Duminică, 17 noiembrie 2024 

Sfânta Elisabeta a Ungariei

călugăriţă (comemorare)

Logodită la patru ani, căsătorită la paisprezece, mamă la cincisprezece, văduvă la douăzeci de ani, Elisabeta, principesa Ungariei şi ducesa de Turingia, şi-a sfârşit viaţa pământească la numai douăzeci şi patru de ani la 17 noiembrie 1231. După patru ani papa Grigore al IX-lea o ridica la cinstea altarelor. Văzute astfel, în succesiune rapidă, etapele vieţii sale au culoarea fabulei, dar dacă privim dincolo de cadrul oleografic al acestei foarte tinere sfinte, descoperim minunile autentice ale harului şi ale virtuţii.

Tatăl său, regele Andrei al II-lea al Ungariei, văr al împăratului Germaniei, o promisese în căsătorie lui Ludovic, fiul ducilor de Turingia, în vârstă de doar unsprezece ani. După nouă ani s-a celebrat căsătoria, şi, deşi aranjată de către părinţi, a fost o căsătorie din iubire şi o întâlnire fericită între asceza creştină şi fericirea umană, între diadema regală şi aureola de sfinţenie. Tânăra ducesă, trezind nemulţumirea soacrei şi a cumnatei, nu a voit să meargă la biserică împodobită cu preţioasele bijuterii ale rangului său: "Cum aş putea - a spus în mod candid - să port o coroană atât de preţioasă în faţa unui rege încoronat cu spini?". Numai soţul, îndrăgostit în mod afectuos de ea, a voit să se arate vrednic de o creatură foarte frumoasă la faţă şi în suflet, şi a luat drept motto al stemei sale trei cuvinte care au arătat şi în mod concret programul vieţii sale publice: "Pietate, Curăţie, Dreptate".

Împreună şi-au mărit emulaţia reciprocă, fiind întăriţi şi susţinuţi de convingerea că iubirea lor şi fericirea care deriva din ea erau un dar sacramental: "Dacă eu iubesc în aşa măsură o creatură muritoare, - îi mărturisea tânăra ducesă servitoarei şi prietenei Isentrude - cum va trebui să-l iubesc pe Domnul nemuritor, stăpânul sufletului meu?".

La cincisprezece ani Elisabeta a născut primul copil, la 17 o fată şi la douăzeci o altă fată, când trecuseră deja trei săptămâni de la pierderea soţului, mort în timpul cruciadei la care aderase cu entuziasm tineresc. Cu acea ocazie Elisabeta şi-a adus contribuţia sa, lipsindu-se de ceea ce-i aparţinea pentru a ridica un spital la Marburg, în cinstea sfântului Francisc, contemporanul său. Rămasă văduvă, s-au dezlănţuit împotriva ei discordiile reprimate până atunci din partea rudelor, care nu vedeau cu ochi buni generozitatea sa faţă de săraci. Lipsită şi de fii, alungată din castelul de Wartenburg, a putut trăi din plin idealul franciscan al sărăciei intrând în ordinul al treilea, pentru a se dedica, în absolută ascultare faţă de directivele unui rigid şi intransigent confesor, activităţilor de asistenţă.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie