sâmbătă, 2 septembrie 2023
Sâmbătă din săptămâna a 21-a de peste an
Fer. Ingrid, călug.
Lecturi: 1Tes 4,9-11; Ps 97; Mt 25,14-30;
Liturghie la alegere, prefață comună
LECTURA I
Voi înșivă ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 4,9-11
Fraților, cât despre iubirea frățească, nu e nevoie să vă mai scriem, căci voi înșivă ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții. 10 De fapt, o și faceți față de toți frații care sunt în întreaga Macedonie. Totuși vă îndemnăm, fraților, să prisosiți și mai mult, 11 dorind să fiți liniștiți, să faceți treburile voastre și să munciți cu propriile voastre mâini, după cum v-am poruncit.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.7-8.9 (R.: 9)
R.: Domnul vine să judece popoarele cu dreptate.
1 Cântați Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta și brațul lui cel sfânt
i-au venit în ajutor! R.
7 Să vuiască marea și tot ce cuprinde ea,
lumea și toți cei ce locuiesc în ea!
8 Toate râurile să bată din palme
și munții să tresalte de bucurie împreună. R.
9 În fața Domnului
care vine să judece pământul.
El va judeca lumea cu dreptate
și popoarele cu nepărtinire. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 13,34ab
(Aleluia) Vă dau o poruncă nouă, spune Domnul; să vă iubiți unii pe alții, așa cum eu v-am iubit. (Aleluia)
EVANGHELIA
Peste puțin ai fost credincios: intră în bucuria stăpânului tău!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 25,14-30
În acel timp, Isus a spus această parabolă discipolilor săi: "Un om, voind să plece într-o călătorie, și-a chemat servitorii și le-a încredințat bunurile sale. 15 Și unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria putere. Apoi a plecat. Îndată, 16 cel care primise cinci talanți s-a dus, a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci. 17 La fel, cel cu doi talanți a câștigat alți doi. 18 Dar cel care primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns banii stăpânului său. 19 După mult timp, a venit stăpânul acelor servitori și le-a cerut cont. 20 Venind cel care primise cinci talanți, a adus alți cinci talanți, spunând: «Stăpâne, cinci talanți mi-ai dat, iată, alți cinci talanți am câștigat!» 21 Stăpânul i-a zis: «Bine, servitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!» 22 Venind apoi cel cu doi talanți, a spus: «Stăpâne, doi talanți mi-ai dat, iată, alți doi talanți am câștigat». 23 Stăpânul i-a zis: «Bine, servitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!» 24 În sfârșit, venind și cel care primise un talant, a zis: «Stăpâne, știam că ești un om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat, 25 și, pentru că m-am temut, m-am dus și am ascuns talantul tău în pământ. Iată, ai ce este al tău!» 26 Dar stăpânul i-a răspuns: «Servitor rău și leneș! Știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat. 27 Deci trebuia să depui banii mei la bancheri, iar la venirea mea, aș fi retras ce este al meu cu dobândă. 28 Așadar, luați de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți! 29 Pentru că oricui are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel care nu are se va lua și ceea ce are. 30 Iar pe servitorul netrebnic aruncați-l afară în întuneric: acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților!»"
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio