marti, 18 iulie 2023
Marți din săptămâna a 15-a de peste an
Ss. Frederic, ep.; Emilian din Durostorum, m.
Lecturi: Ex 2,1-15a; Ps 68; Mt 11,20-24;
Liturghie la alegere, prefață comună
ARCB: Sf. Fc. Maria a Libertății și sf. Emilian din Durostorum, m. **
LECTURA I
I-a pus numele de Moise, spunând: "L-am scos din apă".
Citire din cartea Exodului 2,1-15a
În zilele acelea, un om din casa lui Levi a mers și și-a luat ca soție o fiică a lui Levi. 2 Femeia a zămislit și a născut un fiu. A văzut că este frumos și l-a ascuns trei luni. 3 Când n-a mai putut să-l ascundă, a luat un coșuleț de papură pe care l-a uns cu catran și cu smoală; a pus copilul în el și l-a așezat între trestii pe malul Fluviului. 4 Sora lui stătea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce s-ar fi făcut cu el. 5 Fiica lui faraon a coborât la Fluviu să se scalde, iar slujitoarele ei se plimbau pe marginea Fluviului. Ea a văzut coșulețul între trestii și a trimis-o pe servitoarea ei și ea l-a luat. 6 L-a deschis și a văzut copilul și, iată, era un băiețel care plângea. I s-a făcut milă de el și a zis: "Acesta este un copil de-ai evreilor!" 7 Atunci sora copilului a zis fetei lui faraon: "Să mă duc să-ți chem o doică dintre femeile evreice ca să-ți alăpteze copilul?" 8 Fiica lui faraon i-a zis: "Du-te!" Tânăra s-a dus și a chemat-o pe mama copilului. 9 Fiica lui faraon i-a zis: "Ia copilul acesta, alăptează-l pentru mine și eu îți voi da plata cuvenită". Femeia a luat copilul și l-a alăptat. 10 Copilul a crescut și ea l-a adus la fiica lui faraon. El a fost pentru ea ca un fiu. I-a pus numele Moise căci zicea: "L-am scos din apă". 11 În zilele acelea, Moise crescut mare, a ieșit pe la frații lui și a văzut muncile lor forțate. A văzut un egiptean care îl bătea pe un evreu, pe unul dintre frații lui. 12 S-a întors încoace și încolo și a văzut că nu era nimeni. L-a lovit pe egiptean și l-a ascuns în nisip. 13 A ieșit a doua zi și, iată, doi evrei se certau. El i-a zis celui nelegiuit: "De ce îl lovești pe semenul tău?" 14 El i-a zis: "Cine te-a pus pe tine căpetenie și judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă ucizi și pe mine cum l-ai ucis pe egiptean?" Moise s-a temut și a zis: "Cu siguranță faptul este cunoscut". 15a Faraon a auzit de acest lucru și căuta să-l omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui faraon și a locuit în țara Madian.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 68(69),3.14.30-31.33-34 (R.: cf. 33)
R.: Cei săraci să-l caute pe Domnul și inima lor se va bucura!
3 M-am afundat într-o mlaștină adâncă
și n-am nimic de care să mă prind,
am căzut în adâncurile apei
și curentul mă trage cu sine. R.
14 Dar eu către tine îmi înalț rugăciunea, Doamne,
în timpul bunăvoinței tale;
în marea ta bunătate, răspunde-mi, Dumnezeule,
pentru fidelitatea mântuirii tale! R.
30 Eu sunt sărman și chinuit;
Dumnezeu, mântuirea mea, m-a ridicat!
31 Voi lăuda numele lui Dumnezeu prin cântări
și îl voi preamări aducându-i mulțumire. R.
33 Să vadă cei săraci și să se bucure!
Căutați-l pe Dumnezeu
și inimile voastre se vor bucura de viață!
34 Căci Domnul îi ascultă pe cei săraci
și nu-i uită pe prizonierii săi care sunt în închisoare. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE cf. Ps 94(95),8ab
(Aleluia) Astăzi nu vă împietriți inimile voastre, ci ascultați glasul Domnului! (Aleluia)
EVANGHELIA
În ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,20-24
În acel timp, Isus a început să mustre cetățile în care au avut loc cele mai multe minuni ale sale, pentru că nu s-au convertit: 21 "Vai ție, Corazin, vai ție, Betsaida! Căci, dacă s-ar fi făcut în Tir și în Sidon minunile făcute în voi, de mult ar fi făcut pocăință în sac și cenușă. 22 De aceea, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi. 23 Și tu, Cafarnaum, oare vei fi înălțat până la cer? Până în iad te vei prăbuși! Căci, dacă minunile care au fost făcute în tine ar fi fost săvârșite în Sodoma, ea ar fi rămas până în ziua de astăzi. 24 De aceea vă spun: în ziua judecății va fi mai ușor pentru pământul Sodomei decât pentru tine".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio