sâmbătă, 5 aprilie 2025
Sâmbătă din săptămâna a 4-a din Postul Mare
Ss. Vincenţiu Ferrer, pr. *; Irina, m.
Lecturi: Ier 11,18-20; Ps 7; In 7,40-53
Liturghie proprie, prefaţă pentru Postul Mare (I, II, III sau IV)
Dacă se obişnuieşte, se pot acoperi crucile şi imaginile sacre, conform prescripţiilor conferinţei episcopale. În acest caz, crucile rămân acoperite până la terminarea celebrării Pătimirii, feria a VI-a a Săptămânii Sfinte, iar imaginile, până la începutul vigiliei pascale.
LECTURA I
Eram ca un miel blând dus la înjunghiere.
Citire din cartea profetului Ieremia 11,18-20
Domnul mi-a făcut cunoscut şi eu dau mărturie: atunci tu m-ai făcut să văd faptele lor. 19 Dar eu eram ca un miel blând dus la înjunghiere; nu ştiam că ei urzeau planuri împotriva mea: "Să despuiem copacul cât este pe rod, să-l tăiem de pe pământul celor vii şi să nu i se mai amintească numele!" 20 Doamne Sabaot, tu care judeci cu dreptate, care cercetezi rărunchii şi inima: fă-mă să văd răzbunarea ta împotriva lor, pentru că ţie ţi-am destăinuit cauza mea!
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 7,2-3.9bc-10.11-12 (R.: 2a)
R.: Doamne Dumnezeul meu, în tine mi-am căutat refugiu.
2 Doamne Dumnezeul meu, în tine mi-am căutat refugiu.
Mântuieşte-mă de toţi urmăritorii mei şi eliberează-mă,
3 ca nu cumva să-mi sfâşie viaţa ca leul,
să nu mă zdrobească fără ca cineva să mă salveze! R.
9bc Judecă-mă, Doamne, după dreptatea
şi după neprihănirea care este în mine!
10 Pune capăt răutăţii celor nelegiuiţi şi întăreşte-l pe cel drept
tu, care cercetezi inimile şi rărunchii,
Dumnezeule preadrept. R.
11 Ajutorul meu este la Dumnezeu,
cel care îi mântuieşte pe cei drepţi cu inima.
12 Dumnezeu este un judecător drept,
care se poate indigna în fiecare zi. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Lc 8,15
Fericiţi sunt cei care păstrează cuvântul lui Dumnezeu într-o inimă bună şi aduc rod întru răbdare. (Aleluia)
EVANGHELIA
Oare vine Cristos din Galileea?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 7,40-53
În acel timp, când au auzit cuvintele lui Isus, unii din mulţime au spus: "Acesta este într-adevăr Profetul!" 41 Alţii ziceau: "Acesta este Cristos!" Dar alţii spuneau: "Oare vine Cristos din Galileea? 42 Nu a spus oare Scriptura: Cristos vine din descendenţa lui David şi din Betleem, satul de unde era David?" 43 Aşadar, s-a făcut dezbinare în popor din cauza lui. 44 Unii dintre ei voiau să-l prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe el. 45 Atunci, gărzile s-au întors la arhierei şi farisei. Aceştia le-au zis: "De ce nu l-aţi adus?" 46 Gărzile au răspuns: "Nimeni n-a vorbit vreodată ca omul acesta!" 47 Fariseii le-au zis: "Nu cumva v-aţi lăsat amăgiţi şi voi? 48 Oare a crezut în el cineva dintre conducători sau dintre farisei? 49 Dar mulţimea aceasta care nu cunoaşte Legea este blestemată". 50 Nicodim, unul dintre ei, cel care venise mai înainte la el, le-a zis: 51 "Oare Legea noastră condamnă un om înainte de a-l judeca şi de a afla ce a făcut?" 52 I-au răspuns şi au zis: "Nu cumva eşti şi tu din Galileea? Studiază şi vezi că niciun profet nu s-a ridicat din Galileea!" 53 Şi s-a dus fiecare la casa lui.
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditaţia la evanghelie şi sfântul zilei in format audio