Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 PRECES - CARTE DE RUGĂCIUNI 

II. EUHARISTIA - CENTRUL VIEȚII MELE

5. ADORAȚII EUHARISTICE

I. Isus, lumina lumii

Isuse, Răscumpărător milostiv, în Euharistie tu ne dai dovada cea mai grăitoare și mișcătoare a iubirii tale față de noi. Pentru a corespunde unei iubiri atât de mari, iată-ne dispuși să ne dăruim cu totul ție, voind astfel să împlinim făgăduințele făcute la sfântul Botez. Ne angajăm să realizăm acea convertire interioară pe care tu ne-o ceri în sfânta Evanghelie. Ne vom strădui să ne dezlipim de noi înșine și de afecțiunile care ne leagă de lumea deșartă, pentru a fi mai liberi și pregătiți să împlinim cu iubire voința sfântă a Tatălui. Încredințăm în mâinile tale existența și vocația noastră de creștini, pentru ca tu să ne pui în slujba planurilor tale și în folosul lumii care are nevoie, mai mult ca oricând, de oameni și de creștini devotați.

Vom întreține în noi și în sufletele care ne înconjoară spiritul de rugăciune și de pocăință, pentru ca să fim cât mai pregătiți pentru celebrarea Euharistiei, pentru apostolat și pentru faptele de caritate. Conștienți de faptul că necredința a dus la ruină o mulțime de oameni, că păcatul și nedreptatea se răspândesc tot mai mult, înălțăm către tine cu încredere ochii noștri și implorăm mila ta pentru toți cei care ne înconjoară. Întâmpină cu harul tău pe toți cei care umblă în întunericul acestei vieți. Tu care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.

Lectură: Ioan 8,12-20

Vorbind din nou fariseilor, Isus le-a zis: "Eu sunt lumina lumii; cine mă urmează pe mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții". I-au spus fariseii: "Tu dai mărturie despre tine însuți; deci mărturia ta nu are valoare". Isus le-a răspuns: "Da, eu dau mărturie despre mine însumi și totuși mărturia mea are valoare, căci eu știu de unde am venit și încotro mă duc, dar voi nu știți nici de unde vin, nici încotro mă duc. Judecata voastră este pur omenească; eu nu judec pe nimeni. Și chiar dacă judec, judecata mea are valoare, pentru că nu sunt singur, ci Tatăl care m-a trimis este cu mine. Chiar în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni are valoare; eu dau mărturie despre mine însumi și totodată dă mărturie despre mine Tatăl care m-a trimis". Fariseii l-au întrebat: "Unde este Tatăl tău?" Isus a răspuns: "Voi nu mă cunoașteți nici pe mine, nici pe Tatăl meu; dacă m-ați cunoaște pe mine, l-ați cunoaște și pe Tatăl meu". Isus a spus aceste cuvinte pe când învăța mulțimea în templu, lângă visterie, dar nimeni nu l-a arestat pentru că încă nu-i venise ceasul.

Cuvântul Domnului.

Meditație

"Cât timp lumina este cu voi, umblați în lumină, căci vine noaptea când nimeni nu poate lucra" (In 9,4), a spus Isus. Pentru un creștin, viața prezentă nu este orbecăială în întuneric. Chiar dacă el uneori învață din greșeli, totuși, având învățătura lui Cristos de fir călăuzitor al vieții, înțelepciunea acestuia îl ferește să cadă prea des în greșeli. Ca un copil ascultător de părinți, el progresează iute în știință și înțelepciune, pentru că a avut de la început iscusința de a se lăsa condus de experiența altora. A pornit deci la drum umilit și supus și așa a putut dobândi ceea ce prin experiență personală și prin greșeli ar fi câștigat cu încetineală. Învățătura lui Isus este negreșelnică. Ea nu vine de la un simplu om învățat supus greșelii, ci vine de la însuși Dumnezeu care, fiind atotștiutor, nu poate greși și fiind sfânt și drept, nu poate înșela pe cineva, mai ales că el vrea numai binele făpturilor sale. De aceea, numai Cristos este și trebuie să ne fie lumina vieții de care trebuie să profităm din plin cât timp această lumină este cu noi. Căci de vom zăbovi prea mult departe de el, în întunericul înșelării de noi înșine, va veni timpul când nu-l vom mai afla și riscăm să murim în această nenorocită stare, așa cum cei care s-au opus lui Isus, au sfârșit prin a muri în păcatul lor.

(se poate spune Crezul sau un cântec de exprimare a credinței)

Rugăciunea credincioșilor

Fraților, Mântuitorul nostru, descoperindu-și mărirea, a chemat toate popoarele la mântuire. Să-l rugăm să ne lumineze pe toți cu harul său. (pauză)
R. Cristoase, lumina Tatălui, luminează lumea!
- Tu, care te-ai arătat în trup omenesc, sfințește rugăciunea și munca noastră, pentru ca să aducă roade veșnice. R.
- Tu, care ai putere asupra cerurilor, ferește-ne de orice păcat și de orice greșeală, pentru ca să dăm mărturie despre harul pe care ni l-ai dăruit. R.
- Fă să strălucească asupra noastră lumina iubirii tale. Înțelepciunea ta să inspire proiectele și faptele vieții noastre. R.
- Fă să păstrăm în inima noastră, să medităm și să punem în practică cuvintele tale, imitând-o pe preasfânta ta Mamă. R.
- Lumina noastră să strălucească în fața oamenilor, ca ei să vadă faptele noastre cele bune și să-l preamărească pe Tatăl, care se află în ceruri. R.
- Reînnoiește credința în toți creștinii, învață-ne să recunoaștem prezența ta în Biserică și în orice om. R.
- Arată celor aflați în agonie, lumina iubirii tale și primește pe frații noștri răposați în fericirea veșnică a cerului. R.

Doamne, prin Euharistie, tu ai dat oamenilor hrană și băutură pentru suflete și lumina care să-i conducă la mântuire. Dă-ne, te rugăm, tăria harului tău pentru ca, întăriți de pâinea care ne-a fost dată pentru viața lumii, să putem parcurge viața în dreptate, caritate și pace. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Tatăl nostru...
(se poate da binecuvântarea)

II. Isus binefăcător și tămăduitor al oamenilor

Rugăciune

O Isuse, noi credem în tine și ne închinăm ție. Tu ești întristat pentru păcatele noastre, voim să-ți oferim ispășirea noastră pentru greșelile oamenilor, în unire cu jertfa euharistică, pentru indiferența lumii față de tine și de Biserica ta, pentru nepăsarea celor care se arată nesimțitori la chemarea bunătății tale, pentru nesocotirea și încălcarea legilor tale, pentru abuzul de plăceri, pentru refuzul multora de a corespunde cerințelor iubirii tale; pentru nedreptățile împotriva celor slabi, pentru căderile în descurajare și disperare ale atâtor oameni, pentru marea nerecunoștință din partea acelora pe care tu i-ai încărcat de binefacerile tale, noi îți oferim inima și ispășirea noastră, atașamentul nostru față de tine și de învățătura Bisericii tale. Amin.

Lectură: Matei 4,23-25

"Isus străbătea toată Galileea, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor. Vestea despre el s-a răspândit în toată Siria, și-i aduceau pe toți cei ce se aflau în suferință, cuprinși de felurite boli și chinuri: îndrăciți, lunatici, paralitici, și el îi vindeca. Mare mulțime de oameni mergeau după el, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan. "

Cuvântul Domnului

III. Isus, vița cea adevărată

Rugăciune

Isuse, Fiu al lui Dumnezeu, rege al cerului și al pământului, credem în tine și ne închinăm ție, ne unim cu cetele îngerești și cu sfinții din cer pentru preamărirea ta. Ia în stăpânire inima noastră, trupul, sufletul și pe noi înșine cu totul; simțurile și facultățile noastre, gândurile și simțămintele noastre sunt ale tale. Ne dăruim ție cu totul, Doamne, voim să trăim și să murim în iubirea ta. Fiecare bătaie a inimii noastre să fie o mărturisire a iubirii pe care ți-o purtăm. Fie ca și ultima noastră respirație să ți-o dăruim ca un act de iubire. Amin.

Lectură: Ioan 15,1-7

Înainte de a trece din această lume la Tatăl său, Isus a spus ucenicilor: "Eu sunt vița cea adevărată, și Tatăl meu este viticultorul. Orice mlădiță care este în mine și nu aduce rod, Tatăl meu o va înlătura; și orice mlădiță care aduce rod, el o curăță, ca să dea rod și mai mult. Voi sunteți deja curați, prin cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneți în mine, și eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în mine și eu în el, acela aduce roade multe, căci fără mine nimic nu puteți face. Cine nu rămâne în mine, este aruncat afară, ca mlădița tăiată. Mlădițele uscate sunt adunate, aruncate în foc și ard. Dacă rămâneți în mine și cuvintele mele în voi, puteți cere orice vreți și veți primi".

Cuvântul Domnului.

Meditație

Sfântul Paul ne învață că Isus Cristos și-a întemeiat Biserica asemenea unui trup omenesc: trupul său mistic, căruia el îi este capul, iar creștinii sunt membrele. Precum fără cap un trup moare și se descompune, tot așa, cel care se desparte de Cristos și de Biserica sa este sortit morții sufletești și pieirii veșnice. Un organ se poate îmbolnăvi, dar atât timp cât el rămâne în trup, sub comanda creierului și în legătură cu celelalte organe, el se poate vindeca, fiindcă întreg trupul își pune în mișcare resursele de apărare și de vindecare a bolii. Tot astfel un creștin, oricât ar fi el de păcătos și de nevrednic, atât timp cât el nu se leapădă de Cristos și de Biserica sa, el beneficiază de toate sfintele Liturghii, de toate harurile pe care Cristos le revarsă în Biserică, are parte de rugăciunile confraților săi și poate oricând să fie tămăduit și să-și asigure mântuirea veșnică. El este un mădular bolnav al Bisericii, dar poate fi vindecat pentru că nu a pierdut legătura cu seva dătătoare de viață care vine din trunchiul viței adevărate care este Cristos.

Păcatul lepădării de credință este o nenorocire fatală care face imposibilă mântuirea. Asemenea păcat îl fac cei care, fie că se leapădă cu totul de credința creștină, fie că nu vor să o primească în întregimea ei și intră în comunități religioase separate de Biserică, socotind după mintea lor, că slujesc astfel lui Cristos. Ei interpretează Scripturile după priceperea lor și nesocotesc orânduirea lui Cristos care a dat Bisericii sale, și numai ei, dreptul de a păstra neștirbit depozitul credinței și de a-l interpreta. Lor li se pare că sunt ai lui Cristos, dar în realitate s-au înstrăinat de el, au rupt legătura cu trunchiul viei. Căci nu omul e cel care hotărăște în ce fel să slujească lui Dumnezeu, ci trebuie să se supună modului în care Dumnezeu vrea să fie slujit, așa cum într-un palat regal curtenii trebuie să păstreze rânduiala casei, dacă vor să placă stăpânului, iar nu să nesocotească voința acestuia și să născocească feluri noi de a sluji, feluri care se abat de la cel statornicit de rege.

(se poate spune Crezul sau un cântec de exprimare a credinței).

Rugăciunea credincioșilor

Isuse, tu ai înființat Biserica ta pentru a aduce lumii mântuire, i-ai dat o hrană spirituală prin sfânta Euharistie și ai făcut din ea sfințitoare a sufletelor, învățătoare negreșelnică a adevărului și împărțitoare de har și milă. (pauză)
R. Doamne, întărește în credință Biserica ta!
- Isuse, luminează lumea cu lumina cuvântului tău, ca sufletele să se întoarcă la tine și să creadă în Evanghelia ta. R.
- Fă ca lumea să creadă în iubirea ta și să te recunoască drept rege mântuitor și învățător, iar credincioșii tăi să fie purtători de frățietate și de pace. R.
- Fii alături de păstorul ei suprem, papa, de episcopii și preoții Bisericii; revarsă în ei duhul tău de unitate, de iubire și de pace. R.
- Fă ca toți creștinii să rămână mereu uniți cu tine, vița cea adevărată, cap și pontif al Bisericii și să dea o mărturie trainică pentru Evanghelia ta. R.
- Dă lumii pacea, ca în dreptate și frăție să fie întărită întreaga societate omenească. R.
- Fraților noștri adormiți întru Domnul, dă-le slava învierii și fă-ne și pe noi părtași de fericirea lor. R.

Dumnezeule atotputernic și veșnic, sporește în noi credința, speranța și iubirea, ca să putem dobândi toate cele făgăduite de tine, făcându-ne să iubim cele ce ne poruncești. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Tatăl nostru...
(se poate da binecuvântarea)

IV. Prin crucea lui Isus ajungem la viață

Rugăciune

Isuse, Cuvântul întrupat, care te-ai făcut pentru noi om al durerilor și victimă de ispășire în preasfântul tău Sacrament, ne închinăm ție, prezent și viu în toate ostiile consacrate din lume. Credem și sperăm în tine, te iubim mai presus de orice, din toată inima, sufletul și mintea noastră. Ție ne oferim ca jertfe de ispășire pentru greșelile fraților noștri, mai ales pentru marea vinovăție a sacrilegiilor, a blestemelor și înjurăturilor, a necredinței și a închinării la idoli, atașării de cele materiale și senzualității dezlănțuite. Voim să ne asociezi ca victime pe altarul jertfei tale și să-ți zicem: preasfântă Treime, Tată, Fiu și Duh Sfânt, fă-ne să trăim numai pentru tine, în tine și cu tine. Amin.

Lectură: Matei 16,24-26

Isus a spus ucenicilor săi: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunțe la el însuși, să-și ia crucea și să mă urmeze. Pentru că cine va voi să-și salveze viața, o va pierde; iar cine-și pierde viața pentru mine, o va salva. Ce i-ar folosi omului de ar câștiga lumea întreagă, dacă apoi și-ar pierde viața? Sau cu ce preț ar putea omul să-și cumpere din nou viața?"

Cuvântul Domnului.

Meditație

Isus cheamă la el sufletele zicând: "Luați jugul meu asupra voastră (...) căci jugul meu e plăcut, iar povara mea ușoară" (Mt 11,30), dar pe de altă parte ne vorbește despre purtarea crucii, ceea ce presupune suferință, și încă grea, căci crucea era în timpul lui Isus o cumplită osândă. Cum poate fi deci purtarea crucii un jug bun și o sarcină ușoară?

Omul din firea lui se îngrozește de suferință. Mulți își închipuie că viața creștină, trăită în plinătatea ei, ar fi o viață monotonă și tristă, lipsită de bucurii, o viață de rob. Ei nu știu însă câtă pace și bucurie se ascunde sub această aparență. Nu știu pentru că nu au încercat să o pună în practică spre a-i gusta ascunsa fericire. Aceștia sunt de compătimit pentru că, deși ei fug de cruce, nu o pot evita. Viața omului este întotdeauna un șir de greutăți ce nu pot fi evitate, și trebuie învinse de renunțări fără de care nu se poate realiza nimic temeinic în viață.

Toate acestea, în sine amare și triste, devin însă ușor de purtat când sunt primite și îndurate în unire cu Dumnezeu, în spirit creștinesc de iubitoare supunere la încercările vieții, văzând în ele expresia voinței lui Dumnezeu a cărui înțelepciune și iubire părintească nu lasă niciodată pe copiii săi împovărați mai mult decât este necesar binelui lor sufletesc și decât pot îndura slabele lor puteri. La eforturile celor care îl iubesc pe Dumnezeu, se adaugă întotdeauna ajutorul harului său, însoțit de seninătate și de o pace pe care nu o poate înțelege decât cel care a gustat-o. De aceea spunea sfântul Ioan Vianney că viața creștinului e ca un cojoc cu spini pe dinafară, dar pe dinăuntru căptușit cu blană moale.

Iar la capătul acestui jug bun și blând, purtat cu Isus și din iubire pentru Isus, se află cel mai mare bine pe care omul și-l poate dori: mântuirea sufletului său. Adică acea fericire de neînchipuit pentru care sunt vrednice toate necazurile și suferințele acestei vieți. Răsplata va depăși infinit umilele noastre strădanii de a-l urma pe Isus prin cruce, la viața cea adevărată, la bucuria nepieritoare a cerului.

(se poate spune Crezul sau un cântec de exprimare a credinței).

Rugăciunea credincioșilor

Cristos la Cina pascală ne-a dat trupul și sângele său pentru viața lumii. Uniți în rugăciune de laudă, să chemăm în ajutor numele său:
R. Isuse, tu ești pâinea coborâtă din cer.
- Cristoase, care te-ai manifestat în trup, sfințește-ne în rugăciune și în suferințe. Eliberează viața noastră de orice rău și de păcat. R.
- Tu, care te-ai făcut victimă pentru păcatele noastre, primește și întărește propunerile noastre bune, ca să putem cunoaște milostivirea ta și bucuria de a-ți sluji în umilință și caritate. R.
- Binecuvântează-ne aspirațiile, suferințele și bucuriile. Prinosul laudei noastre să se înalțe spre tine, precum se înalță mireasma de tămâie dintr-o cadelniță. R.
- Isuse, soare strălucitor, dă-ne harul să te urmăm întotdeauna pe calea vieții noastre; descoperă-ne nouă bunătatea ta care lucrează în orice făptură; nu îngădui să fim biruiți de Cel Rău; harul tău să ne asiste și să lucreze în noi, ca să fim făcători de pace și de bună înțelegere între frații noștri. R.
- Învață-ne să te recunoaștem pe tine în toți oamenii, mai ales în cei săraci și suferinzi. R.
- Alină pe cei obosiți și întristați, pe cei împovărați de amărăciune și durere, revarsă peste toți mângâierile tale. R.
- Mărește în noi darurile iubirii tale și roadele harului tău, spre a te urma pe tine care ești calea, adevărul și viața. R.

Doamne, puterea iubirii tale să desprindă mintea și inima noastră de cele pământești, ca să trăim și să murim în iubirea ta, așa cum tu ai trăit și ai murit din iubire pentru noi. Amin. Tatăl nostru...



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat