sâmbătă, 26 august 2023
Sâmbătă din săptămâna a 20-a de peste an
Fer. Veronica Antal, fc. m. **; Ss. Ioana, fc.; Melchisedec, rege
Lecturi: Sir 51,1-12;; Ps 33;; Rom 8,31-39;; Mt 10,28-33
Liturghie proprie, prefață pentru sfinți
ARCB: Ss. Marcelin Tribunul, soția sa Mammea și fiii lor Ioan, Serapion și Petru, m. la Tomis*
LECTURA I
M-ai eliberat în marea ta îndurare și prin slava numelui tău.
Citire din cartea lui Ben Sirah 51,1-8
Te voi mărturisi pe tine, Doamne, regele meu, te voi lăuda, Dumnezeule, mântuitorul meu, și voi mărturisi numele tău. 2 Căci ai fost ocrotitor și ajutor; ai eliberat trupul meu de la pieire și din capcana limbii calomnioase, de buzele care spun minciuni. Înaintea potrivnicilor ai fost ajutor și m-ai eliberat, 3 după mulțimea îndurării tale și a numelui tău, de mușcătura celui pregătit pentru hrană, de mâna celor care căutau sufletul meu și de multele strâmtorări pe care le aveam, 4 de sufocarea focului dimprejur și din mijlocul focului pe care nu-l aprinsesem, 5 din adâncul sânului locuinței morților, de limba necurată și de cuvântul mincinos. 6 Calomnia unei limbi nedrepte a ajuns la rege; sufletul meu s-a apropiat de moarte și viața mea era jos, aproape de locuința morților. 7 M-au împresurat de pretutindeni și nu era cine să mă ajute; priveam după ajutorul oamenilor, dar nu era. 8 Mi-am amintit de îndurarea ta, Doamne, și de lucrarea ta, care este din veci, căci tu îi ridici pe cei care te așteaptă și-i salvezi din mâinile dușmanilor.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 124,2-5.7b-8 (R.: 7a)
R.: Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din lațul vânătorului
De n-ar fi fost Domnul de partea noastră
Când s-au năpustit oamenii peste noi,
Aceștia ne-ar fi înghițit de vii
În focul mâniei lor. R.
Ne-ar fi înecat apele,
ar fi trecut râurile peste sufletul nostru;
ar fi trecut peste sufletul nostru
valuri năprasnice. R.
Lațul s-a rupt și noi am scăpat,
Ajutorul nostru este în numele Domnului,
care a făcut cerul și pământul. R.
LECTURA A II-A
Nici moartea, nici viața nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,31b-39
Fraților, 31b dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine se va ridica împotriva noastră? 32 El nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, ci l-a dat la moarte pentru noi toți, cum ar putea atunci să nu ne dăruiască toate împreună cu el? 33 Cine va aduce învinuire împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptățește! 34 Cine va rosti sentința de condamnare? Cristos Isus a murit, ba mai mult, el a înviat, șade de-a dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! 35 Cine, așadar, ne va despărți de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia? 36 Așa cum spune Scriptura: Pentru tine suntem omorâți în fiecare zi, suntem tratați ca niște oi duse la înjunghiat. 37 Nu, căci în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin acela care ne-a iubit pe noi. 38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, 39 nici înălțimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru.
Cuvântul Domnului
EVANGHELIA
Să nu vă temeți de cei care ucid trupul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,28-33
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 28 "Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeți-vă mai degrabă de cel care poate să piardă și trupul, și sufletul în Gheenă! 29 Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Și niciuna dintre ele nu cade pe pământ fără știrea Tatălui vostru. 30 Vouă însă vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. 31 Așadar, nu vă temeți! Voi valorați mai mult decât multe vrăbii. 32 Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da și eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. 33 Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega și eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio