Joi, 22 mai 2025
Sfânta Rita din Cascia
călugăriță
Privită de aproape, fără haloul legendei, ne dezvăluie chipul foarte uman al femeii care nu a trecut indiferentă prin fața tragediei durerii și a mizeriei materiale, morale și sociale. Existența sa pământească ar putea fi de ieri, ca și de astăzi. Ea s-a născut în anul 1381 într-un colț îndepărtat al Umbriei, la Roccaporena. Crescută în teama față de Dumnezeu alături de bătrânii părinți, le-a respectat în așa măsură autoritatea, încât a renunțat la hotărârea de a se închide în mănăstire și a acceptat să se unească în căsătorie cu un tânăr violent și neastâmpărat, Paolo di Ferdinando. Biografiile sfintei ne prezintă un cadru de familie neobișnuit: o femeie blândă, ascultătoare, atentă să nu trezească susceptibilitatea soțului, ale cărui fapte rele le cunoaște, dar suferă și se roagă în tăcere.
Bunătatea sa a reușit la sfârșit să înmoaie inima lui Paul, care și-a schimbat viața și obiceiurile fără a reuși, totuși, să dea uitării vechile ranchiune ale atâtor dușmani, pe care și-i făcuse. Într-o seară a fost găsit ucis pe marginea drumului. Cei doi fii, deja mărișori, au jurat să-și răzbune tatăl. Când Rita și-a dat seama de inutilitatea eforturilor proprii de a le schimba părerea, a găsit curajul de a-l ruga pe Dumnezeu să-i cheme mai degrabă la sine, decât să permită a se păta prin crimă. Rugăciunea sa, de neînțeles din punct de vedere uman, a fost ascultată. Rămasă fără bărbat și fără fii, Rita s-a dus să bată la poarta mănăstirii surorilor augustiniene din Cascia. Cererea sa nu a fost acceptată.
Întoarsă la căminul gol, s-a rugat neîncetat celor trei sfinți protectori ai săi, sfântul Ioan Botezătorul, sfântul Augustin și sfântul Nicolae din Tolentino, și, într-o noapte, s-a întâmplat minunea. Cei trei sfinți i-au apărut, au invitat-o să-i urmeze, au deschis larg poarta mănăstirii, foarte asigurată cu zăvoare, și au condus-o în mijlocul corului unde surorile de clauzură recitau rugăciunile utreniei. Rita a putut astfel să îmbrace haina augustinienelor, împlinind vechea dorință de dăruire totală lui Dumnezeu, dedicându-se pocăinței, rugăciunii și iubirii față de Cristos cel răstignit, care a asociat-o chiar în mod vizibil la patima sa, înfigându-i în frunte un spin.
Acest stigmat miraculos, primit în timpul unui extaz, i-a marcat fața cu o foarte dureroasă rană purulentă până la moarte, adică timp de paisprezece ani. Faima sfințeniei sale a trecut dincolo de zidurile severului convent din Cascia. Rugăciunile Ritei au obținut prodigioase vindecări și convertiri. Pentru sine nu a cerut decât să ia asupra sa durerile, pe care le ușura aproapelui său. A murit în mănăstirea din Cascia în anul 1457 și a fost canonizată în anul 1900.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)