Sâmbăta, 14 septembrie 2024 

Înălţarea sfintei Cruci

(sărbătoare)

Sărbătoarea în cinstea crucii este celebrată pentru prima dată în anul 335, cu ocazia sfinţirii celor două bazilici constantiniene de la Ierusalim, cea numită Martyrium sau Ad Crucem de pe Golgota şi cea numită Anastasis, adică "a Învierii". Sfinţirea a avut loc la 13 decembrie. Prin termenul de "înălţare", care-l traduce pe grecul hypsosis, sărbătoarea a trecut şi în Occident, şi începând din secolul al VII-lea, ea voia să comemoreze recuperarea preţioasei relicve făcută de către împăratul Heracliu în anul 628. Din crucea sustrasă cu 14 ani mai înainte de către regele persan Cosroe Parviz, în timpul cuceririi Oraşului sfânt, s-au pierdut definitiv urmele în 1187, când a fost luată episcopului de Betleem care o dusese în bătălia de la Hattin.

Celebrarea de astăzi primeşte o semnificaţie mult mai înaltă decât legendara regăsire de către evlavioasa mamă a împăratului Constantin, Elena. Glorificarea lui Cristos trece prin supliciul crucii şi antiteza suferinţă-glorificare devine fundamentală în istoria răscumpărării: Cristos, întrupat în realitatea sa concretă umano-divină, se supune de bună voie umilitoarei condiţii de sclav (crucea, de la latinescul "crux", adică chin, era rezervată sclavilor) şi infamul supliciu este transformat în gloria nepieritoare. Astfel crucea devine simbolul şi rezumatul religiei creştine.

Însăşi evanghelizarea, făcută de către apostoli, este simpla prezentare a lui "Cristos cel răstignit". Creştinul, acceptând acest adevăr, "este răstignit cu Cristos", adică trebuie să poarte în fiecare zi propria cruce, suportând batjocurile şi suferinţele, după cum Cristos, apăsat de povara acelui "patibulum" (braţul transversal al crucii, pe care condamnatul îl purta pe spate până la locul supliciului unde era înfipt în mod stabil stâlpul vertical), a fost constrâns să se expună insultelor oamenilor pe drumul ce ducea spre Golgota. Suferinţele care reproduc în trupul mistic al Bisericii starea morţii lui Cristos, sunt o contribuţie la răscumpărarea oamenilor şi asigură participarea la gloria celui înviat.

Acesta este motivul care i-a făcut pe martirii creştini să suporte atâtea suferinţe: "Patima mea este răstignită - scrie sfântul Ignaţiu din Antiohia înainte de a suferi martiriul; - nu mai există în mine focul cărnii. Acum încep să fiu ucenic... Prefer să mor în Isus Cristos decât să domnesc de la un capăt la altul al pământului. Pe el îl caut, pe el care a murit pentru noi; pe el îl vreau, pe el care a înviat pentru noi... Permiteţi-mi să fiu imitator al patimii Dumnezeului meu".

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie