Sâmbăta, 6 iulie 2024
Sfânta Maria Goretti
fecioară și martiră (comemorare facultativă)
Maria Tereza Goretti, sau Marietta, cum o numeau în mod familiar părinții, nu este singura fată care a preferat să moară decât să cedeze curselor unui tânăr atât de tulburat. Aproape zilnic ziarele ne relatează fapte de violență exercitate asupra fetelor lipsite de apărare. Motivul de fond pentru care Biserica a voit să ne pună în față exemplul acestei sfinte de 12 ani nu este numai apărarea până la capăt a unei virtuți cum este curăția, ci toată viața sa exemplară, alegerea categorică fără a ține cont de onoare dar de porunca divină: "Nu, nu, Dumnezeu nu vrea; este păcat!", a strigat la acel tânăr de 18 ani Alessandro Serenelli, care căuta să o siluiască.
Familia Goretti, originară din Corinaldo, provincia de Ancona, constrânsă de necesitate, emigrase în neprimitorul Agro Pontino, în localitatea Ferriere di Conca, la zece kilometri de Nettuno, spre sfârșitul secolului trecut. Familia, obișnuită cu munca grea a câmpului, s-a adaptat cât se poate de bine într-o căsuță de țară și, în timp ce tatăl și mama mergeau la câmp, Maria avea grijă de cei patru frați mai mici decât ea. Avea numai zece ani când i-a murit tatăl, secerat de malarie. Astfel, mama Assunta, spre a putea agonisi necesarul traiului zilnic, ieșea toată ziua la muncă și Maria, care nu a putut să frecventeze școlile decât în mod intermitent, a fost nevoită să renunțe cu totul. Se ocupa cu grijă de casă și frați și, când putea, alerga la biserica îndepărtată pentru catehism; așa că, la doisprezece ani, într-o duminică din mai, a putut să facă prima împărtășanie.
Era o fată mult dezvoltată, pentru vârsta ei, și de aceea a atras "atenția" lui Alessandro Serenelli, un tânăr neliniștit. Provocările lui au fost respinse în mod energic. Dar Alessandro nu s-a lăsat. Într-o dimineață, când Assunta a plecat la câmp, lăsând-o în casă numai pe Maria împreună cu surioara mai mică (care mai târziu s-a făcut soră la Franciscanele misionare ale Neprihănitei), după al nu știu câtelea refuz al fetei, a lovit-o în mod repetat cu un suvac. Fiind transportată la spitalul din Nettuno, a murit a doua zi, adresând cuvinte de iertare asasinului: "Din iubire față de Isus îl iert și vreau să vină cu mine în paradis". Era 6 iulie 1902.
Condamnat la munci silnice, Alessandro Serenelli a obținut grațierea după 27 de ani, pentru bună purtare. În anul 1910 el a spus că a avut o viziune a micii martire și din acel moment viața sa s-a schimbat. Mama și frații au putut să asiste în anul 1950 la canonizarea solemnă a Mariettei, tânăra care nu s-a lăsat contaminată de malaria păcatului.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)