Marți, 5 noiembrie 2024
Ss. Elisabeta și Zaharia
Biserica latină celebrează astăzi sărbătoarea mamei Botezătorului și pune alături de amintirea sa pe cea a soțului Zaharia. Despre amândoi Evanghelia după Sfântul Luca ne dă puține informații, limitate la perioada dublei anunțări făcute lui Zaharia și Fecioarei și a nașterii precursorului lui Isus. Totuși în puține cuvinte evanghelistul sintetizează fundamentul sfințeniei lor, spiritul lor de rugăciune, corectitudinea inimilor lor în îndeplinirea nu numai externă dar și internă a preceptelor mozaice: "Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu și păstrau în mod ireproșabil poruncile și legile domnului".
Pentru femeia evreică, maternitatea era considerată manifestarea externă a binecuvântării lui Dumnezeu. Dar sterilitatea Elisabetei era premisa intervenției minunate a harului lui Dumnezeu, care preferă să-și construiască operele din nimic. "Sânul închis al Elisabetei și cel în mod voit rămas feciorelnic al Mariei sunt semnele unui popor cufundat până acum în pustiu și care este gata să regăsească rodnicia fericirii promise de alianță" (Maertens). Este gândul exprimat de însuși Zaharia în cântul profetic pe care l-a pronunțat în ziua tăierii împrejur a fiului Ioan.
Prin "Benedictus", definit ca ultima profeție a Vechiului Testament și prima a Noului Testament, Zaharia îl preamărește în prima parte pe Dumnezeu pentru că a ținut promisiunea făcută părinților, trimițându-l pe pământ pe Mântuitorul, care-l va elibera în sfârșit de dușmani pe poporul său, permițându-i "să-l slujească în sfințenie și dreptate, în fața lui, în toate zilele". Marea operă a mântuirii a început pe ascuns, în tăcerea și rugăciunea casei Mariei din Nazaret și în cea de la Ain Karim, un sat nu prea bine identificat situat la cinci mile de Ierusalim unde bătrânii soți Zaharia și Elisabeta așteptau nașterea înainte-mergătorului lui Isus. Aici a avut loc întâlnirea dintre Fecioara Maria și vara sa Elisabeta, care, "plină de Duhul Sfânt", a salutat-o pe tânăra rudă prin cuvintele pe care creștinii le repetă de secole prin recitarea rugăciunii Ave Maria: "Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău".
După nașterea fiului Ioan, în care Zaharia preamărește marea misiune de pregătitor al căii lui Mesia prin predispunerea sufletelor pentru primirea mântuirii, cei doi sfinți soți dispar în umbră, contopindu-se asemenea firavei lumini lunare în strălucitoarea lumină solară a lui Cristos, potrivit unei legi pe care mai târziu fiul lor o va proclama: "Trebuie ca el (Cristos) să crească, iar eu să mă micșorez".
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)