Sâmbăta, 9 noiembrie 2024 

Sfinţirea Bazilicii din Lateran

(sărbătoare)

Prefectul Rusticus a întrebat încă o dată: "Unde vă adunaţi?". Iustin a răspuns: "Unde poate şi preferă fiecare; tu crezi că noi toţi ne adunăm în acelaşi loc, dar nu este aşa, pentru că Dumnezeul creştinilor, care este invizibil, nu se poate circumscrie într-un anumit loc, dar umple cerul şi pământul şi este venerat şi glorificat peste tot de către credincioşii săi" (Actele Martiriului Sfântului Iustin şi al Însoţitorilor). În răspunsul său sincer, marele apologet sfântul Iustin repeta în faţa judecătorului ceea ce Isus îi spusese femeiei samaritene: "Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veţi adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim. Voi adoraţi ceea ce nu cunoaşteţi. Noi adorăm ceea ce cunoaştem, pentru că mântuirea vine de la iudei. Însă vine ceasul - şi chiar acum este - când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr, căci şi Tatăl astfel de adoratori îşi caută. Dumnezeu este duh şi cei care îl adoră, în duh şi adevăr trebuie să-l adore" (In 4,21-24).

Sărbătoarea de astăzi, a sfinţirii bazilicii "Preasfântul Mântuitor" sau "Sfântul Ioan din Lateran", nu este desigur în contrast cu mărturia sfântului Iustin şi cu cuvântul lui Cristos. Într-adevăr, rămânând valabile datoria şi dreptul rugăciunii întotdeauna şi peste tot, este la fel de adevărat că încă din timpurile apostolice Biserica, ca grup de persoane a avut nevoie de anumite locuri în care să se adune pentru rugăciune, proclamând Cuvântul lui Dumnezeu şi reînnoind jertfa morţii şi învierii lui Cristos, ca actualizare a cuvintelor sale: "Luaţi şi mâncaţi toţi; Luaţi şi beţi toţi; Faceţi aceasta în amintirea mea".

La început aceste adunări se făceau în case private, şi pentru că Biserica nu se bucura încă de nici o recunoaştere. Dar acest lucru trebuia să vină destul de degrabă: există un episod singular la începutul secolului al III-lea, când Alexandru Sever a dat dreptate comunităţii creştine într-un proces contra ostilor, care se plângeau contra transformării unei cârciumi în loc de cult creştin.

Bazilica din Lateran a fost clădită de către papa Melchiade (311-314) pe proprietăţile dăruite în acest scop de Constantin alături de Palatul Lateran, până atunci reşedinţă imperială şi apoi reşedinţă pontificală. Apărea astfel "biserica-mamă a tuturor bisericilor Oraşului şi globului pământesc", distrusă şi reconstruită de multe ori. Au fost celebrate în ea sau în alăturatul Palat Lateran (acum sediu al Vicariatului din Roma) mai bine de cinci concilii, în anii 1123, 1139, 1179, 1215 şi 1512. "Dar templul viu şi adevărat al lui Dumnezeu trebuie să fim noi", spune sfântul Cezar din Arles.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Luigi Beltrame Quattrocchi şi Maria Corsini

În ziua de 21 octombrie 2001, Roma va fi martora unui eveniment fără precedent: trei fraţi vor fi prezenţi la beatificarea părinţilor lor, primii soţi care vor fi ridicaţi împreună la cinstea altarelor. Dieceza de Roma a anunţat planificarea unei mari adunări pe tema familiei, care va coincide cu ceremonia de beatificare. Adunarea va celebra, de asemenea, a 20-a aniversare a publicării exortaţiei apostolice Familiaris consortio, reflecţia papei Ioan Paul al II-lea privind viaţa de căsătorie.

Viitorii fericiţi sunt Luigi Beltrame Quattrocchi (1880-1951) şi Maria Corsini (1884-1965), un cuplu din Roma, care au făcut ca viaţa lor obişnuită de căsătorie să fie una extraordinară prin iubire. Printr-un decret promulgat în 7 iulie s-a recunoscut miracolul care a deschis calea spre beatificarea lor. Această beatificare va împlini dorinţa mai veche a papei Ioan Paul al II-lea de a oferi lumii un exemplu de sfinţenie în căsătorie. În ziua de 7 iulie s-au promulgat decrete pentru canonizarea a trei persoane şi beatificarea altor zece, printre care martiri din Mexic şi Germania nazistă.

Luigi Beltrame a fost un strălucit avocat, cu o carieră care a culminat prin numirea sa ca procuror general adjunct al Statului Italian. El a fost prieten al multor politicieni din perioada postbelică, cum ar fi Alcide de Gasperi şi Luigi Gedda, care au contribuit la renaşterea Italiei după perioada fascistă a lui Mussolini. Maria Corsini, care iubea muzica, a fost profesoară, a scris lucrări pe tema educaţiei, şi a fost membră a mai multor asociaţii, inclusiv a Acţiunii Catolice pentru Femei.

Căsătoriţi în 1905, cei doi au avut patru copii: Filippo (astăzi, pr. Tarcisio), născut în 1906; Stefania (sora Maria Cecilia), care s-a născut în 1908 şi a murit în 1993; Cesare (astăzi, pr. Paolino), născut în 1909; şi Enrichetta, născută în 1914.

Familia Beltrame aparţinea clasei mijlocii, şi era deschisă spre nevoile tuturor. În timpul Celui de-al II-lea Război Mondial, apartamentul lor din Roma a fost un adăpost pentru refugiaţi.

Referindu-se la cuplul căsătorit, cardinalul José Saraiva Martins, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a spus că amândoi "au făcut din familie o autentică Biserică domestică, deschisă spre viaţă, rugăciune, mărturie evanghelică, apostolat social, solidaritate cu săracii şi prietenie". "Uniţi în mod intim cu idealurile creştine, ei au mers împreună pe drumul spre sfinţenie", a mai adăugat el.

Copiii din această familie îşi amintesc că părinţii lor au dus o viaţă simplă, ca a multor cupluri căsătorite, dar caracterizată întotdeauna de un simţ al supranaturalului. "Aspectul care a caracterizat viaţa noastră de familie a fost atmosfera de normalitate pe care părinţii noştri au creat-o în căutarea constantă a valorilor transcendentale", îşi aminteşte pr. Tarcisio, în vârstă de 95 de ani.

Enrichetta, de 87 de ani, cea mai mică dintre fiice, a subliniat iubirea care exista acasă. "Este evident să ne gândim că uneori aveau diferenţe de opinie, dar noi, copiii lor, nu am fost niciodată expuşi la acestea", a spus ea. "Îşi rezolvau problemele între ei, prin discuţii, astfel încât o dată ce ajungeau la o înţelegere, atmosfera continua să fie senină".

Enrichetta a fost "protagonista involuntară" a unuia dintre cele mai emoţionante episoade din viaţa lui Luigi şi a Mariei. Sarcina care s-a încheiat cu naşterea ei a prezentat simptome atât de îngrijorătoare încât un faimos ginecolog din Roma a recomandat avortul pentru salvarea vieţii mamei. Fără a sta pe gânduri, Luigi şi Maria au respins propunerea. "Pe atunci, posibilităţile de supravieţuire cu problema pe care o avea mama mea erau în jur de 5%", a explicat Enrichetta.

Înainte de moartea ei, sora Maria Cecilia a reamintit în jurnalul ei de vremurile când avea 5 ani: "Îmi amintesc o dimineaţă când, în biserica "Numele Mariei", din Roma, tata împreună cu noi trei (ea, Filippo şi Cesare) eram lângă confesional. El s-a aşezat şi a vorbit mult timp cu preotul. Probabil că i-a spus despre starea mamei noastre. La un moment dat, şi-a pus mâna pe frunte... plângând. Noi tăceam, eram trişti, speriaţi. Ne-am rugat asemenea copiilor..."

(După ZENIT şi CWNews preluat de pe site-ul www.greek-catolic.ro)

("Lumina creştinului", 9/2001)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie