Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
septembrie
LMMJVSD
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30      

sâmbătă, 7 septembrie 2024

Sâmbătă din săptămâna a 22-a de peste an

Sf. Regina, fc. m.

Lecturi: 1Cor 4,6b-15; Ps 144; Lc 6,1-5

Liturghie la alegere, prefață comună

LECTURA I
Suntem flămânzi și însetați, suntem goi și chinuiți.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 4,6b-15
Fraților, le-am dat ca un exemplu despre mine și Apolo spre binele vostru, ca să învățați de la noi: să nu treceți peste cele scrise, ca nu cumva vreunul dintre voi să se laude cu unul împotriva celuilalt. 7 Căci cine te face mai deosebit de alții? Ce ai tu care să nu fi primit? Dar dacă ai primit, de ce te mândrești ca și cum nu ai fi primit? 8 V-ați săturat deja! V-ați și îmbogățit de-acum? Ați domnit fără de noi! Într-adevăr, ar fi fost bine să domniți, ca să domnim și noi împreună cu voi! 9 Căci ni se pare că Dumnezeu ne-a făcut pe noi, apostolii, cei din urmă, ca niște condamnați la moarte, fiindcă am devenit ca un spectacol pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. 10 Noi suntem nebuni pentru Cristos, voi sunteți înțelepți în Cristos; noi suntem slabi, voi sunteți tari; voi vă bucurați de cinste, iar noi, de dispreț. 11 Până în ceasul de acum, suntem flămânzi și însetați, suntem goi și chinuiți și pribegim. 12 Ne trudim, muncind cu mâinile noastre. Fiind batjocoriți, binecuvântăm; fiind persecutați, răbdăm; 13 fiind insultați, răspundem cu blândețe. Am ajuns gunoiul lumii, murdăria tuturor până acum. 14 Vă scriu acestea nu ca să vă fac de rușine, ci ca să vă mustru ca pe niște copii iubiți ai mei. 15 Căci chiar dacă ați avea zeci de mii de învățători în Cristos, nu aveți mai mulți părinți: eu v-am dat naștere în Cristos Isus prin evanghelie.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 144(145),17-18.19-20.21 (R.: 18a)
R.: Domnul este alături de toți cei care-l cheamă.

17 Drept este Domnul pe toate căile sale
și credincios în toate lucrările sale.
18 Domnul este alături de toți cei care-l cheamă,
de toți cei care-l cheamă în adevăr. R.

19 El împlinește dorințele celor care se tem de el,
le ascultă rugăciunea și îi salvează;
20 Domnul îi apără pe toți cei care îl iubesc
și-i nimicește pe toți cei nelegiuiți. R.

21 Gura mea să vestească lauda Domnului,
toată făptura să binecuvânteze numele său sfânt
în veci și pentru totdeauna. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 14,6
(Aleluia) Eu sunt calea, adevărul și viața, spune Domnul. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. (Aleluia)

EVANGHELIA
De ce faceți ceea ce nu este permis sâmbăta?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,1-5
Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri, iar discipolii lui rupeau spice și, frecându-le în mâini, le mâncau. 2 Însă unii dintre farisei au spus: "De ce faceți ceea ce nu este permis sâmbăta?" 3 Răspunzând, Isus le-a zis: "Nu ați citit ce a făcut David când era flămând, el și cei care erau cu el, 4 când a intrat în casa lui Dumnezeu și, luând pâinile punerii înainte, pe care nu era permis să le mănânce decât numai preoții, a mâncat și a dat și celor ce erau cu el?" 5 Și le-a spus: "Fiul Omului este stăpânul sâmbetei".

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat