomană.

Mama, o femeie foarte evlavioasă, suferea la gândul că oamenii l-ar fi putut recunoaşte pe fiul său sub acele haine şi pentru a-i grăbi întoarcerea în convent, îi trimitea pe cei din casă, pentru a-i umple desaga cu pâine. Laurenţiu a înţeles motivul unei aşa de mari generozităţi şi din acea zi a acceptat de la cei angajaţi în casa sa numai două pâini. Confratele care îl însoţea ar fi voit să evite porţile de la care proveneau numai insulte, dar Laurenţiu era categoric: "Nu am renunţat la lume numai prin cuvinte. Să mergem să primim şi dispreţ!". Ales general al ordinului său şi puţin după aceea episcop de Veneţia, nu şi-a schimbat felul de viaţă, nici măcar din punct de vedere exterior. Vizita el însuşi săracii oraşului, împărţind nu bani, ci alimente şi haine, pentru ca rodul carităţii să nu ia alte căi.

Nu avea darul oratoriei, dar pentru aceasta nu-şi făcea griji, putând să-l suplinească prin cuvântul scris, de care s-a folosit, în mare măsură, pentru conducerea clerului şi a laicilor, prin scrisori pastorale şi opuscule, în care condensa, în aforisme scurte şi concise, conţinutul adânc al atâtor meditaţii: "Cine nu apelează la Domnul cât mai mult posibil, arată că nu-l apreciază"; "Un slujitor al Domnului evită chiar şi cele mai mici lipsuri, pentru ca dragostea sa să nu se răcească"; "Trebuie să evităm activităţile prea complicate; în complicaţii este întotdeauna gheara diavolului". Obişnuit cu pocăinţe dure, când deja bătrân şi bolnav, au încercat să-i înlocuiască salteaua de paie cu un pat de pene, el a protestat: "Cristos a murit pe cruce, iar eu să mor pe un pat de pene?". A murit la 8 ianuarie 1455 exprimându-şi dorinţa de a fi înmormântat în micul cimitir al vechiului convent. Dar veneţienii i-au decretat un adevărat triumf.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Maica Tereza de Calcutta

În ziua de 19 octombrie 2003 Maica Tereza de Calcutta a fost beatificată. Celebrările de pregătire şi de mulţumire (17-20 octombrie) au fost puse sub tema "Vino, fii lumina mea", aceste cuvinte fiind chemarea pe care Maica Tereza a experimentat-o în 1946, dar şi o invitaţie adresată credincioşilor de "a răspândi lumina lui Cristos în întunericul durerii şi al sărăciei omului".

S-a născut la 27 august 1910 în oraşul albanez Skopje din Kosovo. A venit pe lume într-o familie catolică: tatăl, Nicola Bojaxhiu, un iscusit negustor, licenţiat în farmacie, şi mama, Drone. Are un frate, Lazăr şi o soră, Age. Se numea Agnes Gonxha Bojaxhius.

Agnes ascultă în Biserica parohială câteva predici ale unor misionari iezuiţi care lucrează în India şi simte pentru prima dată dorinţa de a-şi consacra viaţa lui Dumnezeu. La 25 septembrie 1928, lasă familia şi merge la Dublin, în Irlanda, unde este casa mamă a Congregaţiei "Doamnei Noastre" de Loreto. Merge la Darjeeling, un orăşel de la poalele munţilor Himalaya, unde călugăriţele "Doamnei Noastre" de Loreto îşi fac ucenicia. Începe în mod oficial viaţa călugărească luând numele de Tereza din devotament pentru sfânta Tereza a pruncului Isus.

Este învăţătoare într-o şcoală din Calcutta, ajungând să fie şi directoarea ei. Mizeria şi suferinţa din acel oraş nu o lasă în pace. În noapte de 10 septembrie 1946, sr. Tereza se simte chemată să-i slujească pe cei mai săraci dintre cei săraci.

La 16 august 1948:primeşte permisiunea de a ieşi din Congregaţia "Doamnei Noastre" de Loreto şi în septembrie merge la Patna pentru a urma un curs de infirmiere.

În 1952 înfiinţează prima sa operă socială numită Nirmal Hriday, Casa Muribunzilor, apoi în 1954 Shishu Bhavan, Casa Copiilor. În 1956 înfiinţează Shantinagar, Satul Leproşilor.

În august 1983 este internată în spital şi medicii îi aplică un stimulator cardiac; în februarie 1988 merge la Moscova şi obţine de la autorităţile comuniste permisiunea de a deschide o casă în capitala sovietică.

În martie 1990, în urma unor repetate crize de inimă, renunţă la calitatea de superioară generală a congregaţiei sale. La 8 septembrie 1990 capitolul general o realege ca superioară.

În martie 1991 se întoarce în patrie, în Albania, participă la inaugurarea catedralei din Tirana, care în timpul regimului comunist fusese transformată în cinematograf şi deschide trei case pentru activităţi de milostenie.

La 5 septembrie 1997, într-un spital din Calcutta (India), Maica Tereza, în urma unui stop cardiac, a trecut la cele veşnice.

În decembrie 1948, Maica Tereza a deschis prima şcoală într-un cartier sărac din Calcutta, iar în 1949 a fondat Congregaţia Misionarele Carităţii care acum numără peste 4000 de surori, 650 de fraţi şi 70 de preoţi, cu 450 de case în peste 100 de naţiuni. Numărul bolnavilor îngrijiţi în cele 200 de aşezăminte înfiinţate este apreciat la un milion. În cele 50 de leprozerii ale congregaţiei au găsit adăpost mai mult de 50.000 de leproşi.

La 2 mai 1990 a vizitat pentru prima oară România; la 27 iunie 1990 a fost la Bacău; la 20 octombrie 1990 a deschis la Bacău Casa "Misionarele Carităţii". Acum lucrează aici trei surori şi câţiva voluntari care au grijă de copiii handicapaţi, de copiii pe care părinţii nu-i mai vor şi de fetele care, alungate de acasă, vor fi mame. La 2 septembrie 1992, Maica Tereza a vizitat oraşele Bacău şi Iaşi.

*

"Să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat acest dar frumos de a fi iarăşi împreună... Dumnezeu este iubire. El ne iubeşte şi nu vrea altceva decât şi noi să ne iubim unii pe alţii... Rugaţi-vă împreună... Învăţaţi pe copiii voştri să se roage şi rugaţi-vă împreună cu ei, deoarece familia care se roagă împreună rămâne unită... Mă voi ruga pentru dv., pentru ca, prin iubirea lui Dumnezeu, să creşteţi în sfinţenie... Rugaţi-vă şi dv. pentru noi, ca să putem continua lucrarea lui Dumnezeu cu mare iubire... Vă mulţumesc şi bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze!" - (Maica Tereza, Bacău, 2 septembrie 1992)

("Lumina creştinului", 10/2003)

* * * Mesajul Maicii Tereza

Maica Tereza de Calcutta a fost în mod cert una dintre personalităţile incontestabile ale secolului al XX-lea, care a lăsat o amprentă puternică în vieţile şi conştiinţele noastre.

Predilecţii ei erau bolnavii, muribunzii şi leproşii acestei lumi, copiii abandonaţi sau pruncii nenăscuţi, cei flămânzi de iubire şi de Dumnezeu.

Maica Tereza a fost "o aleasă", asemenea Fecioarei Maria. Puritatea inimii, smerenia, simplitatea, credinţa şi disponibilitatea, toate acestea plac lui Dumnezeu.

Acea acceptare a Mariei de a face parte din planul divin: "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău" şi-a însuşit-o şi tânăra Agnes când Isus îi spunea de pe cruce: "Mi-e sete" sau când o chema: "Vino, fii lumina mea"; "Menirea ta este să-i slujeşti pe săraci, pe cei mai săraci dintre săraci". Ea se supune cu smerenie şi iubire acestor chemări devenind astfel un "creion în mâinile lui Dumnezeu", "un instrument al iubirii şi al slujirii totale".

Iubirea care doare şi rugăciunea care dă putere

Dintre toate sentimentele care au însufleţit-o pe Maica Tereza în misiunea ei de slujire, conturându-i chipul de "sfântă în viaţă", cel mai elocvent rămâne iubirea.

Prin iubire, sentiment văzut ca fiind "lucrul cel mai frumos din lume" ea a scos lumea din cochilia ei egoistă şi indiferentă, convertind şi schimbând mentalităţi, făcând-o să înţeleagă că nimic nu valorează mai mult în ochii lui Dumnezeu decât iubirea, iubirea smerită, necondiţionată, care se naşte din suferinţă, care modelează, care salvează, iubirea dătătoare de forţă, dar şi iubirea care doare. Iubirea, "porunca cea nouă" pe care Mântuitorul a lăsat-o discipolilor săi.

"Viaţa este făcută pentru a iubi şi a fi iubiţi".

"Nu este important ceea ce facem, dar câtă iubire punem în ceea ce facem; trebuie să facem lucruri mici cu iubire mare" - ne mărturiseşte Maica Tereza.

În omilia din ziua de 19 octombrie 2003 papa Ioan Paul al II-lea sublinia: "Cu mărturia vieţii sale Maica Tereza aminteşte tuturor că misiunea evanghelizatoare a Bisericii trece prin iubire şi se hrăneşte cu rugăciunea şi ascultarea cuvântului lui Dumnezeu".

Despre rugăciune spunea că este "fructul tăcerii".

"Fără forţa pe care o primim prin rugăciune viaţa noastră ar fi imposibilă".

Când în 1979 a fost chemată să primească premiul Nobel pentru pace, Maica Tereza avea în mâini rozariul.

"Fără Dumnezeu suntem prea săraci pentru a-i putea ajuta pe săraci! Amintiţi-vă: eu sunt numai o femeie sărmană care se roagă. Rugându-mă, Dumnezeu îmi pune în inimă iubirea sa şi astfel eu însămi pot să-i iubesc pe cei săraci. Rugându-mă!"

Maica Tereza s-a împotrivit cu vehemenţă avorturilor, legalizării divorţurilor, războaielor devenind pentru unii o persoană incomodă.

"Dacă vi se întâmplă să auziţi că există cineva care refuză să aibă un copil, care vrea să avorteze, faceţi un efort să-l convingeţi să mi-l aducă mie, deoarece eu doresc acest copil, care pentru mine înseamnă o mărturie a iubirii lui Dumnezeu".

Chiar şi atunci când primeşte premiul Nobel pentru pace ea nu uită să evidenţieze cât de "săracă este o naţiune care se teme într-atât de proprii fii nenăscuţi încât să-i ucidă".

Ea cere lumii întregi să-l recunoască pe Isus în făptura acestor copii nenăscuţi, care nu pot să-şi ceară dreptul la viaţă. Maica Tereza este vocea lor, avocatul lor, mama şi protectoarea lor, îngerul lor păzitor.

Fiecare dintre noi îşi are Calcutta lui, locul în care trăieşte şi unde poate interveni, aducând în vieţile celor obijduiţi o schimbare în bine, un ajutor concret, un strop de iubire şi speranţă, un surâs.

"Fiecare zi e un fel de miracol. Miracolul cel mai mare este că Dumnezeu se serveşte de lucruri mici ca noi. Ne foloseşte pentru a-şi împlini munca sa. Lasă-l pe Dumnezeu să te folosească fără să fii consultată".

Acesta este mesajul pe care fericita Maica Tereza de Calcutta îl lasă acestei lumi.

Şi lumea suntem noi.

Mariana Ghergu

("Lumina creştinului", 10/2006)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie