Marţi, 3 septembrie 2024 

Sfântul Grigore cel Mare

papă şi învăţător al Bisericii (comemorare)

În papa Grigore se regăsesc, în grad eminent, toate calităţile omului care guvernează, în sensul datoriei, al măsurii şi al demnităţii. În el admiră istoricul protestant Harnack "înţelepciunea şi dreptatea, blândeţea, capacitatea de iniţiativă, toleranţa", iar Bossuet îl consideră "modelul desăvârşit al felului în care se conduce Biserica". Sfântul Grigore cel Mare era născut pentru a deveni papă. Familia Anicia, căreia îi aparţinea, era una dintre principalele din Roma. La moartea tatălui său Gordian, Grigore, încă foarte tânăr (se născuse în jurul anului 540), era deja Praefectus urbis. Admirator al excepţionalei figuri a sfântului Benedict, s-a hotărât foarte degrabă să transforme posesiunile sale din Roma (pe Celio) şi din Sicilia în tot atâtea mănăstiri. Dar el însuşi nu a putut să rămână mult timp acolo, pentru că papa Pelagiu al II-lea l-a trimis ca "apocrisar", adică nunţiu, la Constantinopol. Reîntors în liniştea mănăstirii de pe Celio, s-a bucurat de ea pentru foarte scurt timp, fiind chemat la supremul pontificat de către entuziasmul poporului şi insistenţele clerului şi ale senatului din Roma.

Din punct de vedere fizic nu era un colos şi sănătatea sa a fost întotdeauna şubredă: prima sa serie de Omilii despre Evanghelie a trebuit să o citească un notar, datorită imposibilităţii de a sta drept. Şi totuşi activitatea sa, în cei 14 ani de pontificat (de la 3 septembrie 590 până la 12 martie 604), cuprinde lucruri incredibile: organizează apărarea Romei ameninţate de Aginulf, cu care a avut apoi raporturi de bună vecinătate; administrează lucrurile publice cu o îndârjită echitate, suplinind neglijenţa funcţionarilor imperiali; are grijă de apeducte; favorizează aşezarea coloniilor eliminând orice rămăşiţă a iobăgiei; animat de zel, a promovat misiunea în Anglia a sfântului Augustin de Canterbury. Capabil să-şi înalţe privirea dincolo de graniţele creştinătăţii, nu refuza grijile mărunte ale vieţii cotidiene. Cu puţin timp înainte de a muri, a găsit posibilitatea de a-i trimite episcopului de Chiusi o pelerină pentru iarnă.

Epistolarul (ne-au parvenit 848 de scrisori) şi omiliile către popor ne dovedesc pe larg multipla sa activitate. Peste tot a lăsat amprenta, numai dacă ne gândim în domeniul liturgic la promovarea cântecului "gregorian". Familiaritatea sa cu Sfânta Scriptură apare în Omiliile despre Ezechiel şi despre Evanghelie, în timp ce Moralia in Job ne atestă admiraţia sa faţă de sfântul Augustin. O influenţă profundă asupra spiritualităţii a exercitat, alături de Viaţa sfântului Benedict, Liber regulae pastoralis, stimulatoare chiar şi astăzi.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie