sâmbătă, 29 iulie 2023
Sâmbătă din săptămâna a 16-a de peste an
Ss. Marta, Maria și Lazăr, frați **
Lecturi: 1In 4,7-16; Ps 33; In 11,19-27 (Lc 10,38-42);
Liturghie proprie, prefață pentru sfinți
LECTURA I
Iată sângele alianței pe care Domnul îl încheie cu voi!
Citire din cartea Exodului 24,3-8
În zilele acelea, Moise a venit și a istorisit poporului toate cuvintele Domnului și toate hotărârile. Tot poporul a răspuns într-un glas: "Tot ce a spus Domnul, vom face". 4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineață, a zidit un altar la poalele muntelui și a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece triburi ale lui Israel. 5 A trimis niște tineri dintre fiii lui Israel să aducă arderi de tot și să aducă viței ca jertfe de împăcare Domnului. 6 Moise a luat jumătate din sânge și l-a pus în vase, iar cu cealaltă jumătate a stropit altarul. 7 A luat cartea alianței și a citit-o în auzul poporului. Ei au zis: "Tot ceea ce a spus Domnul, vom face și vom asculta". 8 Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: "Iată sângele alianței pe care a făcut-o Domnul cu voi potrivit tuturor acestor cuvinte".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 49(50),1-2.5-6.14-15 (R.: cf. 14a)
R.: Primește, Doamne, jertfa noastră de laudă!
1 Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, vorbește,
el cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui.
2 Din Sion, frumusețea desăvârșită,
Dumnezeu strălucește. R.
5 "Adunați-i înaintea mea pe credincioșii mei,
pe cei care, prin jertfă, au încheiat alianța cu mine!"
6 Cerurile vor face cunoscută dreptatea lui,
căci însuși Dumnezeu este judecătorul. R.
14 Oferă-i lui Dumnezeu jertfă de laudă
și împlinește voturile făcute Celui Preaînalt!
15 Cheamă-mă în ziua strâmtorării:
eu te voi elibera, iar tu mă vei cinsti! R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 8,12b
(Aleluia) "Eu sunt lumina lumii, spune Domnul. Cine mă urmează va avea lumina vieții". (Aleluia)
EVANGHELIA*
Eu am crezut că tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 11,19-27
În acel timp, mulți iudei veniseră la Marta și Maria să le consoleze pentru fratele lor. 20 Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieșit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. 21 Așadar, Marta i-a spus lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! 22 Însă și acum știu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îți va da". 23 Isus i-a spus: "Fratele tău va învia". 24 Marta i-a zis: "Știu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă". 25 Isus i-a spus: "Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; 26 și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?" 27 Ea, răspunzând, i-a zis: "Da, Doamne; eu am crezut că tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume".
Cuvântul Domnului
* sau, la alegere:
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 8,12b
(Aleluia) "Eu sunt lumina lumii, spune Domnul. Cine mă urmează va avea lumina vieții". (Aleluia)
EVANGHELIA
Marta, pentru multe te mai îngrijești și te frămânți.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,38-42
În acel timp, Isus și discipolii săi au intrat într-un sat. O femeie cu numele de Marta i-a primit în casa ei. 39 Aceasta avea o soră numită Maria, care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui. 40 Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei. Venind la el, i-a zis: "Doamne, nu-ți pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!" 41 Domnul, răspunzând, i-a zis: "Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijești și te frămânți, 42 însă un lucru e necesar: Maria și-a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio