III. SACRAMENTUL RECONCILIERII - ÎNTOARCEREA LA TATĂL

RUGĂCIUNI ÎNAINTE DE SPOVADĂ

Mă întorc cu umilinţă la tine, Doamne Isuse Cristoase, după ce te-am părăsit de atâtea ori prin păcatele mele, căci la cine să merg dacă nu la tine, care eşti viaţa şi mântuirea noastră? Dacă tu mă vei respinge, cine mă va primi? Dacă tu mă vei osândi, cine mă va ierta?

Mă hotărâsem să nu mai calc poruncile tale şi să mă feresc de orice păcat. Dar cât de nestatornic am fost! Am urmat pornirile mele rele şi m-am îndepărtat de tine. O, de i-aş putea arăta durerea mea tot cu atâtea lacrimi de căinţă ca şi sfântul Petru!

Priveşte-mă, Doamne, cu milostivirea cu care l-ai privit pe el, după ce s-a lepădat de tine. Nădăjduiesc în mila ta, bune Isuse, căci ea întrece răutatea mea. Nu mă alunga dinaintea feţei tale, ci fă să aud cuvintele pline de mângâiere: "Ţi se iartă păcatele tale!"

Cred, Doamne, că prin sacramentul Pocăinţei mi se vor ierta toate păcatele şi-mi vei reda harul sfinţitor pe care l-am pierdut. De aceea voi mărturisi cu umilinţă păcatele mele preotului, locţiitorul tău, ca să primesc prin el dezlegarea ta.

Binevoieşte, Doamne, a-mi da harul să mă spovedesc bine. Luminează-mă ca să-mi aduc aminte de toate păcatele săvârşite cu gândul, cuvântul, fapta şi omisiunea. Mişcă-mi inima ca să urăsc toate păcatele şi să mă căiesc sincer de ele. Întăreşte-mi voinţa ca să mă hotărăsc de a mă feri de azi înainte de orice păcat şi să nu te mai supăr niciodată. Amin.

Examinarea conştiinţei:

Aminteşte-ţi când ai făcut ultima spovadă. Gândeşte-te dacă n-ai uitat s-au n-ai ascuns vreun păcat de moarte şi dacă ai împlinit pocăinţa dată. Examinează-ţi conştiinţa şi vezi dacă n-ai călcat o poruncă a lui Dumnezeu sau a Bisericii.

Te poţi folosi şi de următoarele piste pentru examinarea conştiinţei.

I - VIAŢA MEA: UN DINAMISM AL CONVERTIRII SPRE O MAI MARE IUBIRE

- Am împlinit cu conştiinciozitate datoriile care decurg din vocaţia mea de creştin, seminarist şi apostol situat în istorie şi dedicat slujirii împărăţiei lui Dumnezeu?
- M-am străduit să cunosc voinţa Tatălui, să păstrez harul lui Cristos, să răspund la apelurile concrete ale Duhului său? Cât am realizat din hotărârile pe care le-am luat de a iubi mai mult şi de a sluji mai bine?
- Dacă am căzut în rutină sau într-o anumită mediocritate, care este cauza? Viaţa disipată? Un obstacol neîndepărtat? Puţină rugăciune? Hotărâri alese rău? Sau care nu au fost ţinute? De ce?
- Nu am cedat uneori tendinţei naturale de a mă "elibera de cruce?" Cum se concretizează în timpul zilei participarea mea efectivă la moartea lui Cristos, condiţie pentru a trăi viaţa sa nouă şi pentru a sluji împărăţia sa?
- Am recurs la sacramentul Reconcilierii cu credinţă, curaj şi sinceritate? Am făcut regulat şi cu seriozitate examinarea particulară a conştiinţei?
- Când apar nesiguranţe în vocaţia mea, mă rog mai mult? Caut şi primesc ajutorul confraţilor mei?

II - VIAŢA DE SLUJIRE APOSTOLICĂ

- Cât de mult m-am lăsat pătruns de spiritul sacerdotal? Viaţa mea este dominată de dorinţa de a sluji împărăţia lui Dumnezeu? Îmi "dăruiesc" într-adevăr timpul şi forţele pentru misiunea providenţială care mi-a fost încredinţată? Fără pierdere de timp sau căutarea comodităţii?
- Respect ierarhia muncilor la care sunt angajat? Studiez cu seriozitate? Particip cu bucurie la activităţile la care sunt solicitat?
- Mă străduiesc să păstrez şi să perfecţionez calităţile mele educative şi pastorale? Mă preocup de a verifica faptele mele, de a urmări schimbările vieţii şi de a mă adapta la ele pentru a răspunde mai bine la nevoile timpului şi locului?
- Ce fac pentru a dezvolta în mine acele virtuţi care mă ajută să fiu mai aproape de oameni, fraţii mei?
- Evit orice parţialitate pentru a-i iubi şi a-i sluji pe cei la care Domnul mă trimite? Îi prefer mai curând pe cei mai puţin favorizaţi sau pe cei marginalizaţi?
- Muncesc în spirit de grup, practicând solidaritatea şi colaborarea, şi depăşind orice gelozie sau rivalitate?

III - VIAŢA FRĂŢEASCĂ

- Mă simt în mod profund membrul unei comunităţi faţă de care am datoria să-i respect dimensiunile naturale şi supranaturale? Mă simt responsabil faţă de fraţii mei şi faţă de edificarea comunităţii?
- Mă comport ca un frate şi prieten faţă de fiecare din confraţii mei? Iubirea interioară: resping orice judecată aspră, orice antipatie? În cuvinte: mă abţin de la orice cuvânt jignitor? În fapte: suportare, iertare, ajutor, bună dispoziţie...?
- Contestarea actuală a voturilor sacre în anumite ambiente este pentru mine o ocazie de a aprofunda sensul consacrării mele Domnului, pentru o misiune mai eficace?
- Sunt conştient de importanţa acestei angajări cu o viziune de credinţă pozitivă: mai curat pentru a iubi mai mult şi mai profund?
- Accept sincer legea dublă a vegherii şi a mortificării, necesară pentru o adevărată curăţie a inimii şi a simţurilor? În caz de dificultate apelez la mijloacele recomandate pentru a ieşi victorios: încredere în confesor, rugăciune mai intensă, asceză mai potrivită?
- Trăiesc spiritul de sărăcie din perspectiva credinţei: imitarea lui Cristos sărac, disponibilitatea faţă de cei săraci, comuniunea generoasă şi frăţească a bunurilor, dar nu numai a bunurilor ci şi a energiilor, talentelor, experienţelor?
- Practic spiritul de sărăcie: refuzul comodităţii, munca pentru câştigarea pâinii, economia, participarea la preocupările celor săraci?
- Trăiesc ascultarea din spirit de credinţă, depăşind vederile şi judecăţile pur umane?

IV - VIATA MEA INTERIOARĂ: COMUNIUNE CU CRISTOS ŞI CU TATĂL ÎN DUHUL SFÂNT

- Sunt conştient că credinţa prezentă comportă încă lumini, şi umbre? Voi fi "educator în credinţă", mă străduiesc să dobândesc mai întâi cunoaşterea cea mai înaltă despre Cristos şi Tatăl şi să trăiesc în prezenţa lor? Ce loc ocupă în viaţa mea ascultarea cuvântului lor? Mă străduiesc să privesc la lumina prezenţei lor invizibile persoanele, lucrurile, evenimentele?
- Mi-am păstrat cu adevărat o încredere nelimitată în Dumnezeu, Tatăl meu, şi în Cristos, Mântuitorul meu? Mai ales în încercări şi insuccese? M-am încrezut mai mult în Dumnezeu decât în puterile mele? Am răspuns la pesimismul lumii cu o speranţă creştină invincibilă?
- Viaţa mea este polarizată într-adevăr de iubirea şi slujirea lui Cristos şi a Tatălui?
- Cum particip la celebrările din timpul anului liturgic: Ce folos spiritual am tras din celebrările sărbătorilor? Cu ce spirit trăiesc Duminica?
- Am participat la Sfânta Liturghie cu credinţă? Ca întâlnire dintre viaţa lui Cristos "care s-a oferit deja" şi viaţa mea "care trebuie să se ofere?" Care este rodul împărtăşaniei mele?
- Ce semnificaţie are pentru viaţa mea actuală rugăciunea zilnică? Ce mijloace trebuie să adopt pentru ca ea să aibă o mai mare eficacitate în cursul zilei?
- Am rezervat în viaţa mea zilnică un timp de tăcere? M-am rugat personal? L-am vizitat de bunăvoie pe Domnul prezent în Sfântul Sacrament?
- Am contemplat misterul Inimii sale străpunse?
- M-am rugat mai mult în momentele de încercare? Sunt conştient că rugăciunea este uneori dificilă, şi aridă, şi de aceea ea trebuie să devină o invitaţie la o iubire gratuită?
- Am acordat Mariei, Mama lui Cristos şi a mea, locul pe care trebuie să-l ocupe în viaţa mea? Mă rog cu plăcere sfântul Rozariu? Mă rog la sfinţii mei patroni?
- Trăiesc în aşa fel încât viaţa mea să devină o mărturie adevărată a Aceluia care m-a chemat la o slujire atât de mare?

Căinţă şi propunere

Doamne Dumnezeule, care m-ai creat şi m-ai păstrat până în clipa aceasta, cât de nerecunoscător am fost faţă de toate binefacerile tale! În loc să te iubesc, te-am supărat şi necinstit prin păcatele mele. Îmi dau seama cât rău am făcut, părăsindu-te pe tine, Părintele meu preabun. Mă căiesc de toate păcatele mele şi aş voi să nu le mai fac vreodată.

De acum înainte, cu ajutorul harului tău, mă voi feri de ele, străduindu-mă să duc o viaţă sfântă şi nepătată. Mântuitorul meu, Isuse Cristoase, tu m-ai iubit atât de mult încât ţi-ai vărsat şi sângele pe cruce, ca să mă răscumperi de păcate, iar eu te-am răsplătit cu supărare şi întristare. Am nesocotit suferinţele tale şi le-am reînnoit prin păcatele mele. Mă arunc în genunchi la picioarele tale şi te rog fierbinte să-mi ierţi rătăcirile. Urăsc din tot sufletul şi din toate puterile mele orice păcat şi voiesc să mă feresc de tot ce te-ar putea întrista pe tine, scumpul meu Mântuitor. Duhule Sfânt, prin păcate am necinstit trupul şi sufletul meu pe care le-ai ales drept locuinţă şi te-am alungat de la mine. Merit să fiu pedepsit, dar tu, Doamne, iartă-mă după nesfârşita-ţi îndurare. Plâng pentru păcatele mele pentru că prin ele te-am supărat pe tine care eşti atât de bun şi vrednic de iubire. De azi înainte sunt hotărât să nu le mai săvârşesc şi vreau să te iubesc din tot sufletul totdeauna. Amin.

Mărturisirea păcatelor

C. Lăudat să fie Isus Cristos!
P. În vecii vecilor. Amin.
C. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Amin.
P. Dumnezeu care revarsă lumina în inimile noastre să te ajute să-ţi recunoşti cu sinceritate păcatele şi să ai încredere în mila sa.
C. Amin.
(Se citeşte Cuvântul lui Dumnezeu)
C. Mărturisesc lui Dumnezeu atotputernicul şi sfinţiei voastre, părinte, păcatele mele. (spune vârsta şi condiţia socială)
M-am spovedit acum... (spune când te-ai spovedit ultima dată). De atunci am făcut următoarele păcate... (mărturiseşte păcatele, apoi spune:)
Mă învinuiesc şi de păcatele de care nu-mi amintesc, cer iertare de la Dumnezeu, iar de la sfinţia voastră, părinte, pocăinţă şi dezlegare. (Ascultă sfaturile duhovnicului, şi ţine minte pocăinţa dată. Aşteaptă până primeşti dezlegarea.)

P. Dumnezeu, Părintele îndurărilor, care a împăcat lumea cu sine prin moartea şi Învierea Fiului său şi a trimis pe Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor, prin puterea acordată Bisericii să-ţi dăruiască iertare şi pace. Iar eu te dezleg de păcatele tale în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
C. Amin.
P. Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun
C. Veşnică este îndurarea lui!
P. Dumnezeu ţi-a iertat păcatele, mergi în pace!
C. Mulţumim lui Dumnezeu!