Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
septembrie
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 

joi, 7 septembrie 2023

Joi din săptămâna a 22-a de peste an

Sf. Regina, fc. m.

Lecturi: Col 1,9-14; Ps 97; Lc 5,1-11;

Liturghie la alegere, prefață comună

LECTURA I
El ne-a eliberat de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii sale.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 1,9-14
Fraților, și noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoașterea voinței lui și de orice înțelepciune și înțelegere spirituală, 10 pentru ca astfel să umblați într-un mod vrednic de Domnul, ca să-i fiți plăcuți în toate, aducând rod prin orice faptă bună și crescând în cunoașterea lui Dumnezeu, 11 ca să fiți întăriți cu toată tăria, după puterea gloriei lui, spre toată statornicia desăvârșită și îndelunga răbdare, cu bucurie, 12 aducând mulțumire Tatălui care v-a învrednicit să aveți parte la moștenirea sfinților în lumină. 13 El ne-a eliberat de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii sale. 14 În el avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),2-3ab.3cd-4.5-6 (R.: 2a)
R.: Domnul a făcut cunoscută mântuirea sa.

2 Domnul și-a făcut cunoscută mântuirea
și-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor,
3ab și-a adus aminte de îndurarea și fidelitatea lui
față de casa lui Israel. R.

3cd Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Strigați de bucurie către Domnul,
toți locuitorii pământului!
Aclamați, cântați psalmi și tresăltați de bucurie! R.

5 Cântați Domnului imnuri cu harpa,
cu harpa și în cântări de psalmi!
6 Sunând din trompetă și din corn,
strigați de bucurie în fața Domnului, regele nostru! R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mt 4,19
(Aleluia) Veniți după mine, spune Domnul, și vă voi face pescari de oameni! (Aleluia)

EVANGHELIA
Părăsind toate, l-au urmat pe Isus.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 5,1-11
În acel timp, pe când mulțimea îl îmbulzea pe Isus, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezaret, 2 a văzut două bărci trase la mal, iar pescarii, coborâți din ele, spălau năvoadele. 3 Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puțin de la mal. Așezându-se, învăța mulțimile din barcă. 4 Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: "Înaintează în larg și aruncați-vă năvoadele pentru pescuit!" 5 Răspunzând, Simon i-a spus: "Învățătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele". 6 Și, făcând aceasta, au prins așa o mare mulțime de pești, încât li se rupeau năvoadele. 7 Atunci au făcut semne însoțitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit și au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde. 8 Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus, spunând: "Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!" 9 Pentru că îl cuprinsese teama pe el și pe toți care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o, 10 la fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoțitorii lui Simon. Însă Isus i-a spus lui Simon: "Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!" 11 După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe Isus.

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat