Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
aprilie
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930     

sâmbătă, 27 aprilie 2024

Sâmbătă din săptămâna a 4-a a Paștelui

Sf. Zita, fc.

Lecturi: Fap 13,44-52; Ps 97; In 14,7-14

Liturghie proprie, prefață pentru Paști (II, III, IV sau V)

LECTURA I
Iată că ne întoarcem spre păgâni!
Citire din Faptele Apostolilor 13,44-52
În sâmbăta următoare, aproape toată cetatea s-a adunat ca să asculte cuvântul Domnului. 45 Dar iudeii, când au văzut mulțimile, s-au umplut de invidie și contraziceau cele spuse de Paul insultându-l. 46 Atunci Paul și Barnaba au zis cu îndrăzneală: "Vouă trebuia să vă fie vestit mai întâi cuvântul lui Dumnezeu. Dar, pentru că voi îl respingeți și nu vă judecați vrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre păgâni! 47 Căci așa ne-a poruncit Domnul: «Te-am pus ca lumină a neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului»". 48 Auzind aceasta, păgânii s-au bucurat și au glorificat cuvântul Domnului, iar cei care fuseseră hotărâți pentru viața veșnică, au crezut. 49 Cuvântul Domnului s-a răspândit prin tot ținutul. 50 Însă iudeii au instigat femeile evlavioase de rang înalt, ca și pe mai marii cetății, au stârnit o persecuție împotriva lui Paul și Barnaba și i-au alungat din ținuturile lor. 51 Ei, scuturând praful de pe picioare împotriva lor, s-au dus la Iconiu. 52 Iar discipolii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.2-3ab.3cd-4 (R.: 3cd)
R.: Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru.
sau:
Aleluia.

1 Cântați-i Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta și brațul lui cel sfânt
i-au venit în ajutor. R.

2 Domnul și-a făcut cunoscută mântuirea
și-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor,
3ab și-a adus aminte de bunătatea și fidelitatea lui
față de casa lui Israel. R.

3cd Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Înălțați către Domnul strigăte de bucurie,
toți locuitorii pământului!
Aclamați, intonați imnuri și tresăltați de bucurie. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 8,31b-32a
(Aleluia) "Dacă rămâneți în cuvântul meu, sunteți cu adevărat discipolii mei și veți cunoaște adevărul", spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 14,7-14
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Dacă m-ați cunoscut pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoașteți și l-ați văzut". 8 Filip i-a zis: "Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns!" 9 Isus i-a spus: "De atâta timp sunt cu voi, și tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poți spune: «Arată-ni-l pe Tatăl»? 10 Nu crezi că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale. 11 Credeți-mă! Eu sunt în Tatăl și Tatăl, în mine. Dacă nu pentru altceva, credeți datorită lucrărilor acestora! 12 Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face și el lucrările pe care le fac eu și va face și mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl. 13 Și orice veți cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. 14 Dacă veți cere ceva în numele meu, eu voi face.

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat