Duminică, 6 octombrie 2024 

Sfântul Bruno

preot

(comemorare facultativă)

"Profitul şi bucuria pe care singurătatea şi tăcerea pustiului le aduc celor care îl iubesc, le pot aprecia numai cei care au avut experienţa lor". Aşa scria sfântul Bruno unui prieten, cu puţin timp înainte de moarte, întâmplată la 6 octombrie 1101 la Torre, în Calabria. Secolul al XI-lea, bogat în manifestări religioase, este caracterizat printr-o reînnoită dorinţă de viaţă solitară, după regulile eremite ale monahismului primar. Exemplu nealterat al acestui model de viaţă este mănăstirea certozină de la Serra S. Bruno, din centrul Calabriei, pe care acelaşi sfânt eremit o elogia pentru "aerul plăcut şi câmpia întinsă şi surâzătoare, înconjurată de munţi, de păşuni verzi şi pâlcuri de flori"; bisericii, unicul loc în care fraţii se întâlnesc pentru recitarea Oficiului, îi fac coroana micile case cu două camere, una la parter, folosită ca atelier, şi una superioară, inviolabilă locuinţă a călugărului, în care el se roagă şi se odihneşte.

Închis în arcul dintre chilii este cimitirul schitului: movile de pământ având la căpătâi o cruce de lemn, pe care nu apare nici măcar numele celui înmormântat. "Această pace pe care lumea nu o cunoaşte - mai scrie sfântul - este propice pentru bucuria Duhului Sfânt".

Sfântul Bruno, născut la Köln în anul 1035 dintr-o familie nobilă, îşi făcuse studiile la şcoala episcopală din Reims, unde, după sfinţirea sacerdotală, s-a întors în calitate de maestru în teologie. Printre elevii săi au fost eudes de Chatillon, viitorul papă Urban al II-lea, şi sfântul Ugo de Grenoble. Numit cancelar al arhiepiscopiei de Reims, s-a opus alegerii simoniace a episcopului Manasse, depus apoi de Grigore al VII-lea, care l-a chemat să-i succeadă pe însuşi Bruno.

În urma opunerii regelui prin "veto" faţă de alegerea sa, Bruno s-a hotărât să actualizeze o aspiraţie a sa din tinereţe. S-a retras mai întâi la Seche-Fontaine, lângă mănăstirea de la Molesme, în sihăstria oferită de către abatele sfântul Robert, apoi în teritoriul de la Grenoble, în singuratica vale Cartusia, sau Chartreuse, leagănul ordinului certozinilor, deoarece în jurul sfântului Bruno s-au unit îndată alţi călugări, atraşi de acelaşi ideal al vieţii de pustnic. Cel care l-a scos pe sfântul abate din pacea marii mănăstiri certozine a fost fostul elev, devenit papă, care l-a voit cu sine la Roma drept consilier. Era anul 1091. Paranteza romană a fost scurtă: călugării, nesimţindu-se bine în preajma oraşului (ridicaseră o mănăstire certozină la băile lui Diocleţian), au primit permisiunea de a se întoarce la Grenoble, în timp ce abatele Bruno, părăsind curia pontificală, a putut coborî în Italia meridională pentru a ridica într-un loc potrivit o nouă mănăstire certozină după modelul celei franceze.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie