Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 SFÂNTUL ZILEI 

Joi, 25 septembrie 2025 

Sfântul Cleofa, ucenicul lui Isus

Cleofa sau Cleofe ori Clopa este unul dintre ucenicii care în ziua învierii lui Isus, întorcându-se la Emaus la sfârșitul celebrărilor pascale, au fost ajunși pe drum și însoțiți de către Cel Înviat, pe care l-au recunoscut numai după ce s-au reîntors acasă și i-au oferit cu generozitate ospitalitate. "Noi speram că el va fi cel care trebuia să-l elibereze pe Israel; dar...". În cuvintele pe care cei doi ucenici i le adresează necunoscutului este ecoul unei deziluzii comune apostolilor în acel ceas al încercării. "Totuși unele femei, care sunt din mijlocul nostru, au trezit în noi destul de multă uimire".

De la această licărire de speranță necunoscutul îi face să pătrundă spre lumina "veștii celei bune", explicându-le scripturile și apoi, primind invitația lor: "Rămâi cu noi, pentru că se face seară și ziua e pe sfârșite", li se revelează "la frângerea pâinii", gestul euharistic al ultimei cine, la care pentru aceasta și Cleofa a trebuit să fie prezent. Dar nu acesta este singurul privilegiu cu care se putea mândri. Dacă aruncăm o privire asupra etimologiei numelui său, descoperim că Cleofa și Alfeu sunt transcrierea și pronunțarea aceluiași nume ebraic Halphai, sau două nume purtate de aceeași persoană. De aceea probabil Cleofa-Alfeu este tatăl lui Iacob cel Mic și a lui Iosif, frații, adică verii, Domnului. În Evanghelia lui Ioan, Maria, mama lui Iacob și a lui Iosif, este numită soție a lui Cleofa și soră, în sens mai mult sau mai puțin propriu, al Mamei lui Isus.

Poziția sa fericită în sânul familiei Domnului pare să aibă alte aspecte secundare. Istoricul palestinian Egesipp afirmă că Cleofa este fratele sfântului Iosif și tatăl lui Iuda și al lui Simon, acesta din urmă fiind ales să-i succeadă lui Iacob cel Mic, ca episcop de Ierusalim. În concluzie, putem identifica în emoționatul ucenic de la Emaus pe Cleofa pe care Ioan îl numește soț al sorei sfintei Fecioare, acea Marie a lui Cleofa prezentă împreună cu alte femei evlavioase la drama Calvarului.

Pentru că Maria lui Cleofa este mama lui Iacob cel Mic, a lui Iosif, a lui Iuda și a lui Simon, urmează de aici că Cleofa este tatăl lor. Tată a trei apostoli! După Eusebiu și sfântul Ieronim, Cleofa era născut în Emaus. Și la Emaus, după o veche tradiție, Cleofa, "martor al învierii", a fost ucis de către consătenii săi, intoleranți față de zelul său și certitudinea credinței sale în Mesia înviat. Sfântul Ieronim ne asigură că deja în secolul al IV-lea casa sa fusese transformată în biserică. Martirologiul roman a introdus numele său în această zi și ne confirmă martiriul suferit din partea iudeilor.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat