sâmbătă, 8 iulie 2023
Sâmbătă din săptămâna a 13-a de peste an
Ss. Aquila și Priscilla, soți m.
Lecturi: Gen 27,1-5.15-29; Ps 134; Mt 9,14-17;
Liturghie la alegere, prefață comună
ARCB: Ss. Epictet și Astion, m. **
LECTURA I
Iacob l-a înlăturat pe fratele său Esau, răpindu-i binecuvântarea.
Citire din cartea Genezei 27,1-5.15-29
În zilele acelea, când Isaac era bătrân și ochii îi slăbiseră încât nu mai putea să vadă, l-a chemat pe Esau, fiul său cel mai mare, și i-a zis: "Fiul meu!" El i-a răspuns: "Iată-mă!" 2 Și a zis: "Iată, am îmbătrânit, și nu știu ziua morții mele. 3 Acum ia-ți instrumentele, tolba ta și arcul tău, ieși la câmp și vânează ceva vânat pentru mine! 4 Fă-mi o gustare cum îmi place mie și adu-mi-o să mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte să mor!" 5 Rebeca asculta când Isaac îi vorbea lui Esau, fiul său. Când Esau a plecat la câmp să vâneze ceva vânat pentru tatăl său, 15 Rebeca a luat hainele cele mai frumoase ale lui Esau, fiul ei mai mare, pe care le avea la ea în casă și l-a îmbrăcat pe Iacob, fiul ei mai mic. 16 Iar cu pieile iezilor i-a îmbrăcat mâinile și partea fără păr a gâtului, 17 apoi i-a dat gustarea și pâinea, pe care le făcuse, în mâna lui Iacob, fiul ei. 18 El a mers la tatăl său și i-a spus: "Tată!" El i-a răspuns: "Iată-mă! Cine ești tu, fiul meu?" 19 Iacob i-a răspuns tatălui: "Eu sunt Esau, întâiul tău născut. Am făcut ce mi-ai spus. Vino deci, ridică-te, așază-te și mănâncă din vânatul meu pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!" 20 Isaac i-a spus fiului său: "Cum ai găsit asta așa repede, fiul meu?" El i-a răspuns: "Domnul Dumnezeul tău mi l-a scos înainte". 21 Atunci Isaac i-a zis lui Iacob: "Apropie-te, fiul meu, ca să te pot atinge și să știu dacă tu ești fiul meu Esau, ori nu!" 22 Iacob s-a apropiat de Isaac, tatăl său. El l-a pipăit și i-a spus: "Glasul este glasul lui Iacob, dar mâinile sunt mâinile lui Esau!" 23 Și nu l-a recunoscut, căci mâinile sale erau păroase ca mâinile fratelui său Esau, și l-a binecuvântat. 24 El i-a zis: "Tu ești cu adevărat fiul meu Esau?" El i-a spus: "Eu sunt!" 25 Și i-a zis: "Apropie-mi și voi mânca din vânatul tău, fiul meu, pentru ca sufletul meu să te binecuvânteze!" Iacob i-a apropiat și el a mâncat; apoi i-a adus vin și el a băut. 26 Atunci tatăl său Isaac i-a zis: "Apropie-te și sărută-mă, fiul meu!" 27 El s-a apropiat și l-a sărutat. A simțit mirosul hainelor lui și l-a binecuvântat, zicând: "Iată mirosul fiului meu este ca mirosul unei câmpii pe care a binecuvântat-o Domnul! 28 Dumnezeu să-ți dea din roua cerului și din grăsimea pământului, belșug de grâu și de must! 29 Popoarele să-ți slujească, neamurile să se prosterne în fața ta! Fii stăpân peste frații tăi, și să se prosterne în fața ta fiii mamei tale. Blestemat să fie cel ce te va blestema și binecuvântat să fie cel care te va binecuvânta!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 134(135),1-2.3-4.5-6 (R.: 3a)
R.: Lăudați-l pe Domnul, pentru că este bun!
sau:
Aleluia.
1 Lăudați numele Domnului,
lăudați-l, slujitori ai Domnului,
2 voi, care stați în casa Domnului,
în curțile casei Dumnezeului nostru! R.
3 Lăudați-l pe Domnul, pentru că el este bun,
cântați psalmi numelui său, pentru că plăcut este!
4 Căci Domnul l-a ales pe Iacob,
pe Israel, ca să-i aparțină. R.
5 Știu că Domnul este mare:
Dumnezeul nostru este mai presus decât toți zeii.
6 Domnul face tot ce dorește
în cer și pe pământ, pe mare și în toate abisurile. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) "Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează". (Aleluia)
EVANGHELIA
Pot oare nuntașii să plângă atât timp cât mirele este cu ei?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,14-17
În acel timp, s-au apropiat de el discipolii lui Ioan și i-au spus: "De ce noi și fariseii postim mult, iar discipolii tăi nu postesc?" 15 Isus le-a spus: "Pot oare nuntașii să plângă atât timp cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti. 16 Nimeni nu pune un petic dintr-o stofă nouă la o haină veche; căci peticul trage din haină și ruptura devine mai mare. 17 Nici nu se toarnă vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile se sparg: vinul se varsă, iar burdufurile se strică. Ci vinul nou se pune în burdufuri noi: astfel, amândouă se păstrează".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio