Luni, 15 septembrie 2025 

Sfânta Fecioară Maria Îndurerată

(comemorare)

Simţul compasiunii pioase a poporului creştin este exprimat prin imaginea "pieta", adică a Fecioarei îndurerate care îl ţine pe genunchi pe fiul mort abia luat jos de pe cruce. Este momentul care rezumă durerea de nespus a unei pătimiri umane şi spirituale unice: încheierea jertfei lui Cristos, a cărui moarte pe cruce este punctul culminant al răscumpărării. Dar după cum moartea lui Cristos este deja implicită, oarecum în germen, încă din primul moment al existenţei sale de om, şi "com-pătimirea" este implicită în iniţialul "fiat mihi secundum verbum tuum". Ca mamă, Maria acceptă sau suportă implicit suferinţa lui Cristos, în orice moment al vieţii sale. Iată de ce imaginea "pieta", tipică artei gotice tardive şi renaşterii (cea mai cunoscută este cea sculptată de tânărul de 20 de ani Michelangelo) exprimă numai un moment al acestei dureri a Fecioarei-Mamă.

Devoţiunea, care precede celebrarea liturgică, a fixat în mod simbolic la şapte durerile Corăscumpărătoarei, corespunzând la tot atâtea episoade narate de Evanghelie: profeţia bătrânului Simeon, fuga în Egipt, pierderea lui Isus la doisprezece ani în timpul unui pelerinaj în oraşul sfânt, drumul lui Isus spre Golgota, răstignirea, luarea jos de pe cruce, înmormântarea. Dar fiindcă obiectul martiriului Mariei este martiriul Mântuitorului, din secolul al XV-lea au început primele celebrări liturgice pe tema "compătimirii" Mariei la picioarele crucii, fixate în timpul Patimii şi după festivităţile pascale. În anul 1667 ordinul "Serviţilor", dedicat total devoţiunii faţă de sfânta Fecioară (cei şapte sfinţi fondatori înfiinţaseră în secolul al XII-lea "Societatea Mariei Îndurerate") a obţinut aprobarea celebrării liturgice a celor şapte dureri ale Fecioarei, care în timpul pontificatului lui Pius al VII-lea a fost introdusă în calendarul roman li comemorată în a treia duminică din septembrie.

Pius al X-lea a fixat data definitivă la 15 septembrie, păstrată în noul calendar liturgic, care a schimbat titlul sărbătorii, redusă la simplă comemorare: nu "Cele şapte dureri ale Mariei", dar mai puţin specific şi mai oportun: "Sfânta Fecioară Maria Îndurerată". Prin acest titlu noi cinstin în mod deosebit durerea Mariei acceptată în răscumpărarea prin cruce. Lângă cruce mama lui Cristos cel răstignit devine mamă a trupului mistic născut din Cruce, adică noi suntem născuţi, în calitate de creştini, din iubirea jertfelnică şi suferindă, reciprocă, a lui Isus şi a Mariei. Iată de ce astăzi se oferă meditaţiei noastre devote şi afectuoase "Îndurerata".

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Paolo Manna (1872-1952) s-a născut în 1872 în Avellino, Italia, fiind al cincilea din cei şase copii. Doi dintre unchii săi au fost preoţi; la fel şi fratele lui mai mare. Paolo a studiat latina în Napoli şi filozofia la Universitatea Gregoriană din Roma; în 1891 a intrat la Seminarul pentru Misiunile Străine din Milano.

Hirotonit preot în august 1895, el a plecat în misiune în Burma, unde a rămas până în 1907. În această perioadă s-a întors de trei ori în Italia, fiind bolnav de tuberculoză. La 35 de ani spunea că este un misionar fără succes. De fapt, în Burma el era apreciat în special pentru scrierile sale. În 1909 a fost numit editor la "Le Missioni Cattoliche"; a publicat reflecţii despre vocaţia misiunilor străine, "Operarii autem pauci", care au stat la originea a sute de vocaţii la misionarism.

El a relansat în Italia Societăţile Misionare pentru Răspândirea Credinţei şi a promovat alte iniţiative pentru cooperarea misionară. În 1916 a fondat Uniunea Misionară a Clerului, astăzi Uniunea Misionară Pontificală (PMU), pe care papa Pius al XII-lea a numit-o "bijuteria întregii vieţi a părintelui Manna". În 1919 a fondat publicaţia "Italia missionaria", cu scopul încurajării vocaţiilor.

În 1924 a fost ales superior general al Seminarului Lombard pentru Misiuni Străine, şi mai apoi superior general al PIME, înfiinţat în 26 mai 1926 de către papa Pius al XI-lea, care a unificat seminariile pentru misiunile străine din Milano şi Roma. Numeroasele scrisori adresate misionarilor de către Paolo Manna sunt strânse într-o carte intitulată "Virtu apostoliche", care a fost tradusă în engleză. În decembrie 1936, el a înfiinţat PIME pentru Misionarele Neprihănitei Fecioare.

În ultimii ani de viaţă, pr. Manna a fost superior al PIME pentru regiunea de sud. În 1950 a publicat lucrarea "Le nostre Chiese e la propagazione del vangelo", în care spunea că episcopii şi clerul acestora sunt responsabili pentru răspândirea mesajului evanghelic în rândul necreştinilor şi că preoţii diecezani trebuie să ia parte la activitatea misionară universală. Această propunere a fost preluată în 1957 de papa Pius al XII-lea în enciclica "Fidei donum", care a deschis calea pentru angajamentul misionar direct din partea diecezelor şi a clerului diecezan.

Pr. Manna a murit la 15 septembrie 1952, într-un spital din Napoli. Procesul lui de beatificare a fost deschis în 1974.

(După "Zenit", "Avvenire" şi "Fides" de pe www. greek-catholic.ro)

("Lumina creştinului", 2/2002)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie