Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 PRECES - CARTE DE RUGĂCIUNI 

VI. MARIA ESTE MAMA NOASTRĂ

ROZARIUL MEDITAT

Misterele de bucurie

Rugăciune
Părinte Sfânt, de la tine ne vine orice dar de lumină și adevăr. Te rugăm revarsă asupra noastră pe Duhul tău Sfânt. Prin el Fecioara Maria a devenit Mama lui Isus. El a umplut inima Elisabetei pentru ca să-l recunoască pe Fiul tău în Maria.
El era steaua care i-a călăuzit pe păstorii din Betleem. El l-a condus pe Simeon ca să vadă în Isus pe cel care vine pentru mântuirea lumii.
La lumina lui, Maria, a meditat și a înțeles misterul lui Isus. Părinte bun, Duhul Sfânt să ne deschidă și nouă ochii inimii, pentru ca, meditând aceste mistere, să-l cunoaștem pe Isus, Fiul tău și Domnul nostru, să-l iubim și să-l lăudăm împreună cu Maria și cu tine în vecii vecilor. Amin.

1. Fecioara Maria a zămislit de la Duhul Sfânt.
Primește, o Fecioară Marie, Cuvântul Domnului care ți-a fost trimis prin intermediul îngerului: vei zămisli și vei naște pe cel care este și Dumnezeu și om, și astfel vei fi proclamată binecuvântată între toate femeile.

Lectură din Evanghelia după sfântul Luca (1,26-35.38)
"Îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, cu numele de Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
Intrând îngerul la ea, i-a zis: "Bucură-te, tu, care ești plină de har; Domnul este cu tine; tu ești binecuvântată între femei". Ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și se întreba în sine: "Ce poate să însemneze salutul acesta?" Îngerul i-a zis: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei zămisli și vei naște un fiu și numele lui va fi Isus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema; Domnul Dumnezeu îi va da lui tronul lui David, Tatăl său și va domni peste casa lui David în veci și împărăția lui nu va avea sfârșit". Atunci a zis Maria: "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău". Și îngerul a plecat de la ea.

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus..
1. care a fost vestit de către înger.
2. a cărui venire te-a umplut de bucurie.
3. care te-a umplut de har.
4. care este Dumnezeu cu noi.
5. care te-a inclus în misterul său.
6. primit de tine în credință.
7. rodul fecioriei tale.
8. zămislit de tine în Duhul Sfânt.
9. care prin tine s-a făcut om pentru noi.
10. pe care l-ai slujit pe pământ cu o mare iubire.

2. Sfânta Fecioară Maria o vizitează pe verișoara sa Elisabeta și-l laudă pe Domnul care a ales-o ca Mamă.
Fericită este cea care a crezut în împlinirea tuturor cuvintelor spuse ei, din partea Domnului.

Lectură din Evanghelia după sfântul Luca (1,39-48)
În zilele acelea Maria a pornit în grabă către o cetate din ținutul muntos al Iudeii. Ajunsă acolo, a intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta.
Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat pruncul în sânul ei. Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt și a strigat cu glas puternic:
"Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău. Și de unde mie fericirea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Căci iată, cum au ajuns la urechile mele cuvintele salutului tău, a tresărit de bucurie pruncul în sânul meu. Fericită ești tu care ai crezut că se vor împlini cele spuse ție de Domnul!"
Atunci Maria a răspuns:
"Sufletul meu preamărește pe Domnul, și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.
Căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt. Milostivirea lui dăinuiește din neam în neam, peste cei care se tem de dânsul.
El arată puterea brațului său; risipește pe cei mândri în inima lor. Dă jos de pe tronuri pe cei puternici și-i înalță pe cei smeriți. Pe cei flămânzi îi copleșește cu bunuri, iar pe cei bogați îi lasă cu mâinile goale.
A sprijinit pe slujitorul său Israel, amintindu-și de îndurarea sa, după cum a promis părinților noștri, lui Avram și urmașilor lui în veci".
Și a rămas Maria trei luni împreună cu Elisabeta; apoi s-a întors acasă.

Tatăl nostru..

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. comoară ascunsă în sânul tău.
2. centrul vieții noastre.
3. care a umplut de bucurie inima ta.
4. care a redat lumii viața.
5. purtat de tine la Elisabeta.
6. recunoscut ca Mesia de Ioan Botezătorul.
7. binecuvântat de Elisabeta.
8. prin intermediul căruia aduci mulțumiri lui Dumnezeu.
9. bucuria celui umil și sărac.
10. bucuria ta în cer și pe pământ.

3. Maria îl naște pe Isus, iar îngerii vestesc slava lui Dumnezeu și pace oamenilor.
Regele cerului a binevoit să se nască pentru noi din Fecioara Maria, ca să-l readucă în împărăția cerului pe omul pierdut prin păcat.

Lectură din Evanghelia după sfântul Luca (2,1-14)
În zilele acelea s-a dat un decret din partea împăratului August, care poruncea să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Și toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, s-a dus în Iudea, în cetatea lui David, care se numește Betleem, pentru că el era din casa și din neamul lui David. El venea să se înscrie împreună cu Maria, soția lui, care era însărcinată. Și pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca să nască. Și a născut pe Fiul său Întâiul-născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, căci nu se mai găsise loc pentru ei în casa de oaspeți.
În ținutul acela erau pe câmp păstori care făceau de strajă noaptea păzindu-și turma.
Și iată, le-a apărut un înger al Domnului, și slava Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinși de mare frică.
Îngerul le-a zis: "Nu vă temeți căci iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astăzi în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Iată semnul după care-l veți cunoaște: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat în iesle". Și deodată, împreună cu îngerul s-a auzit mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor de bunăvoință!".

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. pe care l-ai născut în bucurie.
2. care nu a găsit o casă unde să se nască.
3. pe care l-ai așezat într-o iesle.
4. pe care îngerii l-au vestit păstorilor.
5. care a fost adorat de magi.
6. semnul iubirii Tatălui.
7. care s-a făcut fratele tuturor oamenilor
8. al cărui mister l-ai purtat în inimă.
9. venit să ne vestească pacea.
10. care este pacea noastră.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

4. Prezentându-l pe Isus în templu, Maria îl oferă lui Dumnezeu și oamenilor.
Primește-l pe Domnul pe care Maria l-a zămislit, l-a născut și pe care, fecioara, după naștere, l-a adoptat.

Lectura din Evanghelia după sfântul Luca (2,22-23)
Când au sosit zilele fixate de Legea lui Moise pentru curățire, Iosif și Maria l-au adus pe Isus la Ierusalim, ca să-l pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului.

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. pe care l-ai dus în brațe până la templu.
2. pe care l-ai prezentat Domnului.
3. care l-a umplut de bucurie pe Simeon.
4. a cărui soartă a prezis-o Simeon.
5. mântuire pentru toate popoarele.
6. lumină pentru toate neamurile.
7. gloria lui Israel.
8. semn de împotrivire.
9. din cauza căruia o sabie ți-a străpuns inima.
10. care a crescut plin de har și înțelepciune.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

5. Maria și Iosif îl regăsesc în templu pe copilul Isus rămas la Ierusalim.
Ceea ce se păstrează cu mare iubire se pierde cu mare durere; de aceea Maria a suferit pierzându-l pe Isus, dar s-a bucurat regăsindu-l.

Lectură din evanghelia după sfântul Luca (2,41-51)
În fiecare an părinți lui Isus mergeau de sărbătoarea Paștelui la Ierusalim. Când copilul avea doisprezece ani, ei au mers la Ierusalim ca de obicei. Terminându-se zilele de sărbătoare, pe când se întorceau acasă, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinții lui n-au băgat de seamă. Socotind că este împreună cu tovarășii lor de drum, au mers cale de o zi înainte de a-l căuta printre rude și cunoscuți. Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim continuând să-l caute. După trei zile, l-au găsit în templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. Toți care-l auzeau rămâneau uimiți de priceperea și răspunsurile lui. Văzându-l, părinții lui au rămas înmărmuriți și mama lui i-a zis: "Fiul meu, de ce ne-ai făcut nouă aceasta? Cât de îngrijorați am fost căutându-te, tatăl tău și cu mine". Dar el le-a zis: "Cum de m-ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui meu?" Dar ei n-au înțeles cele spuse de el. El a coborât cu ei, a venit la Nazaret, și era supus lor. Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei.

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. pelerin cu tine la Ierusalim.
2. pierdut în mulțimea de oameni.
3. rămas singur la Ierusalim.
4. la a cărui lipsă te-ai cutremurat.
5. pe care l-ai căutat cu neliniște.
6. pe care l-ai regăsit cu bucurie.
7. care este găsit de cei care îl caută.
8. ale cărui cuvinte le-ai meditat cu credință.
9. care a trăit cu tine la Nazaret.
10. care a trăit ascuns până la 30 de ani.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

P. Roagă-te pentru noi sfântă Născătoare de Dumnezeu.
C. Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos.

Să ne rugăm:
Te rugăm atotputernice Dumnezeule, ca mijlocirea aceleia căreia ai binevoit să-i dăruiești demnitatea de Fecioară și Mamă, să obțină Bisericii tale integritatea credinței și rodnicia iubirii, ca astfel, Mamă a multor credincioși și curată de orice pată, să ajungă la tine îmbrăcată în curăție și lumină. Amin.

Misterele de durere

Rugăciune
Tatăl nostru care ești în ceruri, revarsă în inimile noastre pe Duhul tău Sfânt, pentru ca să fie prietenul și mângâietorul nostru și tăria noastră în suferință. Fă-ne să înțelegem suferințele Mântuitorului nostru, ajută-ne să descoperim în misterul crucii sale misterul unei iubiri infinite, al iubirii tale față de noi.
Părinte preabun, Duhul tău să ne capaciteze cu credința luminoasă și cu dăruirea generoasă care au întărit-o pe Fecioara Mamă atunci când l-a văzut pe Isus încoronat cu spini, pironit în cuie, străpuns cu sulița, însetat și adăpat cu fiere, mort pe cruce. Amin.

1. La începutul patimii sale, Isus se încredințează voinței Tatălui.
Trupul și sufletul nostru suferă din cauza multor păcate: alergăm la tine, Cea plină de har, speranța celor deznădăjduiți.

Lectură din Evanghelia după sfântul Luca (22,39-46)
Isus a ieșit și a plecat spre muntele Măslinilor, iar ucenicii săi l-au urmat. Când a ajuns acolo, le-a zis: "Rugați-vă, ca să nu intrați în ispită". S-a îndepărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, s-a aruncat în genunchi, și s-a rugat zicând: "Părinte, dacă vrei, îndepărtează de la mine acest pahar! Dar nu voia mea, ci a ta să se facă!"
Atunci i-a apărut un înger din cer ca să-l întărească. Cuprins de chinul morții, se ruga și mai stăruitor, iar sudoarea lui s-a făcut ca niște picături de sânge, care cădeau pe pământ.
Când s-a ridicat și s-a dus la ucenicii săi, i-a găsit dormind de tristețe și le-a zis: "De ce dormiți? Vegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită".

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. care s-a rugat în timpul agoniei.
2. care ne-a învățat să ne rugăm.
3. care s-a rugat în liniște.
4. care a acceptat voința Tatălui.
5. care a fost acoperit de sudoarea sângelui.
6. care i-a găsit pe ucenici dormind.
7. care a fost trădat de un ucenic.
8. care a fost părăsit de ucenici.
9. care a suferit din iubire față de noi.
10. care s-a făcut întru toate asemenea cu frații săi.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

2. Împreună cu biciuirea, Isus acceptă suferința întregii pătimiri.
Poartă mistică a vieții, scapă-i din pericole pe cei care aleargă cu credință la tine, pentru ca să te putem glorifica împreună cu Fiul tău preasfânt, mântuirea sufletelor noastre.

Lectură din Evanghelia după sfântul Matei (27,24-26)
Pilat i-a întrebat: "Ce să fac atunci cu Isus, numit Cristos?" Toți au răspuns: "Să fie răstignit!" El i-a întrebat: "Dar ce rău a făcut?" Ei însă strigau și mai tare: "Să fie răstignit!"
Văzând Pilat că nu ajunge la nimic, ci, dimpotrivă, se iscă o răscoală, a luat apă și în fața mulțimii și-a spălat mâinile zicând: "Eu sunt nevinovat de sângele acestui drept. Vă privește!" Și întreg poporul a răspuns: "Sângele lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri!" Atunci l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a pus să fie biciuit, l-a dat să fie răstignit.

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău Isus...
1. care a trecut făcând bine tuturor.
2. care a fost acuzat ca un răufăcător.
3. care a fost biciuit.
4. care s-a făcut sclav pentru noi.
5. care nu a săvârșit nici un păcat.
6. a cărui împărăție nu este din această lume.
7. care ne-a împăcat cu Tatăl prin patima și moartea sa.
8. care și în suferință a continuat să ne iubească.
9. care a fost credincios până la moarte.
10. care a suferit și a iubit în tăcere.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

3. Isus este încoronat cu spini, batjocorit și condamnat la răstignire.
Isuse Cristoase, Fecioara Nepătată, văzându-te suferind, suferea în inima ei de mamă; gemea din adâncul sufletului, sfâșiată de dureri pe care nu le cunoscuse atunci când te-a născut.

Lectură din Evanghelia după sfântul Ioan (19,1-7.16)
Atunci Pilat l-a luat pe Isus și l-a dat să fie biciuit. Soldații i-au împletit o coroană de spini, i-au pus-o pe cap și l-au îmbrăcat cu o mantie de purpură. Apoi veneau la el și-i spuneau: "Te salut, rege al iudeilor!" Și îl pălmuiau.
Pilat a ieșit din nou afară și le-a zis: "Iată, vi-l aduc afară, ca să știți că nu aflu în el nici o vină". Isus a ieșit atunci purtând cununa de spini și mantia de purpură. Pilat le-a zis: "Iată, Omul!" Dar când l-au văzut arhiereii și servitorii, au început să strige: "Răstignește-l! Răstignește-l!" Pilat le-a zis: "Luați-l voi și răstigniți-l, căci eu nu aflu nici o vină în el". Iudeii i-au răspuns: "Noi avem o lege și după această lege trebuie să moară, căci s-a făcut Fiu al lui Dumnezeu".
Atunci Pilat l-a dat să fie răstignit.

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. care a fost preferat lui Baraba.
2. care a fost încoronat cu spini.
3. care a fost batjocorât.
4. care a fost nevinovat.
5. care a fost condamnat nevinovat.
6. care a fost pălmuit.
7. care a fost tratat ca un răufăcător.
8. care nu i-a insultat pe cei care îl insultau.
9. care a fost părăsit de ucenicii săi.
10. căruia tu i-ai rămas credincioasă.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

4. Isus merge la moarte, purtându-și crucea.
O, sfântă Fecioară și Mamă a lui Dumnezeu, roagă-l pe Fiul tău Isus Cristos, Domnul nostru, să aibă milă de sufletele noastre, el care s-a lăsat de bună voie răstignit pe cruce și a eliberat lumea de păcat.

Lectură din Evanghelia după sfântul Luca (23,26-32)
În timp ce-l duceau, l-au luat pe un oarecare Simon din Cirene, care se întorcea de la câmp, și l-au pus să ducă crucea în locul lui Isus. În urma lui venea o mulțime mare de popor și de femei. Acestea își băteau pieptul și îl plângeau. Isus s-a întors spre ele și le-a zis: "Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeți pe mine ci pe voi înșivă plângeți-vă și pe copiii voștri! Căci iată, vin zile când se va zice: "Fericite cele sterile, cele care nu au avut copii și care nu au alăptat! Atunci vor începe să spună munților: "Cădeți peste noi!" iar colinelor "Acoperiți-ne!" Căci dacă astfel se întâmplă cu lemnul cel verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?"

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. care a purtat crucea păcatelor noastre.
2. care a urcat Calvarul.
3. care a căzut sub povara crucii.
4. ajutat de Simon din Cirene.
5. însoțit de popor.
6. jelit de femeile din Ierusalim.
7. la a cărui durere ai participat cu credință.
8. care ne-a iubit până la moarte.
9. care a fost ascultător până la moarte.
10. care a cunoscut suferințele noastre.

Tatăl nostru...
Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

5. Isus moare pe cruce și ne-o lasă pe Maria ca mamă.
Pe tine, o, Fecioară Marie, care, fără să mori, ai meritat coroana martiriului lângă crucea Domnului.

Lectură din Evanghelia după sfântul Ioan (19, 25-30)
Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui și sora mamei lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena. Văzând-o Isus pe Mama sa, iar alături de ea pe ucenicul pe care-l iubea, i-a spus Mamei sale: "Femeie, iată fiul tău!" Apoi i-a zis ucenicului: "Iată Mama ta". Și din momentul acela ucenicul a luat-o la sine.
După aceea, știind Isus că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: "Mi-e sete!" Se afla acolo un vas plin cu oțet. Au pus un burete muiat în oțet într-o tulpină de isop și i l-au dus la gură. După ce a luat oțetul, Isus a spus: "S-a împlinit". Și plecându-și capul, și-a dat sufletul.

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. răstignit între doi tâlhari.
2. răstignit pentru că era regele nostru.
3. ale cărui haine au fost trase la sorți.
4. care s-a rugat pentru prigonitorii săi.
5. care a dat tâlharului căit Paradisul.
6. care pe cruce ne-a făcut fiii tăi.
7. care a murit pe cruce ca să ne mântuiască.
8. a cărui inimă străpunsă este izvor de har.
9. care atrage la sine pe toți oamenii.
10. în a cărui moarte am fost botezați.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

P. Roagă-te pentru noi sfântă Născătoare de Dumnezeu.
C. Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos.

Să ne rugăm:
O slujitoare preasfântă și Mamă a Cuvântului, primește cu iubire pe toți cei care te caută; condu la pășunea grasă turma răscumpărată de Fiul tău; salvează cu milostivire pe cel care te imploră cu credință; fii păzitoarea și apărătoarea aceluia care poartă jugul plăcut al stăpânirii tale.
Păstrează-ne pe noi toți în iubire, pentru ca să fim acum și în veșnicie frații aceluia pe care tu l-ai născut, o, Fecioară glorioasă, de toți binecuvântată. Amin.

Misterele de slavă

Rugăciune
Părinte Sfânt, izvorul vieții nemuritoare, tu l-ai trimis pe Duhul Sfânt asupra Fecioarei și a-i făcut-o mamă a Fiului tău; l-ai revărsat pe Duhul Sfânt în Biserică pentru ca să trăiască în credință și iubire; ni l-ai dăruit nouă pe Duhul Sfânt pentru ca să ne facă să fim și mărturisitorii tăi; trimite pe Duhul tău Sfânt asupra jertfelor noastre și transformă-le în trupul și în sângele lui Isus.
Revarsă mereu Duhul tău în Biserică, pentru ca ea să fie semnul vizibil al prezenței tale în lume; revarsă mereu lumina ta, până în ziua în care, la întoarcerea Fiului tău, ea va apărea sfântă și neprihănită și semn al speranței, așa cum este Maica lui Dumnezeu, Maica Bisericii, regina cerului și a pământului, care cu tine domnește în vecii vecilor. Amin.

1. Isus a înviat din morți.
Născut din Fecioară, Cuvântul adevărului a înviat pentru noi. Lumină din Lumină, Cristos, regele nostru, a înviat pentru noi din morți și ne-a redat viața.

Lectură din Evanghelia după sfântul Luca (24,1-12)
În ziua întâi a săptămânii, ele s-au dus dis-de-dimineață la mormânt, cu miresmele pregătite. Au găsit piatra rostogolită de pe mormânt, iar când au intrat, nu au găsit trupul Domnului. Cum erau nedumerite de acest lucru, iată că le-au apărut doi oameni în haine sclipitoare. Cuprinse cum erau de frică și cu ochii în pământ, ei le-au zis: "Pentru ce-l căutați pe cel viu printre cei morți? Nu este aici, ci a înviat. Amintiți-vă ce v-a spus pe când se afla încă în Galileea: "Fiul Omului trebuia să fie dat pe mâna păcătoșilor și să fie răstignit și să învie a treia zi"". Ele atunci și-au amintit cuvântul lui. S-au întors de la mormânt și au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți. Erau Maria Magdalena, Ioana și Maria, mama lui Iacob. Același lucru l-au spus apostolilor și celelalte care erau cu ele. Dar cuvintele acestea lor le păreau ca o aiureală și nu le dădură crezare. Petru însă plecă în grabă la mormânt; dar când se aplecă nu văzu decât pânzele, și se întoarse mirat de cele petrecute.

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. care a înviat din morți.
2. care s-a arătat în mod vizibil alor săi.
3. care trăiește nemuritor.
4. a cărui prezență trezește credința.
5. care rămâne cu noi până la sfârșitul lumii.
6. care a distrus moartea și ne-a dăruit viața.
7. cu care și noi vom învia.
8. care a înviat pentru sfințirea noastră.
9. care este fundamentul speranței noastre.
10. care susține credința noastră.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

2. Isus se înalță la cer și șade la dreapta Tatălui.
Din cer a coborât ca o lumină. Din Maria s-a născut ca o sămânță divină. De pe cruce a căzut ca un fruct matur. La cer s-a ridicat ca o primiție. Binecuvântată să fie voința lui.

Lectură din Faptele Apostolilor (1,2-3.9-14)
Înainte de a se înălța la cer, Isus, prin Duhul Sfânt, dăduse îndrumări apostolilor aleși de el. După patima sa el li s-a arătat viu, cu multe dovezi; li s-a arătat și a vorbit timp de patruzeci de zile despre cele privitoare la împărăția lui Dumnezeu.
Apoi în văzul lor a fost ridicat la cer, iar un nor l-a făcut dispărut din ochii lor. Și în timp ce stăteau cu ochii îndreptați la cer, în timp ce el pleca, le-au apărut doi oameni în haine albe. Aceștia le-au spus: "Bărbați galileeni, pentru ce ați rămas privind spre cer? Acest Isus care a fost ridicat la cer de printre voi, tot astfel va reveni precum l-ați văzut plecând la cer". Atunci, de pe muntele zis al Măslinilor, ce se află ca la un drum de sâmbătă în apropiere de Ierusalim, s-au reîntors la Ierusalim. Când au sosit, s-au urcat în încăperea de sus unde locuiau. Iată numele apostolilor: Petru, Ioan, Iacob, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacob al lui Alfeu, Simon Zelotul și Iuda al lui Iacob. Aceștia toți într-un cuget stăruiau în rugăciune, împreună cu câteva femei, cu Maria, Mama lui Isus, și cu frații lui.

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. care s-a înălțat la cer în fața apostolilor.
2. a cărui întoarcere o așteptăm cu o speranță încrezătoare.
3. care ne dă Duhul său.
4. care ni te-a lăsat împreună cu apostolii.
5. cu a cărui apostoli te-ai rugat.
6. care mijlocește în cer pentru noi.
7. prin care ne este dat harul Tatălui.
8. în care Tatăl ne dă iubirea.
9. care a cunoscut mizeria umană.
10. mereu prezent în Biserică.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

3. Duhul Sfânt coboară asupra apostolilor, asupra Mariei și a Bisericii.
Bucură-te, izvor de lumină care luminezi orice om, aurora soarelui care nu apune niciodată. Bucură-te, tabernacolul vieții, grădina Tatălui, pajiștea plăcut mirositoare a Duhului Sfânt.

Lectură din Faptele Apostolilor (2,1-4)

Când a venit ziua Rusaliilor, toți se aflau adunați în același loc. Deodată, se auzi din cer un vuiet, ca la venirea unui suflu de vânt puternic și care a umplut toată casa în care stăteau. Le-au apărut limbi ca de foc ce se împărțeau și se așezau asupra fiecăruia dintre ei. Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul Sfânt le dădea să vorbească.

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. a cărui ucenici erau cu tine în cenacol.
2. care ni-l dă pe Duhul Sfânt ca un foc.
3. al cărui Duh s-a coborât asupra ta la Buna-Vestire.
4. al cărui Duh este izvorul unității neamului omenesc.
5. al cărui Duh dă mărturie în toată lumea.
6. al cărui Duh conduce Biserica.
7. al cărui Duh rămâne în inimile noastre.
8. al cărui Duh este tăria martirilor.
9. al cărui Duh păstrează adevărul în Biserică.
10. al cărui Duh este puterea slăbiciunii noastre.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

4. La sfârșitul vieții pământești, Maria este ridicată cu trupul și cu sufletul la cer.
În timp ce era pe pământ, Maria veghea asupra tuturor, era ca o providență universală pentru toți credincioșii. Înălțată la cer, ea rămâne pentru neamul omenesc un refugiu sigur, mijlocind pentru noi la Fiul său și la Dumnezeu.

Lectură din prima scrisoare a sfântului Paul către Corinteni (15,20-26)
Fraților, Cristos a înviat din morți, fiind, printre cei morți, cel dintâi care a înviat. Căci dacă moartea a venit printr-un om, tot printr-un om a venit și învierea morților. Și după cum toți mor în Adam, tot așa toți vor învia în Cristos. Dar fiecare la rândul lui: la început Cristos, apoi cei care vor fi ai lui Cristos, când el va veni din nou. Când Cristos va da împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi distrus toate puterile răului, atunci totul va fi împlinit. Căci el trebuie să stăpânească, până ce va pune pe toți dușmanii sub picioarele sale. Ultimul dușman pe care-l va nimici este moartea.

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. care a salvat trupul tău de la putrezire.
2. al cărui Duh a transfigurat trupul și sufletul tău.
3. care te-a înveșmântat cu slavă așa cum tu l-ai îmbrăcat cu carne.
4. care te primește așa cum tu l-ai primit.
5. care te slujește așa cum tu l-ai slujit.
6. care te-a făcut părtașă la slava sa.
7. care îți șterge lacrimile ce le-ai vărsat pentru el.
8. care te-a făcut imagine a Bisericii.
9. care a încredințat Biserica protecției tale.
10. care ascultă rugăciunile tale.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

5. Încoronată ca regină a cerului și a pământului, Maria se roagă pentru noi.
Misiunea ta, Fecioară binecuvântată este mijlocirea neîncetată pentru poporul lui Dumnezeu, tu care ai fost aleasă să-l porți în sânul tău pe Răscumpărătorul lumii.

Lectură din Apocalipsul sfântului Ioan (21,1-5)
Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, căci cerul dintâi și pământul dintâi au dispărut, și marea nu mai este. Și am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, Cetatea Sfântă, Ierusalimul nou, gătită ca o mireasă pentru soțul ei. Și am auzit dinspre tron un glas puternic, care zicea: "Iată locuința lui Dumnezeu cu oamenii. El va locui cu ei și ei vor fi poporul lui; Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va șterge orice lacrimă din ochii lor; nu va mai fi nici moarte, nici tânguire, nici vaiet, nici durere nu va mai fi, căci lumea dintâi a trecut. Atunci acela care șade pe tron zise: "Scrie: aceste cuvinte sunt sigure și adevărate".

Tatăl nostru...

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus...
1. care te răsplătește pentru credința ta.
2. care te răsplătește pentru speranța ta.
3. care îți transformă iubirea.
4. care va distruge moartea.
5. care ne va judeca despre iubire.
6. care este milostiv cu cei căiți.
7. care ne cheamă la banchetul din ceruri.
8. a cărui împărăție nu va avea sfârșit.
9. care stă la ușa inimii noastre și bate.
10. la care tu ne chemi.

Sfântă Marie... Slavă Tatălui...

P. Roagă-te pentru noi, sfântă Născătoare de Dumnezeu,
C. Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos.

Să ne rugăm:
O Marie, Mireasa lui Dumnezeu, imploră pentru noi milostivirea aceluia care îi este Tată și Fiu, pentru ca să ne ocrotească cu bunăvoință, să ne ierte păcatele, să ne întărească în slăbiciunile noastre, să șteargă vina păcatelor. Dacă tu nu ne ajuți vom cădea în abisul răului; dacă Fiul tău nu ne conduce, vom cădea în cursa păcatului.
O Maică milostivă, salvează-i pe cei naufragiați, fii tăria celor șovăielnici, reaprinde iubirea celor lâncezi, ascultă rugăciunea umilă a slujitorului tău care te imploră, Fecioară glorioasă, de toți binecuvântată. Amin.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat