Sâmbata, 27 septembrie 2025
Sfântul Vincențiu de Paul
preot
(comemorare)
Numai simpla enumerare a operelor caritative cărora le-a dat viață "Monsieur Vincent" (așa era numit sfântul Vincențiu de Paoli sau de Paul, născut la Pouy în Gascogne la 24 aprilie 1581) ar avea nevoie mai mult de o pagină. Hirotonit preot la 19 ani, înainte de a se stabili la Paris, în calitate de capelan al reginei Margareta de Valois, timp de doi ani a fost prizonier al mahomedanilor. A fost eliberat de însuși "stăpânul" său pe care el l-a convertit. Fiind perceptor în familia de Gondi, a dedicat puțin timp cărților și foarte mult ajutorării materiale și spirituale a ocnașilor, adică a oamenilor luați din închisori și condamnați să vâslească pe galere. Este extraordinar prestigiul pe care l-a avut fostul porcar (fiind băiat păzea porcii) asupra societății timpului său, de la cardinalul Richelieu, la regenta Ana de Austria, la însuși regele Ludovic al XIII-lea care pe patul de moarte l-a voit alături.
Temutului Richelieu, Monsieur Vincent îndrăznea să-i pună în față mizeria poporului: "Monseniore, aveți milă de noi, dați-ne pace!". Mai târziu, în timpul zilelor obscure ale frondei, când Parisul a ridicat baricade și drept represalii Mazarin a încercat să-l pedepsească prin foame, Vincențiu a organizat la sfântul Lazăr o masă populară pentru a da de mâncare la 2000 de înfometați în fiecare zi. Apoi a încălecat pe cal și a alergat spre St-Germain pentru a-i spune lui Mazarin: "Monseniore, plecați, sacrificați-vă pentru binele Franței". Om practic, solid, înzestrat cu simțul umorului, simplu ca un țăran și mai ales activ, realist, spunea preoților de la sfântul Lazăr: "Să-l iubim pe Dumnezeu, frații mei, dar să-l iubim pe contul nostru, prin oboseala mâinilor noastre, prin sudoarea feței noastre".
Știind foarte bine că adesea săracii suferă mai mult din lipsa de ordine în a folosi ajutorul decât din lipsa de persoane caritabile, a obținut sarcina regenței ministrului carității și a organizat ajutoarele destinate săracilor la scară națională. Se spune că prin mâinile sale treceau mai mulți bani decât prin cele ale ministrului de finanțe. Dar în banca sa de caritate capitalurile nu stagnau. Patru sunt principalele instituții înființate de el: confraternitatea "Doamnelor Carității", "Slujitorii Săracilor", "Congregația Preoților Misiunii" (sau "Lazariștii", cărora le-a încredințat dubla misiune de a contribui la formarea viitorilor preoți și de a organiza predici adecvate - tocmai "misiunile" - mai ales pentru oamenii de la țară) și mai ales "Fiicele Carității". A murit la Paris, la 27 septembrie 1660 și a fost canonizat în anul 1737.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)